Klaus Iohannis dărâmă încă o minciună: “aceea că Oltenia este roşie”

7 octombrie 2014 | 3 comentarii

iohannis oltenia25.000 de oameni, potrivit Jandarmeriei, majoritatea din Craiova, dar şi mulţi susţinători veniţi din Dolj şi din celelalte judeţe ale Olteniei au ţinut să-l salute pe Klaus Iohannis, viitorul preşedinte al României, la mitingul organizat sâmbătă, de ACL, pe esplanada din faţa Sălii Polivalente.

 Iohannis le-a mărturisit celor prezenţi că România lucrului bine făcut este răspunsul său pentru toţi cei care îşi doresc o schimbare adevărată în viaţa lor.
„Sunt un om al faptelor, nu al vorbelor goale. Sunt un om al promisiunilor onorate, nu al scandalului. Sunt un om care construieşte, nu care distruge. Viziunea mea, ca preşedinte al României, poate fi spusă simplu, dar cuprinzător: ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT“, a ţinut să puncteze Klaus Iohannis, la Craiova.

În faţa miilor de oameni prezenţi, Klaus Iohannis, candidatul ACL pentru preşedinţia României, a promis o altfel de Românie „în care oamenii pot trăi decent, fără grija locului de muncă sau a zilei de mâine, o Românie modernă, cu o voce puternică în Europa“.

Amintind că este un om al faptelor dovedite, făcând astfel referire la gradul de dezvoltare atins de oraşul Sibiu, al cărui primar este, Klaus Iohannis a subliniat în discursul său că Ponta nu a făcut nimic decând este premier, drept urmare nu va face nici ca preşedinte. „La aceste alegeri eu nu mă bat cu persoana numită Ponta, ci cu un fel greşit de a face politică şi cu sistemul pe care el îl reprezintă. În numele tuturor românilor, mă voi bate cu cei care continuă scandalul vorbelor goale şi al promisiunilor false.

Păcat că un om atât de tânăr a dezamăgit şi a ajuns atât de repede prizonierul unui sistem care dispreţuieşte educaţia, neglijează sănătatea, vrea să îngenuncheze justiţia și distruge viitorul tinerei generaţii. Victor Ponta a demonstrate că este doar omul baronilor care stăpânesc judeţele ca pe nişte feude proprii. Aceşti oameni care se află azi la putere vă amăgesc pe voi, cei de bună credinţă, cu o mică creştere de salariu sau de pensii, în timp ce firmele lor iau milioane de euro. Cu acest system mă bat acum“, a mai spus Klaus Iohannis.

„Haideţi ca, începând de astăzi, de aici, din inima Olteniei, să mai dărâmăm încă o minciună: aceea că Oltenia este roşie. La alegerile din noiembrie să arătăm că Oltenia s-a săturat de culoarea roşie, care înseamnă sărăcie, corupţie şi minciună.”

Sursa: ACL Satu Mare

Etichete: , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (3)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Pinocchio spune:

    Cum e sa darami o minciuna printr-o minciuna si mai mare? Va spun eu… demn de PDL!

  2. Valentina spune:

    Oare de ce vedeti ca singura modalitate de a sensibiliza cetatenii cand sunt in postura de votanti aceea de a denigra pe altii? De ce nu va concentrati pe a scoate in evidenta ceea ce ati facut voi, ceea ce reprezentati voi? Ca asa nu v-ar mai vota? Oamenii care fac ceva bun mai si gresesc insa cea mai mare greseala este sa incerci sa multumesti pe toata lumea, mereu o sa fie oameni care sa comenteze negativ.

    Faceti lucruri necesare oamenilor si va vor vota, nu mai aruncati cu noroi in altii pentru ca noroiul va ramane pe maini. Ce faceti e doar o bataie in noroi, nu pentru oameni. OAmenii nu au nevoie de bataie. Au nevoie de simt civic, responsabilitate, cinste, respect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest