Ultima actualizare: azi, 21:48

Locale

Peste 70 de aleşi au trecut la PLR Satu Mare. Lista aleșilor locali

PLR Satu Mare (24)Conducerea PLR Satu Mare a prezentat astăzi, într-o conferinţă de presă, aleşii locali care au trecut la acest nou partid, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, anunţând că în total sunt 77 de persoane, majoritatea din PNL.

Structura de conducere a PLR Satu Mare este formată din Ovidiu Silaghi – preşedinte, Claudiu Sulea – preşedinte al filialei municipale Satu Mare, Dorina Grunfeld – preşedinta organizaţiei de femei (inclusiv la nivel naţional).

Preşedintele CJ, Adrian Ştef, membru în conducerea naţională a partidului, a explicat că de fapt adevăraţii liberali sunt cei în partidul condus de Tăriceanu, nu cei care s-au aliat cu Partidul Democrat Liberal.

În campania electorală, reprezentanţii PLR le vor explica sătmărenilor ce a însemnat pentru România perioada în care Tăriceanu a ocupat funcţia de premier, precum dublarea pensiilor, majorarea salariilor, investiţiile străine, alocarea a 6% din PIB învăţământului.

La nivel de judeţ există circa 2.000 de membri înscrişi deja în PLR, centralizarea nefiind încă terminată. Adrian Ştef s-a arătat optimist, afirmând că va construi acest partid ca şi PNL-ul, care a ajuns la 8.000 de membri.

Am avut o structură de 8.000 de membri la PNL, o s-o refacem pentru că tot noi am făcut-o. În momentul de faţă lumea este foarte pozitivă, foarte receptivă, cu toate că membrii noştri au fost stresaţi de cei de la PDL să meargă să-i susţină, ei nu au cum, atâta timp cât au fost implicaţi în campanii nenumărate împotriva tăierii pensiilor, salariilor. Oamenii ne spun că sunt sunaţi, chemaţi, sunt amăgiţi. N-au cum să se transfere aceşti oameni la PDL. Peste tot eu nu văd decât conducerea PDL în judeţ, care se plimbă sub săgeată. Este groaznic, n-am crezut că voi trăi asemenea momente. Noi am rămas consecvenţi, suntem liberali, credem în liberalism. Vreau să explic sătmărenilor, Partidul Liberal Reformator face parte din ALDE în Parlamentul European, acolo sunt liberalii europeni. Vom fi în reconstrucţie, acum ştim cum stăm, vom construi în jurul aleşilor locali, unde nu avem acolo vom forma organizaţii noi, avem identificate persoane“, a declarat Adrian Ştef.

PLR Satu Mare (27)

În cadrul conferinţei, primarul comunie Crucişor, Florinel Andreica, a arătat o adresă primită recent de la ACL, dar datată din 2010, prin care i se solicită informaţii cu privire la aleşii locali care şi-au schimbat partidul. Adresa respectivă conţine ştampila PDL, acesta susținând că de fapt partidul nu ar exista.

Redăm în continua lista aleșilor locali care au trecut la PLR Satu Mare:

Nr.CRT

Nume Prenume

Functia

Apartenenta politica anterioara

Localitatea

1

Ştef Mihai Adrian

Preşedinte Consiliul Judeţean Satu Mare

PNL

Satu Mare

2

Rusu Grigore Mihail

Consilier Judeţean Satu Mare

PPDD

 Satu Mare

3

Rişcău Gheorghe

Consilier Judeţean Satu Mare

PNL

Satu Mare

4

Maruşca Anna Maria

Consilier Judeţean Satu Mare

PNL

Satu Mare

5

Pinter Jozsef

Consilier Judeţean Satu Mare

PNL

Satu Mare

6

Lazar Daliana

Consilier judetean

PDL

Satu Mare

7

Roman Radu

Consilier Local Satu Mare

PNL

Satu Mare

8

Ardelean Radu Ovidiu

Consilier Local Satu Mare

PNL

Satu Mare

9

Pausan Bujor

Consilier municipal

PNL

Carei

10

Mocanu Alina

Consilier municipal

PNL

Carei

11

Prodan Irina

Consilier local

PPDD

Negresti

12

Codre Ioan

Consilier local

UNPR

Negresti

13

Cicio Ioan

Viceprimar

PNL

Negresti Oas

14

Palfi Gheorghe

Consilier local

PNL

Livada

15

Ratyis Mihaly Viorel

Consilier local

PNL

Livada

16

Haitas Mihai

Consilier local

PPDD

Livada

17

Bojan Aurel

Primar

PNL

Bogdand

18

Roka Marius

Primar

PPDD

Cauas

19

Andreica Florinel

Primar

PNL

Crucisor

20

Ghetina Mihai

Primar

PNL

Doba

21

Pop Grigore

Primar

PNL

Tarsolt

22

Papici Marcela

Viceprimar Satu Mare

PNL

Satu Mare

23

Marta Viorel Vasile

Viceprimar

PDL

Andrid

24

Madaras Dumitru

Viceprimar

PDL

Micula

25

Sarca Ionut

Viceprimar

PNL

Odoreu

26

Barbur Gheorghe

Viceprimar

PNL

Pomi

27

Tamasan Nicolae

Viceprimar

PNL

Socond

28

Alec Vasile

Viceprimar

PNL

Tarsolt

29

Dan Ervin

Viceprimar

PNL

Urziceni

30

Marti Alexandru

Consilier Local

PPDD

Acas

31

Barbos Simion

Consilier local

PPDD

Agris

32

Bobosan Sorin Marius

Consilier local

PPDD

Apa

33

Darle Radu Gheorghe

Consilier local

PPDD

Apa

34

Mezei Ioan Leon

Consilier local

PNL

Barsau

35

Pop Ioan

Consilier local

PNL

Batarci

36

Avasi Vasile

Consilier local

PNL

Batarci

37

Lang Ferenc

Consilier local

PNL

Camin

38

Asztalnos Carol

Consilier local

PPMT

Cauas

39

Giurcuta Nicolae

Consilier Local

PPDD

Cehal

40

Borse Ovidiu

Consilier local

PNL

Crucisor

41

Bran Nicolae

Consilier local

PNL

Crucisor

42

Dustinta Victor

Consilier local

PNL

Culciu

43

Nichitut Nicolae

Consilier local

PDL

Gherta

44

Bura Nicolae

Consilier local

PDL

Gherta

45

Rogoz Vasile

Consilier Local

PNL

Hodod

46

Csintalan Csaba Ferenc

Consilier local

PNL

Lazuri

47

Salajan Adrian Ioan

Consilier local

PNL

Mediesu Aurit

48

Pop Vasile Stefan

Consilier local

PDL

Micula

49

Senatovici Petru

Consilier local

PNL

Micula

50

Achim Cornel

Consilier local

PDL

Moftin

51

Papai Csaba

Consilier local

PDL

Moftin

52

Birlea Mihai

Consilier local

PNL

Moftin

53

Pop Ioan

consilier local

PDL

Orasu Nou

54

Moldovan Septimiu

Consilier Local

PPDD

Piscolt

55

Laurentiu Liviu Florin

Consilier local

PNL

Pomi

56

Săntăuan Carmen

Consilier local

PDL

Săcăşeni

57

Suciu Ioan

Consilier local

PNL

Sanislau

58

Saitos Maria

Consilier local

PNL

Sanislau

59

Albu Cobut Viorel

Consilier local

PNL

Sanislau

60

Cornea Nicolae

Consilier local

PPDD

Socond

61

Pacurar Stelian

Consilier local

PNL

Socond

62

Blidar Ioan

Consilier local

PPDD

Socond

63

Fechete Constantin

Consilier local

PPDD

Socond

64

Huja Vasile

Consilier local

PNL

Tarsolt

65

Alec Vasile

Consilier local

PNL

Tarsolt

66

Alec Grigore

Consilier local

PNL

Tarsolt

67

Risco Ioan

Consilier local

PNL

Tarsolt

68

Vint Gavril

Consilier Local

PNL

Terebesti

69

Babtan Dorel

Consilier Local

PNL

Tiream

70

Havasi Marius

Consilier Local

PNL

Tiream

71

Man Niculae

Consilier Local

PNL

Tiream

72

Tiution Mariana

Consilier local

PNL

Turt

73

Craciun Gheorghe

Consilier local

PNL

Valea Vinului

74

Fernea Steluta

Consilier Local

PPDD

Valea Vinului

75

Pop Liviu

Consilier Local

PDL

Vama

76

Fanea Mihai

Consilier Local

PDL

Vama

77

Oros Nicolae

Consilier local

PNL

Vetis

 

44 comentarii

  1. marcel Răspunde

    Nu marusca ci grunfeld e sefa la nivel national, in rest stef sa ne zica cati bani da cj la tv 1 sm etc

    • Dana Răspunde

      marcel esti o nulitate…o spui tu scriindu-ti numele fara majuscula… 🙂
      Alte treburi mai importante n-ai? 🙂 De ce nu apari cu comentarii constructive? Cu idei in folosul comunitatii ? Stai si dospesti toata ziua la serviciu, iar apoi acasa…fac pariu ca si copii i-a facut nevasta-ta singura 🙂 🙂

      • Satmarean Răspunde

        Se stie. Nu-i nimic nou. Nulitatile s-au adunat la o masa si cel mai inteligent dintre nulitati se bate cu pumnu in piept ca au partid. De fapt, n-au partid, au pa dracu.

  2. rusine Răspunde

    Sa va fie rusine!!”!! pentru funcții și avantaje ați trădat liberalismul și PNL Satu Mare. Sînteți niște tradatori, totți sînteți lipsiți de moralitate și demnitate. RUȘINE!!!!

    • Dana Răspunde

      Pt cel ce-si spune “rusine”: ti se potriveste 🙂
      PLR este singurul partid liberal, ne-am pastrat valorile si crezul. Tradatori sunt cei care au fost de acord sa se alieze cu hotii si mincinosii, cu cei care au taiat pensiile si salariile.

      • marele pelerist Răspunde

        oare dupa data de 2 noiembrie acesti PLR-isti vor mai face parte din partid? sau vor trada din nou la fel cum au mai facut-o? oare acesti mari liberali isi vor indemna electoratul sa voteze cu PSD_istii? nu cred ca marele stefut comenteaza ceva in fata lui govor :)) asa ca albastrul de pe voi se pare ca este rosu :))

      • satmarean Răspunde

        PLR-partid,la remorca PSD.Format din nulitati,din indivizi fara onoare, din tradatori. Majoritatea au fost alesi pe liste USL si s-au dus spre un partid inexistent.

        • pelerist Răspunde

          Indivizii sunt ca toti ceilalti politicieni, si mai buni si mai rai. Au fost alesi de catre satmareni pe listele PNL care forma atunci USL. Nu se regasesc “in marele partid de dreapta” alaturi de Flutur, Videanu, Vass si altii. Ghinion! Cu ce sunt mai buni deputatii PPDD de Ferentari? Sau agramatii din PDL Satu Mare? :)) ma faci sa rad. daca vrei sa vezi ce e o echipa de oameni muncitori, te invitam in campanie la PLR, macar ca observator.

      • Teo Răspunde

        Viespar de oportunisti.

      • Silviu Răspunde

        Clanul oportunistilor

      • Rodica Răspunde

        Ciocu mic, Danuta! Nu ti-ai primit portia!

  3. babuta domut Răspunde

    si eu?

  4. ioan rus Răspunde

    “Adevarati liberali”, oameni buni din cei 70, de la PNL sunt doar poate max jumatate si acestia fiind ciurucurile si tradatorii bineinteles cu exceptia catorva care au fost racolati cu forta dar si acestia se vor razbuna in ziua votului.
    Uitativa la poza e jenant, oameni care systin pe fata PSD-ul se numesc liberali…intrebatii cu cine vor vota in turul II, pt ca ei nu au cum sa ajunga acolo si o sa va lamuriti cat sunt de “liberali”.

  5. CRISTI Răspunde

    acest PARTID NU EXISTA , ACESTI DOMNI AR TREBUI SA-SI PIARDA MADATELE

  6. Stefan Răspunde

    Viitorii puscariasi :))

  7. stefania Răspunde

    acest domn asa zis presedinte PLR este unul submediocru care si-a adunat in jur niste oameni primitivi care nu au altceva in cap numai interese materiale; ei nu stiu nimic in plus; prostesc numai lumea,care de fapt stie cat va duce capul

    • observator Răspunde

      PLR-Partidul Traseistilor Naivi, este o adunatura de indivizi fara scrupule, oportunisti, inscrisi intr-un partid inexistent de drept.

    • Radu Răspunde

      Sant niste fripturisti, Stefania.

      • eu sunt, el este... Răspunde

        Sunt, bai ciobane, se scrie sunt. SUNT! bah, voi va faceti de ras numa daca deschideti gura si pronuntati trei consoane. Adunatura de imbecili

    • mengele Răspunde

      miluca draga, fata tatii, mostenirea de familie sunt vocile din capusor, mamica

  8. dascal Răspunde

    Naivi pot sa fie astia. In loc sa treaca la un partid cu acte in regula, au trecut la unul inexistent.

  9. LIBERal Răspunde

    De ce ne duceti cu presu? De ce mintiti? Tamasan Dumitru, viceprimarul de la Socond, e pe lista PSD, nu pe a voastra. Mai puteti minti, peleristilor? Ati distrus PNL Satu Mare, punand partidul la dispozitia lui Silaghi si Stef, iar acum va dati rotunzi cu racolarile pentru un partid inexistent, PLR. Hotarati-va, Tamasan e la voi sau la PSD?

    https://portalsm.ro/2014/10/psd-satu-mare-43-de-noi-alesi-lista-noilor-membri/

    • Darius Răspunde

      Eu stiu ca-i la noi,la PSD.

    • Reformatorul Răspunde

      Iohannis,un om al faptelor, nu al vorbelor goale, un om al promisiunilor onorate, nu al scandalurilor,un om care construieste, nu care distruge, un om ce crede in Romania lucrului bine facut, merita si trebuie sa fie presedintele Romaniei!!!!!

  10. LIBERal Răspunde

    PLR nu exista. Alesii locali ce au trecut la PLR,la un partid inexistent de drept, ar trebui sa-si piarda mandatele.

  11. satmarean Răspunde

    Ce fete(de masa) au traseistii din poza!

  12. Darius Răspunde

    Hotarati-va,palavragiilor, Tamasan e la voi sau la PSD?

  13. SATMAREAN Răspunde

    Mintiti precum respirati!Tamasan- vicele de la SOCOND e la PSD.

  14. Cetatean Răspunde

    Este interesant, deci ati iesit din PNL pt ca PNL-ul a facut alianta cu PDL, dar voi totusi primiti membrii din PDL in PLR. Daca ma uit pe lista de mai sus vad 12 fosti PDL-isti care acum se afla in PLR. Asa se intampla la noi, schimbi numele partidului dar oamenii din interior raman aceiasi. Pe voi va intereseaza sa ajungeti la putere, atat! Nu conteaza cine ce a facut pt tara, fie bine, fie rau. Daca sunteti impotriva PDL-ului, nu trebuia sa primiti pe nici un PDL-ist in partidul vostru cei care au taiat salariile si pensiile. Ahh..da, si am inteles ca dupa alegeri Guvernul Ponta intentioneaza sa le taie salariile la peste 250.000 de bugetari cu 50%, conform legii 124/2014 art3. care este in vigoare deja dar se asteapta pana dupa alegeri. Ponta presedinte!

    • satmarean Răspunde

      Pentru peleristii astia, Silaghi si Stef, conteaza doar interesul personal. Daca pedelistii le sint utili,ii iau in barca lor.Ei fug de justitie ca Satana de tamaie.

  15. pirosca stan Răspunde

    SILAGHI INFUNDA TEMNITA ORICUM

  16. Bratianu Răspunde

    jocuri politice. si-a lasat silaghi destui si in pnl, in frunte cu albu si enatescu, si ii va activa la momentul potrivit. copilasul ala de se crede presedinte la ora asta e doar carne de tun pentru maharii de la bucuresti. a ajuns presedinte la o filiala practic inexistenta pentru ca nu a vrut-o nimeni de la centru. stiti de ce e liberalul satmarean ca Mos Craciun? pentru ca toata lumea crede in el, multi se deghizeaza in personaj, dar nimeni nu l-a vazut vreodata.

  17. Adrian Răspunde

    Acest partid nu este inregistrat nicaieri ! Afemeiatul de tariceanu candideaza independent !!! Sleahta de tradatori si oportunisti

  18. PLR NU EXISTA!!! Răspunde

    Imi pare rau pentru toti alesii locali din lista de mai sus. Daca au depus la secretarul primariei aderarea la PLR, de luna viitoare nu vor mai fi consilieri sau primari sau viceprimari. Dar ce isi face omul cu mana lui, lucru manual se numeste.

    PLR nu este inregistrat in registrul partidelor politice. Deci s-au inscris intr-un partid inexistent din punct de vedere JURIDIC.

    Pacat ca v-ati last prostiti. Poate nu era nici o problema daca a-ti fi plecat la UDMR, PSD, PPDD sau orice alt partid inregistrat oficial de statul roman.

    Bafta…! Ce sa zici la o astfel de prostie!?!??!

    • Reformatorul Răspunde

      Mai peleristilor, ma bdizuiesc ca satmarenii nostri s-or trezi la realitate si nu v-or da voua voturile, unui partid aparut din tradatori.

  19. popa Răspunde

    Sarca Ionut nu mai este viceprimar la Odoreu de doua luni fratilor, nu mai scrieti minciuni, de altfel si cand lucra statea la crasma toata ziua

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.