Primarul Coica susţine că mitingul de pe Şoimoşeni a fost unul politic

19 octombrie 2014 | 12 comentarii

dorel coicaPrimarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a afirmat astăzi, într-o conferinţă de presă, că str. Şoimoşeni nu s-a modificat din cauza reprezentanţilor firmelor care nu s-au înţeles cu privire la stabilirea unui acces temporar la unităţi, acuzându-l pe principalul organizator al protestului de vineri, Augustin Istoc, membru PNL, că a politizat evenimentul, fiind în campanile.

Edilul a afirmat, alături de directorul Construcţii Drumuri, Stelian Popa, că în 2012 a fost planificată refacerea porţiunii respective, dar pentru că reprezentanţii firmelor nu s-au mai înţeles cu privire la ruta alternativă, deoarece reabilitarea nu putea fi făcută sub trafic, proiectul a fost abandonat. Primarul a subliniat că utilajele de la Construcţii Drumuri au aşteptat o lună de zile ca firmele să se înţeleagă între ele, dar nu s-a mai respectat angajamentul iniţial, adică maşinile celorlalte firme să treacă prin curtea unei societăţi.

„D-l Istoc, ca un mincinos ne-a tot aburit. Maşinile au stat mai bine de o lună acolo, dar noi avem şi alte proiecte. După o lună vine la mine şi spune că pierde bani, că nu poate să lucreze. Am zis că dacă nu sunt serioși, nu pot să se înțeleagă, stopăm lucrarea și ne mutăm în altă parte. Acum , în 15 octombrie primesc memoriu de la dl. Iștoc să fac. Tu nu-mi vii mie acum să spun să fac din moment ce n-am prevăzut buget pentru tine. Un an şi ceva n-ai venit la mine să spui să facem,a cum că e campanie electorală vii şi spui să facem, că-i campanie electorală că el e membru marcant PNL, deci cu Iohannis, sare la gâtul primarului PSD. Asta e nesimţire curată şi minciună. Public îl atenţionez pe demagogul Iştoc că dacă vin la mine cu o hârtie că s-au înţeles cu accesul găsim soluţii, altfel nu am cum pentru că blocăm tot când săpăm cu utilajele”, a spus primarul.

Tot în cadrul conferinţei, directorul TRansurban, Ionuţ Bujor, a dezminţit acuzaţiile aduse de Iştoc cu privire la faptul că autobuzele nu ar merge până la fabrica sa, arătând că zilnic pe ruta nr. 13 se efectuează 5 curse iar pe ruta 18 – 4 curse. 

Etichete: , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (12)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Jackie spune:

    Gunoiul de director de la Transurban nu face nimic, doar salarul si-l ia in fiecare luna . Coi-ca si Bu(lan)jor trag ciuma roșie in jos

  2. satmarean spune:

    COIca s-a inconjurat de incompetenti: gen Babut si Bujor,indivizi habarnisti.

  3. COI-CA DORESC SA SCAP DE ACEST MITOMAN spune:

    In 2012 acest mincinos de primar ne-a promis reabilitarea drumului doar sa il votam iar dupa ce se vede primar nici nu ne cunoste ,las ca mai vrei tu voturi si vei primi o flecma sudistule.

  4. jucu spune:

    Jucu, jucu bujorucu prost ca gardu de la Transurban. Coica: Bujorucu mucu cucu imi linge bine curucu!

  5. valer spune:

    Mama Coica, tu imagine buna trebuie sa iti faci nu sa vi cu magarii din astea, esti prea nasol. Aranjeaza-ti bine afacerile cat poti ca o sa te scoata lumea fortat din primarie cat de repede.

  6. ghiuri spune:

    UDMR sa va fie rușine ciocul mic nu a ți făcut nimic pur satmareni

  7. alex spune:

    Sa va fie rușine ca postați comentarii împotriva primarului a făcut lucruri minunate pur noi

  8. folius spune:

    Valea de ce sa l scoată pe primarul nostru par ca a făcut par noi condiții civilizate de trai?

  9. dani spune:

    Bai nebunilor sunteți depășiți de situație coica e cel mai eficient primar pe care l a avut orașul după revolutie

  10. ratiu spune:

    Istoc e In insolenta deși a furat acțiunile de la Samus ale oamenilor la privatizare

  11. iihanis spune:

    Tovarășul Istoc e un fost comunist care I a furat pe angajații de la Samus și a luat 290 mii euro la privatizarea fabricii e un escroc ordinar din pnl

  12. dudu spune:

    Protest organizat de Pnl și UDMR prin firmele lui Istoc și a fraților Pink de la Pink trans evazioniști notorii .dar de ce nu se a făcut strada pe vremea UDMR și pnl ca a ți fost colegi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest