APM: 50.000 de puieți vor fi plantați în Satu Mare

5 noiembrie 2014 | 2 comentarii

images (8)Ținând cont de reușita campaniei de plantare  de puieți inițiată de Agenția pentru Protecția Mediului Satu Mare, Consiliul Județean Satu Mare și Direcția Silvică Satu Mare din primăvara anului 2014 când s-au plantat un număr de 209.000 de puieți pe raza a 21 de comune pe 23 de amplasamente a fostelor depozite de deșeuri din mediul rural, campania  se va continua și în toamna acestui an, începând cu luna noiembrie 2014.

În urma evaluării stării puieților plantați de către primăriile din județul Satu Mare în primăvara anului 2014 și a necesarului de puieți pentru refacerea aliniamentelor de arbori de a lungul căilor de comunicații și a pâlcurilor de pădure din pajiștile din cadrul siturilor Natura 2000 ROSCI0214 Râul Tur și ROSPA0068 Lunca inferioară a Turului  s-a estimat un necesar de 50.000   de puieți de stejar pedunculat care vor fi asigurați de către Direcția Silvică Satu Mare.

Acțiunea de plantare se va face după un calendar bine stabilit, în funcție de preluarea puieților de la ocoalele silvice, de către reprezentanții primăriilor Urziceni, Turț, Halmeu, Moftin, Livada, Tiream, Ardud, Porumbești, Supur, Dorolț și Micula, respectiv a reprezentanților Societății Carpatine Ardelene și ai Taberei ecologice de la Tarna Mare.

În vederea reușitei campaniei de plantare pentru toamna anului 2014, la acțiunea de plantare se vor implica atât reprezentanți ai organizatorilor, ai primăriilor participante alături de voluntari și instituţiile de învăţământ de pe raza localităţilor.

Sursa: APM Satu Mare

Etichete: , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (2)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. discriminator spune:

    de ce favorizati doar unele localitati /
    De ce va batetCati puieti s-au prins din ce ati plantat in aprilie si mai ?
    De ce nu spuneti ca totii puietii se platesc cu bani grei .
    De ce nu prezentati cheltuielile CJSM cu achizitionarea puietilor ?
    Aud /

  2. discriminator spune:

    De ce va bateti joc de banii publici ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest