Ultima actualizare: azi, 21:48

Locale

Bucătar din Satu Mare ucis într-un hotel din Portugalia

hotel corinthia lisabonaUn cunoscut bucătar din Satu Mare a fost ucis cu sânge rece într-un hotel din Portugalia de către un coleg mai tânăr. Emeric Kadar, de 51 de ani, lucra de trei ani ca bucătar la restaurantul hotelului Corinthia din Lisabona. El a fost înjunghiat mortal cu un cuţit de către un coleg de serviciu de 32 de ani din Capul Verde, pe seama căruia ar fi făcut mai multe glume cu tentă sexuală.

Potrivit presei portugheze, evenimentul a avut loc luni, 24 noiembrie, în bucătăria hotelului Corinthia, de cinci stele. Colegii au povestit anchetatorilor că pe parcursul întregii zile sătmăreanul ar fi făcut mai multe glume, cu tentă sexuală, la adresa colegului său de 32 de ani, iar după amiaza, pe la ora 17:00, furios, bărbatul ironizat s-a îndreptat cu un cuţit către acesta şi l-a înfipt în piept. Sătmăreanul a decedat pe loc iar ucigaşul s-a ascuns într-o încăpere unde a fost închis de către colegii din bucătărie până la sosirea poliţiei.
Întregul personal de la bucătărie a intrat în stare de şoc deoarece crima s-a petrecut de faţă cu mai mulţi colegi.

Clienţii hotelului nu au aflat de crimă, au ştiut doar că s-a întâmplat ceva deosebit deoarece a ajuns Poliţia la faţa locului. Presa precizează că toate comenzile făcute de clienţii hotelului de cinci stele din seara respectivă au fost onorate.

10 comentarii

  1. Angela Dragos Răspunde

    Din nefericire …a fost o persoana mereu bine dispusa , uni nu intekeg gluma dar chiar si asa nu a avut motiv sa i ia vista asa CA um animal… Oricita pedeapsa ar primi niciodata nu vá plati viata unui OM .ODIHNESTE TE IN PACE …Gimy te vom pastra mereu in suflet

  2. Tudorita Viziteu Răspunde

    Angela Dragos…te rog sa-mi spui este vorba de Gimy..sotul lui Eva ? D-zeu sa-l odihneasca in pace…!

  3. Angela Dragos Răspunde

    Da din pacate a fost Gimy…um om cu suflet maré.

  4. Olimpia Luminita Berintan Răspunde

    Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca

  5. Iboya Koncz Răspunde

    odihnestete an pace Gimi ( IMI ) Dumnezeu sa deie putere la EVA si la copii si la parinti lui Imi si la totii cei care a fost si este langa ei

  6. Imre Barta Răspunde

    Am aflat cu mare durere despre prietenul meu IMI te vom pastra in amintirea noastra fam.Barta

  7. Imre Barta Răspunde

    Am aflat cu mare durere despre prietenul meu IMI te vom pastra in amintirea noastra fam.Barta

  8. Andrea Szabo Răspunde

    Dumnezeu sa-l odihneasca, si sa-l deie mult putere la familia.

  9. Andrea Szabo Răspunde

    Dumnezeu sa-l odihneasca, si sa-l deie mult putere la familia.

  10. farkas ecaterina Răspunde

    Imi pare nespus de rau pentru cele intamplate . In urma cu 37 de ani el (Imi) a fost cel care m-a invatat sa intor clatitele in aer.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.