Festivalul Internațional de Teatru pentru Studenți SPOT, în 17-23 noiembrie la Carei

12 noiembrie 2014 | 0 comentarii

spotEdiția din acest an a Festivalului Internațional de Teatru pentru Studenți SPOT este programată pentru perioada 17 – 23 noiembrie 2014. Conform tradiției, ea păstrează o serie din particularitățile devenite mărci ale evenimentului și propune o serie de noutăți, organic integrate în ritmul de dezvoltare al evenimentului.

Evenimentul din acest an găzduiește școli de teatru din România, Moldova, Serbia, Ungaria, Elveția și Marea Britanie.

În cele șapte zile ale festivalului spot vor avea loc 24 de spectacole de teatru, în limba română, maghiară, germană, engleză și franceză, trei concerte, două ateliere, o lansare de carte, inaugurarea bibliotecii spot, o conferință, se va realiza un performance teatral, care implică prezența a doi artiști clujeni și se va realiza primul film documentar dedicat festivalului.

Anul acesta SPOT își propune realizarea unor premiere:

1. GALERIA UMANĂ MEȘTERUL MANOLE

SPOT prezintă primul spectacol al COMPANIEI SPOT. Acesta este intitulat GALERIA UMANĂ MANOLE. Spectacolul are la bază balada populară Meșterul Manole și diferitele ei variante culte. Proiectul s-a autofinanțat. Echipa este una internațională, condusă de regizorul australian Kurt Muray, asistat de Iulia Benze, alături de care lucrează cinci actori, de diferite vârste, sosiți din Satu Mare și București: Ahmed Iosif, Alexandra Saska Sotirov, Cristian But – din Satu Mare, alături de Ana Turos și Larisa Ioana Enache – din București.

2. THE ALTERNATIVE ACTORS WORKSHOP SERIES

SPOT realizează o serie de ateliere teatrale, deschise atât participanților la festival cât și locuitorilor municipiului Carei, intitulat. În cadrul acestora, patru facilitatori profesioniști cu experiență  în excluziune socială și o cunoaștere acumulată de peste patruzeci de ani, în calitate de educatori, regizori, artiști, interpreți și dramaturgi, aduc cinci zile de workshop-uri menite să provoace și să confrunte participanții cu o anumită evoluţie. Pe un intens plan  personal,  fizic,  psihologic și emoțional, aceste ateliere sunt concepute pentru a beneficia atât actori cât şi non-actori, și sunt accesibile la toate nivelurile, indiferent de capacitatea lingvistică și de experiența anterioară.

Atelierele acoperă un melanj de tehnici și stiluri desprinse atât din metode alternative, cât şi din învățământul tradițional de teatru, care se concentrează pe dezvoltarea personală și o conștientizare a rolurilor noastre în societate, ca parte esențială a teatrului în curs de desfășurare. Participanții la aceste workshop-uri se pot aștepta să-şi dezvolte nu numai abilitățile de performanță, dar, de asemenea, şi încrederea , vorbitul in public și capacitatea de a-şi îndeplini dorințele  în viitor. Învelişul ne ajută să înțelegem trecutul, se ne angajăm cu prezentul, și să fim creativi cu  viitorul nostru, concentrându-ne pe un gen de teatru ce îşi propune să  realizeze ceva, mai degrabă decât de a fi “artă de dragul artei”.

Referințele cheie ale practicilor de predare provin de la Theatre of The Oppressed, Drama-terapie și Odin Teatret. Deși toţi cei patru facilitatori provin din medii și filosofii de teatru diferite, suprapunerea are loc acolo unde teatrul poate fi aplicat ca un instrument de transformare personală și socială. Filozofia noastră comună este că dramaturgia și teatrul pot fi folosite pentru a ajuta oamenii sa vindece răni vechi, fie ele emoționale, psihologice sau mentale, și să ofere o nouă viziune legată de modul în care putem acționa împreună pentru a aduce o evoluție semnificativă în cadrul societății noastre.

Punctele-cheie prin care activitatea noastră diferă  sunt utilizarea epuizării fizice ca un mijloc de a declanşa o anumită vulnerabilitate emoțională în artiști, interpreți sau executanți. De asemenea, ridicarea prezenţei scenice şi a carismei prin tehnici antice chinezești și crearea a unor programe de învățare bazată pe ţeluri atât pentru profesioniști cât şi pentru cei în devenire.

Echipa este formată din: Kurt Murray, Australia, Iulia Benze, România, Naima Dell’ava, Italia și George Wielgus, Marea Britanie. 

3. BIBLIOTECA SPOT

Biblioteca SPOT este un concept, care se materializează, anul acesta, printr-o colecție de cărți de teatru, obținute din donații și sponsorizări, care vor fi oferite Bibliotecii Municipale Carei. Scopul este de a asigura un fond de carte de specialitate careienilor interesați de arta dramatică, de a le facilita accesul la informație și de a scurta drumul spre aceasta. Totodată, odată cu implementarea acestui concept, începând cu acest an, în cadrul festivalului vor avea loc lansări de carte. Titlul ales pentru 2014 este Ghid de supraviețuire pentru teatrologi, un volum colectiv editat de Facultatea de Teatru și Televiziune Cluj.

4. ATELIER DE CREAT INSTRUMENTE NECONVENȚIONALE

În cadrul ediției din acest are loc un atelier de creat instrumente neconvenționale susținut de membrii trupei maghiare Bélaműhely Sound Art, înființată în 2007 și specializată în interpretarea unor compoziții proprii prin utilizarea unor instrumente fabricate din deșeuri industriale, din obiecte de uz casnic modificate, butoaie, țevi, componente de biciclete și calculatoare, tigăi, cutii de carton. Trupa va susține și un concert.

Prin prezența lor, SPOT oferă șansa unei experiențe muzicale unice, extreme de importantă într-un municipiu cu o tradiție solidă în domeniul muzical.

5. SCURT METRAJE

SPOT lansează, anul acesta, o sesiune de scurt metraje, realizate de absolvenții școlii de specialitate din Cluj. Ele vor fi găzduite de Teatrul MACONDO, primul și unicul teatru de cameră al județului Satu Mare. Filmele vor fi proiectate zilnic, iar ceea ce face și mai interesată prezența lor în programul SPOT, este faptul că unele dintre ele sunt realizate de artiști careieni.

6. ARTĂ ÎN CĂMINE

SPOT și Teatrul MACONDO propun o premieră absolută în România: un spectacol de teatru dans și un performance audio-vizual în camera căminului școlar al Grupului Școlar Simion Bărnuțiu din Carei, alături de o retro-proiecție analog, în aer liber, urmată de un atelier. Evenimentul e realizat de artiști tineri profesioniști, în plină afirmare: compizitorul și interpretul Fluidian, actorul Rácz Endre și artiștii plastici Maria Brudașcă și Andrei Mărginean.

Scopul demersului e de a transpune teatrul, dansul și artele vizuale în spațiul privat și locuit. Astfel, activitatea performativă e reinterpretată și personalizată. Audiența devine la fel de importantă ca și reprezentația, indiferent de vârstă, etnie, sex, religie sau orientare politică. În contextul special al unui campus un eveniment ca acesta se încarcă cu semnificații speciale. El atrage atenția că un cămin reprezintă un spațiu al întâlnirii, al socializării zilnice, dincolo de rolul său clasic, cel de locuință. Tocmai din această cauză, înainte și după reprezentații, spectatorii sunt invitați și la o degustare de ceaiuri chinezești, importate direct din țara lor de origine.

Evenimentul reprezintă o bună ocazie de relaxare și deconectare, fără efort și pierdere de timp, căci spectacolul vine, literalmente, acasă. Dorim să interacționăm cu studenții și elevii, să le oferim un plus de creativitate în ambientul lor de zi cu zi.

Printre invitații ediției din acest an se regăsesc:

Dr. Aristita I. Albacan – deopotrivă teoretician și practician în domeniul teatrului. Interesele sale de cercetare sunt în domeniul intermedialității, actului spectatorial contemporan și a proceselor/strategiilor creatoare în teatrul contemporan. Este, de asemenea, specializată în teatrul lui Robert Lepage și teatru social/comunitar . Din 2006 este lector în teatru și performance la Universitaty of Hull , Marea Britanie. În perioada 2003-2006 a fost lector asociat în teatru experimental la Universitatea din Mainz, Germania . Între 2010 și 2013 a condus Interdisciplinary and Collaboratice Practices Research Cluster, pe care l-a și inițiat . Ca regizor de teatru a lucrat în zona independentă din România, Germania , SUA și Marea Britanie în ultimii 15 ani;

Hernyák György – laureat al Premiului „Jászai Mari” – cea mai importantă distincţie teatrală acordată artiştilor din spaţiul teatral maghiar -, profesor al Academiei de Artă din Novi Sad. A pus în scenă peste 100 de spectacole, a fost directorul teatrului din Novi Sad, prim regizor al Teatrului Popular din Subotica timp de 10 ani, iar în momentul de față este profesor al Academiei de Teatru din Novi Sad. De-a lungul carierei a obținut nenumărate premii, pentru întreaga activitate sau pentru regia unor spectacole. Hernyák György este membru fondator al Teatrului de Cătun, al Teatrului H Group și al Teatrului Kosztolányi Dezső, toate din Serbia.

Biró József – actor și profesor, colaborator permanent al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj și lector asociat al Facultății de Teatru și Televiziune din Cluj. Artistul, considerat unul dintre cei mai talentați actori ai generației sale, a fost recompensat cu Premiului „Jászai Mari” – cea mai importantă distincţie teatrală acordată artiştilor din spaţiul teatral maghiar – în 2005.

Miriam Cuibus – actor și profesor, angajat al Teatralului Național Lucian Blaga din  Cluj și conferențiar dr titular  la Facultatea de Teatru și televiziune din cadrul Universității Babeș – Bolyai din Cluj. Interpretările ei au fost recompensate cu numeroase premii.  Activitatea ei didactică este recunoscută la nivel național, doamna Miriam Cuibus este unul dintr ecei mai importanți profesori de actori din România, în momentul de față. 

Program:

LUNI 17 NOIEMBRIE

Ora 14.00 – Sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu

DESCHIDEREA OFICIALĂ

Ora 15.00 – Sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu

LANSARE DE CARTE / INAUGURAREA BIBLIOTECII SPOT

Ghid de supraviețuire al teatrologului, prezintă lector dr. Raluca Sas Marinescu, Facultatea de Teatru și Televiziune Cluj

Ora 16.00 – Sala Festivă a Liceului Teoretic

Teatrul K2 Budapesta, Ungaria

YORICK SE ÎNTOARCE – Schimbare de regim cu poeziile lui Baka István / HU

Ora 17.00 – Sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu

Universitatea de Artă Târgu Mureș

NU PUNEȚI DRAGOSTEA LA ÎNCERCARE – spectacol commedia dell arte / RO

Ora 19.00 – Sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu

Universitatea de Artă Târgu Mureș

CURSA DE ȘOARECI – scenariu propriu / HU

Ora 21.00 – Manejul EQUUS, Parcul Dendrologic

Mia Wyss & Swiss Institute For Media And Performative Sciences, Berna, Elveția

KEEP CALM AND WAIT FOR GODOT

Ora 23.00 – Manejul EQUUS, Parcul Dendrologic

Concert sZempöl

MARȚI 18 NOIEMBRIE

Ora 17.00 – Sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu

Universitatea de Artă Târgu Mureș

CĂRȚI DE VIZITĂ PERSONALIZATE, scenariu colectiv / HU

Ora 18.00 – Sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu

Academia de Artă Novi Sad, Serbia

DEFICIT, Csurka István / HU

Ora 20.00 – Sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu

Facultatea de Teatru și Televiziune Cluj

PHEDRA, Racine / HU

MIERCURI 19 NOIEMBRIE

Ora 17.00 – Sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu

Facultatea de Muzică și Teatru Timișoara

CÂNTĂREAȚA CHEALĂ, Eugen Ionescu / RO

Ora 19.00 – Sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu

Facultatea de Teatru și Televiziune Cluj

CABARETUL CUVINTELOR, scenariu colectiv / RO

JOI 20 NOIEMBRIE

Ora 16.00 – Sala festivă a Liceului Teoretic

Trupa de teatru francofon a Liceului Teoretic J

HAINELE CELE NOI ALE ÎMPĂRATULUI, după Hans Christian Andersen / FR

Ora 18.00 – Sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu

Impro Patzan Show Oradea

Spectacol de teatru improvizație / RO

Ora 19.00 – Sala de sport a Colegiului tehnic Iuliu Maniu

Departamentul de Artă Teatrală Craiova                                                                                                   

MALVOLII, după A douăsprezecea noapte W. Shakespeare / RO

Ora 21.00 – Sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu

Facultate de Teatru și Televiziune & Universitatea Sapientia Cluj

PROIECȚII SCURT METRAJE / HU / RO

Akasztófa R: Székely Előd, Fekete Lajos / Jég alatt R: László Barna / Szívdoboz R: Köllő Ildikó / Szmájli R: Bartincki Tamara J / Amit gondolok az egészről  R: Ugron Réka

Ora 22.00Sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu

Fluidian / Mărginean Andrei / Maria Brudașcă / Cluj

Performance audio-vizual

VINERI 21 NOIEMBRIE

Ora 15.00 – Sala de Sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu

Conferință susținută de dr. Aristița I. Albăcan, Univerrsitatea Hull, Marea Britanie

Relația actor – spectator: Strategii interactive și participative în teatrul contemporan / RO

Ora 18.00 – Sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu                                 

Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Chișinău, Moldova

UPGRADE, scenariu colectiv, spectacol teatru dans

Ora 19.30 – Statuia Sf. Florian

Atelierul Rokytka, Budapesta, Ungaria

FERMA FERICIRII, estradă de apartament / HU

Ora 22.00 – Manejul EQUUS, Parcul Dendrologic

Concert BÉLAMŰHELY,  Budapesta, Ungaria

SÂMBĂTĂ 22 NOIEMBRIE

Ora 11.00 – Manejul EQUUS, Parcul Dendrologic

ATELIER DE CONFECȚIONAT INSTRUMENTE CU TRUPA BÉLAMŰHELY,  Budapesta, Ungaria

Ora 15.00 – Sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu

Compania SPOT Carei

VI-L MAI AMINTIȚI PE DOCTORUL BALONAȘ MAGICIANUL BALOANELOR?, spectacol pentru copii

Ora 17.00 – Sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu

Facultatea de Teatru și Televiziune Cluj

ISPITIREA LUI INGRID BERGMAN,  One women show după Chris Greenhalgh, cu BÍRÓ JÚLIA / HU

Ora 19.00 – Sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu

Facultatea de Teatru și Televiziune Cluj

ANATOMIA SUFLETULUI, spectacol commedia dell arte / RO

DUMINICĂ 23 NOIEMBRIE

Ora 15.00 – Sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu

Facultatea de Teatru și Televiziune Cluj

TO BEE OR NOT TO BEE, spectacol pentru copii / RO / HU

Ora 17.00 – Sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu

Reboot the Roots, Londra, Marea Britanie

WORD SOUND HAVE POWER, spoken word and poetry cu FURIOUS GEORGE / ENG

Ora 18.00 – Sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu

kata a bodoki halmen & Adrian Electroclown

SPOT, performance realizat pe durata festivalului / RO / HU / ENG

Ora 19.00 – Sala festivă a Liceului Teoretic

Trupa de teatru francofon a Liceului Teoretic

HAINELE CELE NOI ALE ÎMPĂRATULUI, după Hans Christian Andersen / FR

Ora 20.00 – Sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu

Compania SPOT Carei

GALERIA UMANĂ MEȘTERUL MANOLE, scenariu colectiv / RO

Organizatorii își rezervă dreptul a modifica programul!

Etichete: , ,

Categorie: Locale

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest