Ultima actualizare: azi, 21:29

Locale

Poliţia Satu Mare, în deficit de cadre. Două probe ADN ale presupusului criminal au fost trimise la analiză

ATOP (9)Județul Satu Mare se confruntă cu o problemă majoră în ceea ce privește numărul forțelor de ordine publică. În prezent la nivelul secțiilor de poliție din județul Satu Mare sunt 10 ofițeri de siguranță publică și 189 de agenți care deservesc 8 secții de poliție și desfășoară strict activități de siguranță publică, ceea ce rezultă un efectiv foarte scăzut în județ. Anunțul a fost făcut astăzi în cadrul unei ședințe ordinare a  Autorităţii Teritoriale de Ordinea Publică, de către șeful Inspectoratului Județean de Poliție, Vlad Florentin.

Potrivit șefului IPJ, Vlad Florentin, lipsa de efectiv este foarte mare iar din numărul total de agenți, 60 sunt din alte județe. Mai mult, acesta susține că sunt prea puțini agenți pentru a asigura tot municipiul în această perioadă în care se caută criminalul actriței Gabriela Dorgai, fapt pentru care a apelat la Jandarmerie și Poliția Locală pentru a dubla numărul agenților.

”Vreau să vă spun că în urma evenimentului petrecut, respectiv crima actriței sătmărene, am suplimentat aceste efective în limita efectivelor care ne sunt puse la dispoziție de către celelalte instituții cu atribuții de siguranță publică, respectiv colegii de la Inspectoratul Județean de Jandarmi și colegii de la Poliția Locală, fără de care nu prea puteam să suplimentăm din altă parte, întrucât fiecare instituție are organigrama și atribuțiile ei. În ultima săptămână au acționat 23 de jandarmi în schimbul unu și 18 în schimbul doi, iar de la Poliția Locală 21 de polițiști, motiv pentru care aproape am reușit să dublăm efectivele de siguranță publică ce își desfășoară activitatea în municipiul Satu Mare”, a declarat Vlad Florentin.

De asemenea, șeful IPJ a mai anunțat că beneficiază și de sprijinul șefului de la Serviciul omoruri din cadrul Inspectoratul General al Poliției Române, precum și de sprijinul Institutului de Medicină Legală Mina Minovici, în cazul crimei actriței sătmărene, unde s-au trimis astăzi două probe de ADN.

Din punct de vedere al analizei infracționalității, șeful IPJ susține că județul Satu Mare este cel mai sigur județ din țară.

Ca o concluzie, județul Satu Mare este cel mai sigur județ din țară, județul Satu Mare are nevoie de liniște și de siguranță publică, are nevoie de colaborarea mass-mediei pentru a prezenta în mod corect și obiectiv situația de pe stradă și mai ales avem nevoie de sprijinul concetățenilor care în primul rând să dea dovadă de solidaritate umană, nu cer nimic altceva. Vreau să vă spun că au fost martori care au văzut ce s-a întâmplat și nu au intervenit. Nu trebuiau să intervină ci doar să dea un telefon la 112”, a spus Vlad Florentin.

ATOP (30)

În încheiere, Vlad Florentin a transmis cetățenilor că se face tot posibilul pentru a prinde criminalul și tot posibilul pentru creșterea gradului de siguranță a cetățeanului sătmărean.

În cadrul ședinței, un reprezentant al Poliției Locale a anunțat că se vor instala camere video pe dig, acestea fiind prevăzute într-un nou proiect.

11 comentarii

  1. ardelean Răspunde

    Desfiintati acesta inutilitate numita Politie Locala, singurele merite sunt campania electorala pro-PSD, pazitul bannerelor lui tariceanu si ponta si intimidarea locuitorilor care isi permit sa ia la intrebari primarul cu privire la banii aruncati pe asfaltul sambetei.
    Alocati resursele Politiei nationale, si Satu Mare va fi intradevar un oras sigur. E penibil sa vedem analfabetii de la Politia locala inarmati cu Glock 16, circuland cu masini performante prin centrul orasului iar Politia si jandarmeria sa nu aiba resurse pentru carburanti si uniforme noi.
    Starea asta de teroare este rezultatul managementului lui coica si al papicioaiei, care si-au creat armata proprie de servitori in uniforma. iar acum, printr-un proiect, vor sa-i puna sa se uite la televizoare, in loc sa patruleze pe strazi. Asa, mai bine angajati nsite mainute…iesiti mai ieftin.

  2. ionica Răspunde

    politia nationala aceasi marie cu alta palarie sleahta de pilosi cu sefi numitzi politic…

  3. un vot Răspunde

    “crima actritei satmarene”??
    Domn comandant, ca seful IPJ inca nu sunteti chiar daca autorul articolului asa scrie, ganditi mai mult si vorbiti mai putin, ceva gen “Forest Klaus”!
    Succes in identificarea si prinderea criminalului!

    • Mihaita Răspunde

      Chiar daca nu este….se vrea seful politiei. In alta ordine de idei, ce legatura au probele ADN cu deficitul de cadre? Sunt o gramada de cucoane, purtatoare de cuvant, la compartimentul prevenire etc care impart pliante in gradinite si flori la soferi de 23 august. Poate un management mai bun al resurselor ar ajuta. cei nu stiu cati agenti din alte judete sunt detasati cumva aici, sau sunt angajatii IPJ? ca din articol, nu se intelegea. Poate saracii fac naveta zilnic, de prin Botosani… .
      Pe langa cucoanele purtatoare d ecuvant, ati putea scoate in strada si pe cei de la doisiunsfert….daca au timp de filat protestatari anti Govor (cum faceau azi in centru, condusi de d-l SM02TAV), ar putea prinde si infractori.
      Mult succes la definitivarea pe post, dar nu-mi fac probleme..veti fi singurul candidat.

  4. un vot Răspunde

    Cand desfintati gaura neagra bugetara cu rezultate tinzand spre zero absolut, denumita ATOP ???

  5. Somnorică Răspunde

    Vlad multianuale Incompetent pus Poltic de PSD . Demisia.vorbesti de colegi că sunt prosti si țărani. Rușine .

    • Nihai Răspunde

      Domnule “sef” al IPJ, cum se face ca in loc sa patruleze prin oras, masinile Politiei duceau in judet mita de 700 lei data profesorilor de Ponta in saptamana dinaintea alegerilor?
      Sau, in aceea perioada patrulele erau suplinite cu prescolarii de la patrula rutiera? Dupa toate astea mai aveti obraz sa va plangeti de deficitul de subordonati? Mai degraba ei ar fi indreptatiti sa se planga de incompetenta managerilor. Va tineti protejata de la rutiera doar la birou, la fel cu mademoazelele de la prevenire si amica purtatoare de vorbe. Si toate acestea pentru ca nimeni nu vede nimic, cei numiti politic avand privirea acoperita cu banii primiti in calitate de membrii ai ATOP. Nu va mustra cu nimic constiinta? Va bateti pe burta cu incompetentii de la Politia Locala, de parca asta ar ajuta la ceva.
      Cica SM e cel mai sigur judet…, de aceea tineti in curte 5 caini….atata incredere aveti in sectoristu si patrulele de pe Closca.

  6. Paul Răspunde

    pai daca personju sef la ATOP e angajatu lui kezer vice la carai,cu scoala de fotbal garnisita acum cu ceva diplome cum ia toata lumea la 50 de ani ca sa dea bine la dosar…mai stim si pe altii de la judet care nu stiu bine sa tina creoionu in mana ..de laptop nici sa nu vorbim…doar a spus jeno primaru la sedinta de la carei ca nu trebe la politisti scoala de mangement langa bulan.
    stie cineva cat ia pe luna sefu ATOP? si unde lucreaza el si ce specializare are?

    • ardelean Răspunde

      http://cjsm.ro/activitate-2/institutii/atop/

      nu se fac insa publice indemnizatiile primite…Vlad Florentin insa incaseaza 4000 lei lunar doar de aici.

      D-le “sef” de la IJP, ce se mai aude de gasca de spargatori din Carei? Dar de prostituatele din oras? Chiar nu treceti prin centru ziua-namiaza mare?
      Va asteptati ca amenzile dated e incompetentii de la politia locala sa rezolve problema asta? Sau va rezumati activitatea la a-i servi de antemergator lui Ponta, si a-i musamaliza accidentele lui Govor junior?

      • paul Răspunde

        Bravooo…eu nu am auzit dee nazdraveniile lui dl Govor da pre cum vad a citi toata lumea e revoltata…pe acest individ..tot citesc cte. o injuratura!! Asta e comunist?

  7. Paul Sparks Răspunde

    Buna ziua daca nu sunt oameni destui …primaria saaa..instaleze camere de supraveghere!! Dar asta v.ar incurca mult socotelile!!!jmecherilor!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.