Ultima actualizare: ieri, 21:48

Locale

Rezultatele controalelor RAR: 116 vehicule cu pericol iminent de accident

control-rar-traficRegistrul Auto Român și Poliția Rutieră elimină din trafic vehiculele care pot produce accidente din cauza problemelor tehnice grave pe care le au. Astfel sunt organizate zilnic controale tehnice în trafic.

În urma acțiunilor de control desfășurate în primele 10 luni în județul Satu Mare,  inspectorii RAR au descoperit 116 vehicule (din 2266 verificate) care prezentau pericol iminent de accident. În aceste situații una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, care poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice la reprezentanțele Registrului Auto Român.

Ca urmare a acelorași controale s-a constatat că 75,68% dintre vehicule aveau diferite neconformități de natură tehnică sau legate de acte. Din totalul vehiculelor cu probleme:

–          52,21% au fost considerate neconforme din punct de vedere al securității rutiere (proasta funcționare a dispozitivelor de iluminare și semnalizare, starea necorespunzătoare a șasiului, caroseriei sau pneurilor, jocuri anormale la direcție, defecțiuni ale sistemului de frânare)

–          10,63% depășeau nivelul maxim admis de poluare

–          0,66% au avut probleme legate de identificare (vehiculul prezentat nu a corespuns cu datele din CIV privind: categoria, caroseria, marca, tipul vehiculului, codul motorului, seria motorului sau culoarea)

–          3,05% au avut neconformități din punct de vedere al dovezii de efectuare a inspecției tehnice periodice (ITP expirat sau fals)

La finalul controalelor tehnice desfășurate în trafic, la nivelul județului Satu Mare, în intervalul ianuarie-octombrie 2014 Poliția Rutieră a reținut 403 certificate de înmatriculare, 12 permise de conducere și au fost aplicate 1245 de amenzi. Menționăm că sancțiunile mai sus specificate au fost aplicate exclusiv pentru vehiculele la care inspectorii RAR au găsit neconformități tehnice sau legate de acte.

Directorul General al Registrului Auto Român, George-Adrian Dincă, menționează că rezultatele controalelor desfașurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte R.A.R. – Poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecțiuni.

Parcul auto național are în momentul de față aproximativ 5.700.000 de vehicule din care 4.485.000 sunt autoturisme.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.