Ultima actualizare: azi, 11:02

Locale

Victor Negrescu (PSD): “Satu Mare va avea în mine un reprezentant în Parlamentul European”

vnEuroparlamentarul PSD Victor Negrescu, s-a aflat marți, 4 noiembrie, la Satu Mare pentru a discuta cu membrii și simpatizanții PSD, TSD și PES activists Satu Mare despre activitatea sa în Parlamentul European și importanța alegerilor prezidențiale în context european.

“Organizația PSD Satu Mare este o organizație fanion la nivel de Transilvania. Vreau sa le mulțumesc colegilor mei pentru sprijin și sătmărenilor pentru voturile acordate la alegerile europarlamentare și cele prezidențiale. În acest sens vreau sa le transmit sătmărenilor ca au în mine un reprezentant direct în Parlamentul European” a ținut sa precizeze europarlamentarul de Transilvania în întâlnirea avuta cu tinerii din PSD, întâlnire condusă de președintele Raul Băbțan, acesta fiind felicitat pentru faptul că a demonstrat ca tineretul sătmărean este puternic.

Europarlamentarul a menționat câteva dintre rezultatele sale în noul mandat printre care se afla obținerea a unei finanțări în premieră pentru un reprezentant al României în valoare de 1 milion de euro pentru creșterea accesului la servicii medicale in mediu rural sau deschiderea la Bruxelles a Delegației Transilvaniei si Banatului.

“Vreau sa demonstrez că politica europeană poate aduce rezultate concrete pentru cetățeni. Împreună cu domnul președinte Mircea Govor vom lucra pentru a face în așa fel încât un număr cât mai mare de sătmăreni sa profite de oportunitățile europene. Primul pas în acest sens este să dăm României un președinte cu adevărat european, în persoana domnului Victor Ponta” a precizat președintele PES activists România.

Victor Negrescu este cel mai tânăr europarlamentar român susținut de organizațiile PSD din Transilvania. Membru în Comisia pentru bugete și în Comisia juridică din Parlamentul European, Victor Negrescu este președintele PES activists Romania, structura care reunește peste 7000 de membri și simpatizanți PSD interesați în problematici europene.

 Sursa: PSD Satu Mare

Un comentariu

  1. Mirica Răspunde

    Române, cum dracu’ să-l votezi pe Victor Ponta?

    168 Votes

    images(Foto de aici)

    Sub guvernarea Ponta au fost introduse 36 de taxe noi iar sărăcia a atins cote alarmante; ce folos că a dat oamenilor înapoi banii luați de către Boc dacă în paralel a pus atât de multe biruri încât au sărăcit pe vremea lui și oamenii care altădată o duceau bine? Cu un deget a pus în câteva buzunare câțiva firfirei și cu camionul a luat tot din buzunarele tuturor, întorcându-le pe dos;
    Nu îi plac instituțiile de control asupra averii demnitarilor și nici asupra corupților: ANI și DNA. Discutăm de instituții nu de oameni, ca să nu avem vorbe. Numai unui om necinstit nu îi sunt pe plac controalele. Vrea o justiție aservită nu una independentă, comentând sentințele date de către aceasta (vezi cazul Adrian Năstase – Ponta l-a ridicat în slăvi, ca și cum ar fi nevinovat);
    A încercat suspendarea Președintelui prin încălcarea Constituției, încercând să limiteze controlul Curții Constituționale asupra hotărârilor Parlamentului, înlocuind abuziv și ilegal șefii celor două Camere din Parlament, în disprețul legii. Nu problema suspendării în sine o reproșez, ci modul ilegal în care a făcut-o.
    A pus în funcții oameni fără nici o experiență, pe motive oculte care țin de Adrian Năstase (vezi Ioana Petrescu – Ministerul de Finanțe), oameni agramați (vezi Marian Grapini care a ajuns europarlamentar), oameni care au încălcat legea (Mariana Câmpeanu i-a dat ilegal o pensie de handicap propriului ei soț, etc.), oameni care își iau leafa degeaba (Victor Ciorbea);
    Conduce un partid în care majoritatea (dacă nu chiar toți) au probleme cu anchete penale sau chiar dosare penale (Dragnea, Șova, Hrebenciuc, Sârbu, Mazăre, etc.)… Lista poate continua la nesfârșit;
    În vremea guvernării Ponta, România a intrat in recesiune, s-au oprit investițiile – dintre care cele mai dureroase sunt cele în infrastructura și dezvoltarea agriculturii), a crescut șomajul și a scăzut puterea de cumpărare;
    Ne-a furat pur și simplu autostrăzile, cheltuind banii de acciză pe orice altceva, taxa care avea drept scop, așa cum a declarat chiar Ponta când a introdus-o, construcția de autostrăzi;
    A fost de acord cu dosirea unor contracte în care una din părți este statul român pentru a nu se afla clauzele incriminatorii sau care au dus sau vor duce la devalizarea statului român (Bechtel, RMGC);
    Nu este privit cu încredere de nici unul din partenerii noștri externi (NATO și Uniunea Europeană), nici măcar de China care n-a investit un leu în România, cu toate declarațiile laudative de la televizor date de Premier. Nici măcar de Rusia nu este privit cu încredere.
    Este mincinos și fariseu, a promis un milion de noi locuri de munca, dar în realitate o armată de oameni a ajuns în șomaj pe vremea guvernării lui. Ca să nu mai vorbim de alte sute și mii de declarații mincinoase sau de lucrarea lui de doctorat, copiată în cea mai mare parte;
    A coborât sub limita oricărei decențe nivelul învățământului, promovând măsura aberantă ca elevii de liceu care nu au promovat examenul de bacalaureat să poată urma școli post liceale în cadrul universităților. Disprețul față de educație a culminat cu lipsa abecedarelor la clasa I din această toamnă;
    A ucis bolnavii de cancer și alte boli grave, le-a promis medicamente compensate sau gratuite apoi le-a dat cu tifla, prin măsuri aberante a redus accesul la serviciile medicale;
    A amnistiat fiscal oameni care au beneficiat ilegal de sume de bani, băgând astfel mâna în buzunarul celor cinstiți pentru că astfel de iertări sunt suportate de noi, cei care plătim corect taxe și impozite.

    Pentru aceste lucruri și pentru multe altele, nu, domnule Ponta, nu meritați să fiți Președintele meu! De fapt, nu meritați să fiți Președintele niciunui român. Sper ca istoria și țara mea să se debaraseze de dumneavoastră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.