UPDATE: Accident cu doi morţi între Doba şi Decebal (FOTO)

15 decembrie 2014 | 6 comentarii

accident doba decebal 4

UPDATE. Bărbatul decedat în accidentul rutier petrecut duminică, pe DN 19, la intrarea în localitatea Doba, avea vârsta de 32 de ani și era din localitatea Boghiș. Acesta se afla în mașină împreună cu fiul și soția lui. În urma impactului, băiețelul în vârstă de doar 5 ani a decedat iar femeia se află în stare gravă.

Redăm în continuare comunicatul Poliției Satu Mare:

Ieri, 14 decembrie 2014, în jurul orelor  18:00 , pe DN 19, la intrarea în localitatea Doba, K. Petru de 31 ani, din  Boghiș, în timp ce conducea autoturismul marca Cielo, a efectuat o manevră de întoarcere neregulamentară peste marcajul continuu simplu  intrând în coliziune cu un microbuz condus regulamentar de un bărbat de 32 ani din loc Baia Mare, județul Maramureș. În urma impactului a rezultat decesul conducătorului autoturismului și a fiului acestuia de 5 ani precum și rănire gravă a soției acestuia.

Conducătorul microbuzului a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, totodată i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii.

Detaşamentul de Pompieri Satu Mare a intervenit cu 4 autospeciale, din care 3 autospeciale de descarcerare şi o ambulanţă SMURD sub comanda şefului gărzii de intervenţie Plt.adj.şef Epuran Marius.

“Ajunşi la faţa locului la ora 18.15 minute s-a constatat că în autoturism se aflau încarcerate 2 persoane de sex masculin, inconştiente, o victimă de sex feminin, aflată în stare gravă, era deja scoasă din autoturism, fiind preluată de un echipaj SAJ, ulterior fiind transportată la UPU Satu Mare, iar din microbuzul de transport persoane trei pasageri au suferit răni uşoare, dintre care unul a fost preluat de echipajul SMURD şi transportat la  UPU Satu Mare, iar pentru celelalte două victime s-au acordat îngrijiri medicale la faţa locului.

S-a acţionat imediat  pentru descarcerarea persoanelor din autoturism, un copil de 5 ani şi tatăl acestuia în vârstă de 31 de ani, predarea acestora  către echipajele de ambulanţă, efectuarea de manevre de resuscitare, dar, din păcate în ciuda tuturor eforturilor depuse de salvatori aceştia nu au mai putut fi salvaţi”, a precizat ISU Someş Satu Mare, într-un comunicat de presă.

Duminică, ora 21:00- Un groaznic accident rutier soldat cu doi morți, tată și fiu, a avut loc în această seară între localitățile Doba și Decebal.

Conform primelor informații, un autoturism Daewoo Cielo a intrat într-un microbuz de transport persoane care circula pe ruta Baia Mare-Satu Mare-Oradea. În urma impactului şoferul autoturismului Daewoo şi fiul său, de doar cinci ani, au decedat.

Pentru scoatere victimelor dintre fiarele maşinii a fost nevoie de intervenţia echipajelor de descarcerare.

Alte trei persoane au fost rănite şi transportate la spital.

Vom reveni cu detalii.

Sursa FOTO: Szatmar.ro

Etichete: , , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (6)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Suteu Lavinia spune:

    Domnul a luat langa el un ingeras mult prea devreme……mare pacat :(((

  2. Dumnezeu sai odhigneasca in pace!! PACAT MULT PREA DEVREME SI PREA CRUDA MOARTE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest