Ultima actualizare: ieri, 21:48

Publicitate

”Bucurii pentru părinți și copii”, la Grand Mall

targ de copiiMunicipiul Satu Mare va găzdui în week-end-ul 13-14 decembrie primul târg pentru copii organizat în județ. După zeci de târguri de nunți dedicate doar adulților, cineva s-a gândit că și cei mici merită atenția comercianților.

Târgul intitulat ” Bucurii pentru părinți și copii” își dorește să aducă sub aceeași cupolă servicii și produse pentru copii, începând de la viitoarele mămici până la micuții de 9-10 ani. În acest sens la târgul organizat la Grand Mall etajul al doilea, vor lua parte firme care pun la dispoziția sătmărenilor servicii pentru botezuri, articole pentru bebeluși, hainuțe, jucării, animații pentru copii, cofetării și multe altele.

Pentru comercianții prezenți la târg se va organiza un spectacol artistic de amploare pentru cei mici, dar tentant și pentru cei mari. Îndrăgitul artist pentru copii Mister Nicu va face deschiderea oficială a evenimentului cu un spectacol de poveste. Ambele zile se vor bucura de vizita lui Moș Crăciun, care va aștepta copiii cu scrisori, pentru a afla ce să le aducă de Crăciun, bineînțeles după ce îl vor convinge pe moș că sunt copii cuminți. Târgul se va închide în data de 14 decembrie, ultimul eveniment fiind o prezentare de modă a cărei modele vor fi copiii. Pauza dintre colecții va fi un mic spectacol oferit de dansatorii de la Dans Club 92 și Steluțele Inedit.

În ambele zile vor exista seminarii de specialitate pe tema familiei și a creșterii copilului oferite de persoane avizate. De asemenea fiecare participant la târg este înscris automat într-o tombolă, putând să câștige o ședință foto profesională, o petrecere la un spațiu de joacă sau o lună gratuită la un curs de dans. La târg sunt așteptați să ia parte un număr cât mai mare de sătmăreni, locurile pentru expozanți fiind aproape epuizate. Informații suplimentare pot fi obținute la numerele 0746960726 și 0740335179. 

9 comentarii

  1. Marius Răspunde

    E bine ca se mai misca cate ceva si in orasul asta! Bravo!

  2. satmarean.... Răspunde

    Excelenta idee, felicitari organizatorilor pt initiativa si programul destept gandit ! Bravo !

    • satmarean.... Răspunde

      P.S. Trebuie remarcat afisul care este fabulos ! Vesel, colorat, sugestiv ca tematica – extrem de reusit afis publicitar!
      Pacat ca cel care l-a creat nu a participat cu fantezia sa vesela si la impodobirea vesela si multicolora a orasului de sarbatori !…Poate la anu’ !…

  3. inca un satmarean Răspunde

    Iti place afisul, nu? Doar e drapelul curcubeu al Gay-ilor! Ti-ai fi dorit ca tot orasul sa fie la fel, nebunaticule!

  4. Dora Răspunde

    Nu cred ca acest curcubeu are vreo legatura cu ceea ce spui tu, este un targ pentru copii, foarte bine gandit. Abia astept sa il vizitez.

  5. fererro Răspunde

    Habar nu am de unde stii tu inca de pe acum ca e foarte bine gandit, ca evenimentul inca nu a avut loc. Trucuri vechi!. Precis ca esti o persoana din staff si va laudati singuri. Curcubeul este simbolul oficial al comunitatii gay, deci nu este “foarte bine gandit” Sau?

  6. Eu Răspunde

    Incredibil! si ce daca curcubeul este simbolul comunitatii homosexuale???? Gata? nu mai e voie sa apara nicaieri? copii nu mai au voie macar sa deseneze un curcubeu, ca vezi-Doamne, mintea sucita/ ingusta/clevetitoare/etc, trage concluzii idioate???? Aaaaa, sa inteleg ca in copilarie, nu ai avut carti de colorat sau nu s-au facut desene cu curcubee???? hmm..probabil si cei care predau/invata la fizica, optica…o fii gay!!! Mare e gradina ta, Doamne!!

  7. zeus Răspunde

    Daca evenimentul era “bine gandit” s-ar fi evitat aceasta nepotrivire, datatoare de interpretari jenante.
    Insa pentru asta este nevoie de profesionisti nu de ageamii care se lauda singuri cu succesul unui eveniment care nici macar nu a avut loc

  8. arlechino Răspunde

    Eu nu am nimic cu curcubeul ala dar afisul parca este decupat din revistele comuniste pentru copii Arici Pogonici sau Luminita. E obosit rau!
    De zeci de ani nimeni nu mai face afise de genul asta. Mie mi se pare cam naspa. Chiar, nu mai sunt in Satu Mare, designeri priceputi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.