Ultima actualizare: azi, 15:55

Locale

Ioan Gavrilaș, condus pe ultimul drum. A plecat cel mai iubit dintre sătmăreni

Inmormantare Ioan Gavrilas (38)Unul din cei mai spirituali oameni de cultură din Satu Mare, Ioan Gavrilaș, a fost condus astăzi pe ultimul drum de familie și mulți din cei care i-au fost prieteni în această viață.

Chiar dacă omul Ioan Gavrilaș de fiecare dată ne aducea câte un zâmbet pe față, acum a fost un moment în care au curs multe lacrimi. Omagiile aduse lui Neluțu Gavrilaș de prietenii din teatru, împărtășeau vizibil durerea că se despart de un om cald și plin de viață, care și-a trăit cei 68 de ani într-o frumoasă stare de spirit  și nicidecum după reguli scrise. A avut parte de o viaţă trăită după propriile convingeri, împărtășite sătmărenilor în nenumăratele emisiuni pe care le avea.

Actorul Vasile Blaga i-a recitat o ultimă poezie la căpătâiul sicriului, iar regizorul Andrei Mihalache a reamintit faptul că ”Neluțu Gavrilaș a fost bărbatul pe care l-ar fi iubit toate femeile, a fost tatăl pe care l-ar fi iubit toți copiii și bunicul pe care l-ar fi iubit toți nepoții”.

Și pentru că Ioan Gavrilaș a iubit arta, teatrul și muzica deopotrivă, interpretul Aldo Blaga i-a adus un ultim omagiu, cântând Ave Maria în momentul scoaterii sicriului din capelă.

Dumnezeu să-l odihnească!

3 comentarii

  1. Ralu Răspunde

    Cu siguranta ca a fost foarte iubit de multa lume, a meritat din plin iubirea satmarenilor, dar de ce a trebuit sa stea departe de casa lui?

  2. lille Răspunde

    Mi-ar plăcea să am alte amintiri cu Ion. Dar din păcate, ultima imagine e ca un bolovan la uşa amintirilor. Un om terminat, în căruciorul cu rotile, internat la Azilul de bătrâni.
    Mare păcat!

  3. Ralu Răspunde

    Stau sa ma gandesc: oare nu a plecat de greul Craciunului petrecut la un Camin de Batrani, stiind ca niciodata nu va mai putea rosti cuvantul ACASA? Mare pacat, Doamne!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.