Ioan Gavrilaș a încetat din viață

20 decembrie 2014 | 15 comentarii

Ioan GavrilasIoan Gavrilaș a încetat astăzi din viață, cultură sătmăreană fiind vitregită de încă o personalitate marcantă în arta scrisului și a vieții teatrale.

Întotdeauna ne despărţim de ceva sau cineva, dar niciodată nu ne putem obişnui cu asta. După ce alte câteva foarte recente treceri într-o altă lume (mai bună?) ale unor oameni din lumea artistică, oricum nedrept de mică, din Satu Mare, a venit rândul lui Nea Gavrilaş, cum îi spuneau toţi cei care îl cunoşteau sau doar, inevitabil, auziseră de el.

Omului întotdeauna cald şi bine dispus, chiar şi atunci când de fapt îşi ascundea adânci dureri sufleteşti sau ale trupului, cel care avea mereu câte o mulţime de glume şi bancuri şi cuvinte de duh de împărtăşit cu toţi cei din jurul lui, i-a fost brusc şi nedrept tăiată posibilitatea de a fermeca şi de a lumina frunţile şi inimile oamenilor care l-au preţuit enorm. Ştia să vorbească cu un fel de inimitabilă apropiere, ştia să recite poezii – şi cât de multe le ştia pe din afară! – cu sensibilitate rară, ştia să-şi pună sufletul frumos în fiecare cuvânt pe care îl scria.

El e omul care nu a avut decât prieteni toată viaţa lui – şi oare despre câţi alţii s-ar putea spune asta?

Ioan Gavrilaș a fost pentru Satu Mare poet, jurnalist, publicist, dascăl, actor, realizator de emisiuni radio-tv și chiar Moș Crăciun pentru mulți copii.

Cu durere ne despărțim de omul drag Ioan Gavrilaș, iar cei care doresc să-i aducă un omagiu o pot face la priveghi, luni, 22 decembrie de la ora 18:00, la cimitirul greco-catolic de lângă gară, iar înmormântarea va avea loc marți, 23 decembrie, de la ora 13:00.

Dumnezeu să-l odihnească!

Etichete: ,

Categorie: Locale

Comentarii (15)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Agneta Pop spune:

    Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

  2. Condoleante sincere pentru toata familia.

  3. satmarean spune:

    Dumnezeu sa-l odihneasca!

  4. Oros Andrei spune:

    Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

  5. Sorin Ghilea spune:

    Fie ca Domnul Dumnezeu sa aseze sufletetul lui unde dreptii se odihnesc !

  6. Ralu spune:

    Facea parte din peisaj. Odata cu el, a plecat o parte din Satmar. Unde? Nu se stie…Somn lin, Gavrilas!

  7. voinicel spune:

    Adio nenea SAMTEL, asa cum te stiau toti copiii Satmarului! Au ramas atat de putini oameni ca tine, care sa dea farmec si stralucire, cuvintelor si intamplarilor!
    Drum bun si colind frumos la portile cerului!

  8. toma spune:

    Tot mai putini oameni buni pe pamant…. Odihneste-te in pace…

  9. Rosu Adrian spune:

    Bunul Dumnezeu sa-l odihneasca in pace !

  10. Rosu Adrian spune:

    Bunul Dumnezeu sa-l odihneasca in pace !

  11. Magda Pop spune:

    Dumnezeu sa-l odihneasca in pace

  12. STER GH. spune:

    PRIETEN DRAG, daca te-ai sti un vis pierdut/Prin nopti ce s-au goliT in ape/ Si-acel drum de inceput/ Ti s-arlungi cu somnu-n pleoape!Urcusul intristat spre stele/ Sa -ntarzie in duh de plante,/ Pe unde culme cu arcade/ Anine-ti noaptea diamante….Te las cu bine NELULE, sa urci tot mai sus in ceruri,cum isi dorise poetul seinean D. HINOVEANU CE NE-A PARASIT TOCMAI CAND NOI TERMINAM LICEUL!

  13. Takacs Attila spune:

    Un om Minunat un Prieten Adevarat !! Sincere Condoleante pt toata familia!

  14. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest