Ultima actualizare: azi, 21:48

Locale

RESTART în muzică și artă, în orașul Satu Mare

restart satu mareRestArt & Music Festival, cel mai mare eveniment cultural din acest sfârșit de an, din Satu Mare, se desfășoară în perioada 28 Noiembrie – 3 Decembrie 2014.

Prin RestArt & Music Festival Youth Edition ne mulăm atât pe un trend ascendent la nivel internațional, de promovare a tineretului în artă și cultură, dar urmărim, în același timp, și scopul asociației organizatoare – SamStudia – Organizația tinerilor și studenților sătmăreni.

În ediția de anul acesta, au loc în cadrul festivalului, alături de tradiționalul concert de jazz, două expoziții de fotografie, patru piese de teatru, un târg de carte și o bibliotecă mobilă și un concert educațional pentru copii.

Misiunea echipei RestArt & Music Festival este să aducă în faţa publicului sătmărean un eveniment de nivel înalt, care să satisfacă nevoia de cultură, dar şi să stimuleze creativitatea tinerilor.

 Cele 4 spectacole de teatru, realizate de către tineri artiști consacrați la nivel național, au avut loc la Sala Studio a Teatrului de Nord Satu Mare.Cu această ocazie, a avut loc, în premieră în Satu Mare, o mini-stagiune REACTOR de creație și experiment, din Cluj-Napoca, prin prezentarea a 3 spectacole de teatru, din care 2 au fost realizate în parteneriat cu Asociația Reciproca. Inițiatoarea Reciproca este Leta Popescu (regizorul a două dintre spectacolele prezentate), câștigătoarea premiului UNITER, la categoria debutant, cel mai renumit premiu din România, în domeniul teatral.De asemenea, sătmărenii au avut șansa să ia parte la un al patrulea spectacol, realizat în cadrul proiectului Linia de Producție – proiect cultural derulat de Fabrica de Pensule. Peste 120 de sătmăreni au luat parte la aceste spectacole extraordinare de teatru.

 Din dorința de a diversifica beneficiarii proiectului, festivalul propune și o activitate ce are ca scop introducerea în teoria muzicală a celor mai mici. Astfel, tinerii cu vârste cuprinse între 4 și 10 ani au avut ocazia să participe la un concert simfonic (în data de 2 Decembrie, ora 12:00, la Centrul Cultural ”G. M. Zamfirescu”), ce este prezentat asemenea unei povești, în care fiecare instrument muzical reprezintă un personaj și fiecare are propria poveste.

Tot astăzi, a avut loc și una dintre cele două expoziții din cadrul festivalului ReatArt, o expoziție inedită, ce cuprinde unele dintre cele mai relevante opere de artă din cadrul Muzeului de Artă Satu Mare și s-a desfășurat, de asemenea, într-o locație inedită – unul dintre mijloacele de transport în comun din orașul Satu Mare.

 De asemenea, vă invităm în data de 3 Decembrie, ora 19:00, la Filarmonica ”Dinu Lipatti”, să luați parte la evenimentul principal al acestui festival – un concert inedit de muzică jazz. Prin acest concert, ne propunem să continuăm tradiția sătmăreană în materie de jazz. Cele trei formații formate din tineri artiști vor pe o scenă pe care au urcat multe personalități în materie de jazz, pe parcursul timpului, care au creat o tradiție, pe care noi ne dorim să o promovăm și dezvoltăm pe viitor. De aceea, vă propunem următorii tineri artişti: trio-ul vocal feminin 3 o’clock, Edi Gavril & Soso Frișan – 2 pianiști foarte talentați – și Delia Ivan & Her Band. Spectacolul este realizat în regia lui Nicole David, cu sprijinul Dalmei Kovács.

Biletele se pot achiziţiona, la preţul de 20 RON, din următoarele locaţii din Satu Mare: District 15, Backdoor, Red Hat Café, The LINE, precum și direct de la Filarmonică, înaintea concertului.

Vă așteptăm, cu drag, să suținem împreună muzica și cultura în orașul Satu Mare!

Sursa: SamStudia

4 comentarii

  1. glume proaste Răspunde

    „el mai mare eveniment cultural din acest sfârșit de an din Satu Mare?” cumva e 1 Aprilie, si nu mi-am dat seama?

    cel mai mare eveniment cultural? – o gluma proasta!

  2. doru Răspunde

    Sa spui tu despre evenimentul tau ca e cel mai important denota ori prostie, ori infumurarea unor amatori de doi bani. Sam Studia asta e o escrocherie ieftina!

  3. ahmed Răspunde

    Nu era mai corect, in loc de Restart Satu Mare, sa fie DELETE SAM STUDIA?

  4. Merele de aur Răspunde

    Unii cred ca is asa de limitati psihic ca nu realizează ce prostii comentează …cand încearcă cineva sa faca lucruri bune repede sare toata lumea împotriva .fratilor in loc sa va faceti de rusine aiurea mai bine mergeți înspre gara…;)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.