Rromi și sinti, în atenția elevilor de la Liceul German Johann Ettinger

11 decembrie 2014 | 0 comentarii

elevi liceul german2În perioada 08-12 decembrie 2014 se desfășoară prima săptămână de întâlnire din cadrul proiectului “Was heiβt hier Zigeuner?”, proiect finanțat  prin programul Europeans For Peace, de Fundația EVZ din Berlin, Germania, și are ca temă „Rromi și sinti (rromii din Germania) între romantizare și excludere”, într-o societate a majorității românești și germane. Proiectul are ca școli partenere Liceul Teoretic German “Johann Ettinger” și I.B.Schulle Stuttgard, Germania, fiind al doilea proiect în parteneriat cu această școală. Scopul proiectului este formarea în rândul tinerilor a unor valori și atitudini care să descurajeze concepțiile rasiale, antigitanismul, pornind de la cunoașterea Holocaustului din cel de-al doilea război mondial.

Astfel, în prima zi din cadrul săptămânii s-a derulat un atelier de lucru pentru sensibilizarea elevilor pe tematica specifică, susținut de doamna psiholog Kardos Melinda care a făcut și o  prezentare  pe marginea valorilor culturale specifice etniei rrome.

Elevii participanți la proiect împreună cu profesorii coodonatori  Dobos Angéla,  Bonto Gabriela și profesorii de la IB Schule Stuttgart, au vizitat Centrul Educativ “Integretto” din Ardud. Aceștia au făcut o surpriză copiilor de la grădiniță și celor din clasele I-IV împărțindu-le cadouri de Moș Nicolae, cadouri pregătite cu mult drag de ei dinainte. Elevii au fost primiți de coordonatorul instituției Rodica Szovati, care a prezentat istoria și modul de funcționare a instituției. După prezentare elevii au avut activități comune cu copiii instituției.

elevi liceul german

Programul continuă cu alte ateliere de lucru, simpozioane,  precum și o vizită la Filarmonica Dinu Lipatti din Satu Mare.  Întâlnirea se va termina cu participarea la Bazarul de Crăciun al LTG „Johann Ettinger” unde printre momentele artistice se vor prezenta și ansambluri cu reprezentații specifice etniei rrome.

Etichete: , , , , , ,

Categorie: Locale

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest