Ultima actualizare: azi, 13:06

Locale

ITM Satu Mare se comasează cu AJPIS

ioan flore itmInspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Satu Mare și Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Satu Mare vor fi comasate, urmând a fi înființată Direcția Județeană de Muncă și Securitate Socială, conform unui proiect de hotărâre de guvern aflat în dezbatere publică.

Reprezentanţii Instituţiei Prefectului au prezentat astăzi ultimele detalii primite de la ministrul Liviu Pop, însă deocamdată nu se ştie mare lucru deoarece propunerea a fost atacată la Avocatul Poporului de către sindicaliştii de la Cartel Alfa.

Propunerea de comasare a celor două instituţii a venit după ce au fost depistate o serie de nereguli la Agenţia Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială, unde Curtea de Conturi a descoperit cheltuieli nejustificate.

La nivel național, va fi înființată Agenţia Naţională pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială, care va funcționa în subordinea Ministerului Muncii.

Reprezentantul ITM Satu Mare, Ioan Flore (foto), a spus că nu vor fi făcute concedieri, ci persoanele vor fi transferate în noua instituţie exact pe postul pe care îl deţineau la instituţia ce se desfiinţează.

7 comentarii

  1. issis Răspunde

    Ce face oare Sasu cui mai fura banii?

  2. satmarean Răspunde

    Hoțul ăla are sechestru pe 800 de mii de euro .Hot ordinar de la stat.

  3. dna și te ia Răspunde

    Procurorii DNA Satu Mare au efectuat, joi după-amiaza percheziții la ITM Satu Mare într-un dosar în care directorul instituției, fostul prefect Cristian Sasu, este suspectat de acte de corupție. Potrivit unor surse din cadrul ITM, procurorii au percheziționat și locuința lui Cristian Sasu, de pe str. Chendi din Satu Mare.

    Angajați ai ITM Satu Mare au declarat pentru VoceaTransilvaniei.ro că procurorii DNA au ridicat mai multe acte de la ITM și au sigilat apoi biroul directorului Cristian Sasu. Acesta a primit interdicția de a părăsi localitatea de domiciliu, urmând să fie citat pentru audieri.

    Sasu este suspectat de fapte de corupție, atât în calitate de director al ITM Satu Mare, dar și legate de mai multe proiecte din fonduri europene, derulate prin intermediul firmei de consultanță a soției sale.

    Prin firma ANDA SRL, soția lui Cristian Sasu a asigurat consultanță pentru mai multe proiecte de infrastructură derulate de unele comune din județ, din fonduri europene.

    Totodată, procurorii bănuiesc că Sasu și-a trecut o parte din avere pe mai mulți membri ai familiei și pe unii interpuși, pentru a ascunde veniturile obținute din derularea acestor proiecte europene.

    Cristian Sasu a ocupat funcțiile de prefect al județului Satu Mare, în timpul guvernului Boc, iar apoi, susținut de fostul ministru al Transporturilor, Ovidiu Silaghi, a fost subprefect în perioada mai 2012- martie 2014.

    Cristian Sasu a revenit apoi la conducerea ITM Satu Mare.

  4. puscarie Răspunde

    Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea- au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar față de fostul prefect și subprefect Cristian Sasu, în prezent inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Satu Mare.

    Cristian Sasu este acuzat de efectuarea de acte de comerţ, incompatibile cu funcţia şi atribuţia, în scopul obţinerii pentru sine de bani şi bunuri necuvenite, precum și fals în declaraţii. Procurorii DNA i-au descoperit o avere colosală pentru cineva care întreaga carieră a fost funcționar la stat. DNA i-a găsit fostului prefect în conturi peste 700.000 de euro, dar și două apartamente în Satu Mare, o casă de peste 200 mp într-o zonă rezidențială, o mașină de lux și două ATV-uri.

    Potrivit unui comunicat remis presei de DNA, pe perioada cercetărilor Cristian Sasu nu poate ocupa funcția de director al ITM Satu Mare.

    ”În fapt, s-a reţinut că, în perioada 2006 – prezent, inculpatul Sasu Cristian Iosif a desfăşurat, cu încălcarea regimului incompatibilităţilor, acte de comerţ constând în administrarea faptică a 2 societăți comerciale, în scopul obţinerii pentru sine de bani şi bunuri necuvenite. Astfel, în perioada sus-amintită, prin intermediul celor două firme, deţinute prin interpuşi, inculpatul Sasu Cristian Iosif a desfăşurat activităţi de consultanţă în cadrul unor proiecte europene, obţinând bani şi bunuri totalizând aproximativ 780.000 euro. De asemenea, în aceeași perioadă, inculpatul Sasu Cristian Iosif, cu ocazia completării declaraţiilor de avere şi de interese, a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului în privinţa deţinerii prin interpuşi a celor două societăţi sus-menţionate precum şi a bunurilor şi foloaselor obţinute necuvenit, ca urmare a administrării acestora, de natură să producă consecinţe juridice”, se arată în comunicatul DNA.

    Pe timpul cât se află sub control judiciar, Cristian Sasu trebuie să respecte următoarele obligații: să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat, să nu se apropie şi să nu comunice nici direct şi nici indirect cu unii dintre martori, primari ai comunelor cu care cele 2 firme pe care le-a administrat în fapt au avut încheiate contracte, să nu intre în sediile celor 2 societăți comerciale şi să nu ia legătura cu niciunul dintre angajaţii acestora și să nu exercite funcţia de inspector şef la Inspectoratul Teritorial de Muncă Satu Mare, funcţie de care s-a folosit în săvârşirea infracţiunii.

    Procurorii DNA au dispus instituirea sechestrului asigurator mai multor bunuri mobile și imobile aparţinând lui Cristian Sasu, până la concurenţa sumei de 780.000 Euro

  5. unu Răspunde

    Tovarase fost directoras ,mic consilier m-ai poti linge mult sau esti ofticat ca nu te cerceteaza pe tine? Revolutia te-a salvat o data.Vedem viitorul?

  6. alt prof Răspunde

    Vad ca ți-ai pu pseudonimul notei pe care o meriți la limba română: UNU! “m-ai poți”????!
    Admin: de ce lași toți analfabeții la comentarii?

  7. cristi Răspunde

    Unu e blondă și ușor de prostit din păcate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.