Ultima actualizare: azi, 20:55

Locale

Incendiu în Moișeni, produs de jarul căzut din sobă

incendiu Moftinu MicÎn cursul zilei de ieri 17.02.2015, la ora 21:52, I.S.U. ,,SOMES” Satu Mare a fost anunţat despre izbucnirea unui incendiu la o casă de locuit, din localitatea Moişeni, judeţul Satu Mare.

 La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Staţiei de Pompieri Negreşti Oaş, care au  intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, acţionând  în colaborare cu SVSU Certeze.

În momentul sosirii echipajelor, flăcările se manifestau violent la bucătăria de vară , existând pericolul extinderii acestora la întreaga casă de locuit.                                                                                                                               

Pompierii au localizat şi lichidat incendiul cu operativitate, împiedicând propagarea acestuia şi reuşind, astfel, să salveze bunuri de o valoare considerabilă.

Cercetările efectuate la faţa locului au indicat faptul că, evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat de jarul căzut din soba situată în această încăpere şi care a incendiat materialele combustibile, aflate în imediata apropiere a acesteia.

Ca urmare a producerii evenimentului, au ars  şi au fost distruse, atât construcţia din lemn a acoperişului cât şi mobilierul încăperii, dar şi alte bunuri electronice din bucătărie.    

Din fericire, nu au existat persoane rănite.

Pentru evitarea evenimentelor nedorite, reamintim cetăţenilor care utilizează pentru încălzirea locuinţelor, centrale termice pe lemn, ori mijloace de încălzire având ca sursă combustibilă lemnul să ia următoarele măsuri specifice de prevenire a incendiilor:

–              verificarea stării de funcţionare a aparatelor şi mijloacelor de încălzire pe lemn;

–              verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului de depunerile de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;

–              îndepărtarea materialelor combustibile sau neamplasate corespunzător, faţă de sursa de încălzire.

Sursa: ISU Someș Satu Mare

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.