4000 de porci morţi într-un incendiu devastator la Livada (FOTO& VIDEO)

1 martie 2015 | 25 comentarii

incendiu livada porci 2În data de 01.03.2015, la ora 16.30, Detaşamentul de Pompieri Satu Mare, a intervenit cu patru autospeciale de stingere, o autospecială de iluminat şi evacuare  a fumului şi  o  ambulanţă tip SMURD, sub comanda  Plt adj. şef. Epuran Marius, în  oraşul Livada, str. DN 19, unde a izbucnit un incendiu la o fermă zootehnică de creştere a porcilor, aflată în proprietatea firmei S.C. AGRO PIG S.R.L.

Forţele de intervenţie ale Detaşamentului de Pompieri Satu Mare, au ajuns la locul intervenţiei la ora 16.55 şi au constatat că ardea interiorul a două hale de creştere intensivă de suine (porcine), pe aproximativ 3200 m.p.,  cu posibilităţi de propagare la halele învecinate. În interiorul halelor se aflau aproximativ  4400 de porci.

Din cauza faptului că incendiul s-a propagat cu repeziciune la ambele hale şi existând pericolul să se propage la halele învecinate, din ordinul Inspectorului Şef, Colonel Dan Gheorghe, la faţa locului s-a deplasat SVSU al oraşului Livada cu autospeciala din dotare.    

La locul intervenţiei,  s-a deplasat domnul Inspector Şef Col. Dan Gheorghe, care a preluat comanda intervenţiei.

Au ars: interiorul halelor de creştere intensivă a suinelor pe aproximativ 3200 m.p.  

S-au degradat: două hale (structura de rezistenţă a construcţiei, acoperişurile halelor, instalaţia electrică, instalaţia de ventilaţie, instalaţia de apă, instalaţia de furajare, etc).

În urma incendiului au murit, prin asfixiere, aproximativ 4000 de porci( 2000 de 40 kg. şi 2000 de 80 kg).

În momentul de faţă, echipele de pompieri sunt la faţa locului, lucrând pentru lichidarea ultimelor focare şi înlăturarea efectelor negative ale incendiului.

Cauza probabilă a incendiului şi valoarea pagubelor vor fi stabilite ulterior.

incendiu livada porci

Video: Razvan Dobie

 

Etichete: , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (25)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. incendiu la livada satu mare

  2. incendiu la livada satu mare

  3. Matroz spune:

    Deci ambulantă SMURD a ajuns târziu si n-a mai putut stinge vâlvătaia.De înțeles! Înțeleapta hotărârea de-a chema in ajutor pompierii din Livada..Important e ca au fost cântărite bietele animale!

  4. satmarean spune:

    Ambulanta,a ajuns la fata locului….dar si organu’! Bai dar cat de penibili sunteti? Acesta ptr. economia judetului este intradevar o catastrofa. Vedeti riscul de a lucra in mediul privat? Se pierd bani,valori,sanatate,destine. La stat ca la stat ,vine organu’,constata,da amenda ….isi ia spaga ..si pleaca ! Sper ca patronii sa fi avut asigurare. Trebuie felicitati pentru curajul de a demara o astfel de afacere in Romania!Sper ca nu patronii sa fie scosi ca fiind vinovati…de faptul ca ….investesc,muncesc,nopti nedormite,iar organu’amendeaza!

  5. liposuctie satmreana spune:

    da porcii din palatul administrativ si primarie cind ard???

  6. hipoderm spune:

    Ar arde ei dar o mai așteaptă pe scroafa de mă-ta, măi sliposuctie!

  7. liposuctie satmareana spune:

    bai HIPODERM , sper ca nu te simti PORC….ca tu eti un VIERMEEEEEEEEEEEEEEEE , porc i o onoare sa fi tiritura ce esti ,

  8. hipoderm spune:

    Sigur, așa vorbește fiul unei scroafe! Este o mândrie să fii porc! Marș în coteț, porc mizerabil!

  9. Norick spune:

    2 inteligenti,cu valoare IQ peste medie vorbesc… :-D

  10. hipoderm spune:

    Iar Norick, fantoma lui Yorick este al treilea! Te știe tot portalul cine ești!

  11. hipoderm spune:

    Nu ești decât un agramat fără școală, prost și șovin! Deci un pericol pentru spirit! Și mai știu că ești foarte mândru că ești așa! Un prost, nu-i prost destul, dacă nu-i și fudul!

  12. Norick spune:

    Din pacate ai sutat pe langa poarta…Dar oricum ,imi place,cand un super talent ca tine vorbeste de prostie si sovinism.:-D Hai, maestre invata-ma in continuare ! :-D :-D

  13. hipoderm spune:

    Dacă până acum nu ai învățat nimic măi norick, de acum încolo, slabă nădejde!

  14. hipoderm spune:

    Ai dreptate, norick! Eu nu am net decât după masă, iar tu ești imbecil toată ziua!

  15. hipoderm spune:

    Corect, norick! Eu nu am net decât după amiază, în schimb tu ești imbecil toată ziua!

  16. Norick spune:

    Imbecil ,prost,fara scoala,sovin…Mai poti ??
    Du-te si demoleaza-ti garajul,ca de maine incepe programul… :-D

    • Norick spune:

      P.S. am inteles si prima ta postare.Eventual sa-ti dau si eu un sfat , alta data apasa F5 pentru refresh (pentru tine :improspatare).. :-D :-D

  17. hipoderm spune:

    Ce personaj trist ești măi norick! Nu am garaj de demolat. Aș demola însă mentalități mediocre și îmbâcsite care ne sufocă existența! Știi la ce mă refer, nu?

    • Norick spune:

      Nu stiu exact la ce te referi ,numai ma gandesc si eu la mentalitatile noastre momentan paralele . Dar cu placere am observat tonul tau culturalt si civilizat , totusi deja a meritat “sa ma leg de Tine” :-D Si absolut nu sunt un personaj trist , ba chiar contra ! :-D

  18. hipoderm spune:

    Atunci să știi că mă bucur! Sunt foarte puțini oameni veseli în ziua de astăzi!

    • Norick spune:

      Corect! Incearca si tu sa concentrezi la lucruri pozitive si nu intotdeauna sa cauti adversari nevinovate…:-)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest