Consilierii locali cer executivului propuneri concrete pentru rezolvarea situației hotelului Dacia

26 martie 2015 | 28 comentarii

sedinta Consiliul Local (51)Punctul Diverse a ședinței de Consiliul Local a readus în discuție câteva actuale și stringente probleme ale municipiului Satu Mare. Având experiența ședințelor trecute, când executivul primăriei părăsea sala de ședință la punctul Diverse, consilierul Maskulik Csaba a propus ca acest ultim punct de pe ordinea de zi să fie primul, pentru a putea dezbate toate observațiile și cu cei care au competența necesară rezolvării lor.

Problema hotelului Dacia, cândva fanion al orașului Satu Mare, a fost readusă în discuție de consilierii Nics Janos și Bancea Valeriu care au propus ca la următoarele ședințe să se vină cu propuneri concrete de rezolvare a situației hotelului Dacia.

Vrem ca pe ordinea de zi să apară acest proiect cu propuneri concrete, cu o descriere a stării locației în care se află imobilul și propuneri concrete pentru rezolvarea situației, inclusiv antamarea unei discuții cu proprietarul actual și eventuale propuneri de colaborare din partea autorității locale, sau de impunerea a unor măsuri privind termenul de executare a lucrărilor. Nu putem sta indiferenți vizavi de acest lucru”, a declarat Valeriu Bancea.

sedinta Consiliul Local (44)

Consilierul PNL Cosmin Rațiu salută inițiativa înființării de cabinete stomatologice în școlile Mihai Eminescu și Mircea Eliade, dar consideră că astfel de cabinete sunt mai benefice și necesare în același timp, în școlile în care elevii nu au posibilitatea financiară de a merge la astfel de consultații.

Este foarte bine că se face acest prim pas. Munca și efortul în primul rând, este al doctorului Simu care de ani de zile presează executivul și primarii să obținem aceste cabinete stomatologice școlare. Se pare că vom avea un rezultat pozitiv. Aș dori ca aceste cabinete stomatologice să fie implementate în primul rând în liceele cu o densitate a copiilor cât mai mare și să se țină cont și de impactul social, adică să nu le punem în liceele unde părinții au bani ci în liceele unde venitul este destul de redus”, a declarat Cosmin Rațiu.

Odată cu venirea primăverii orașul Satu Mare este invadat de căpușe, insecte periculoase atât pentru oameni cât și pentru animale. Consilierul Butka Gergo a cerut viceprimarului Marcela Papici, singura persoană din executiv prezentă la dezbatere, dezinsecția de urgență a orașului.

Mai mulți locuitori ne-au contactat în legătură cu situația căpușelor. Probabil din cauza condițiilor meteorologice au apărut mai repede căpușele în oraș sau nici nu au dispărut practic. Eu aș ruga executivul ca activitatea de dezinsecție să se desfășoare cât mai repede, cu maximă atenție și nu numai, deci să fie o activitate reală”, a declarat Butka Gergo.

Etichete: , , , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (28)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. cosmin sf palton spune:

    RATIU SI CU GAŞCA LUI CASCADORII RĂSULUI…..

  2. vasile spune:

    felicitări consilierilor locali Maskulik, Raţiu, Butka, Nits şi distinsului avocat consilier local Bancea. Cu această echipă avem şansa să vedem şi rezultate concrete.

  3. georgo spune:

    Asta e adevarul acestia sunt o gasca ,gasca lui papuc :propunerea lor cea mai tare e reintroducerea circulatiei carutelor in Satu Mare.

  4. Nemes spune:

    Sintem de cacao daca si aceasta doamna FEHER a ajuns consilier local,, daca toate saltelistele ne conduc nici nu imi pot imagina ca ceva sa mearga in tara asta

  5. cosmin spune:

    Ratiu,Butka si Masculik impreuna cu consilierii din jurul lor aplaneaza lipsa de profesionalism a mincinosului de primar .Coica are in proiect aprobarea intrarii carutelor in oras iar in 3 ani de mandat nu a facut nimic pt noi tinerii.

  6. gutza, babutza spune:

    pune babut un banner ca pe stadionul olimpia si se rezolva treaba.

  7. CRISTI spune:

    Felicitari d-lor Banciu ,Nics Janos pt initiativa,este ft mportant rezolvarea situatiei de la Dacia ,ar fi frumos sa se faca un centru multicultural ,este emblema orasului!

  8. adrian b spune:

    coica are pica pe ratiu pt ca acesta la varsta lui a realizat atatea lucruri bune fara sa fure si sa minta .coica este cel mai slab primar pe care la avut orasul ratiu este urmatorul nostru primar .coica vrea sa bage carutele in oras asa a declaret fraierul.

    • spiridon spune:

      Domnule doctor Ratiu nu e frumos sa te lauzi singur.E pacat ca nu ai nici un om care sa te laude si o faci singur?

  9. armasar spune:

    centura este gata. spitalele dotate este gata .podul este gata .drumurile sunt foarte bune .blocurile izolate.gradinitele renovate .parcurile curate .demisia coica .demult trebuia sa te duci in beciul domnesc .

  10. dorel $$$ costel spune:

    ratiu primar ratiu primar ratiu primar

  11. Pop Ioan spune:

    Pocaitul vrea biserica.Acesta este si cauza cea mai probabila pt care a distrus si planseurile dintre etaje.Ar da bine la “fratii” de peste ocean daca pune o biserica in centrul orasului.

  12. cosmin spune:

    Olteanul este un primar depasit fara viziune si fara o condita clara in dezvoltarea orasului.Tot ce face este superficial si fara coduita .Multa vorba si fara niciun rezultat.

    • gica spune:

      Ar trebui sa va schimbati strategia domnilor posta i platiti de Ratiu si Gergo voi ai creste ti popularitatea primarului injurandu l.

  13. f george spune:

    Votez ratiu

  14. satmarean spune:

    Papagalilor atata puteti voi?Oltean ,chel,hot…..dar ceva initiative in consiliul local?in afara de circulatia carutelor in oras?Ciocul mic ….

  15. mos ene care vine pe la gene spune:

    Albinosule draga nici nu stii ce un mare nimic vei fi .

  16. f george spune:

    Nu mai am incredere in coica votez pe domnul ratiu care nu fura ca si coica multumim

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest