Ultima actualizare: ieri, 20:44

Sport

Derbyul etapei, Vâlcea – Olimpia, s-a terminat la egalitate 2-2 (Galerie FOTO)

deplasare meci CSM Ramnicu Valcea - Olimpia (71)CSM Râmnicu şi Olimpia Satu Mare au disputat derby-ul etapei a 17-a din seria a II a Ligii secunde. A fost un meci deschis oricărui rezultat, cele două echipe practicând un joc spectaculos şi antrenant, cu multe ocazii de gol, totul pe un fundal sonor asigurat de cele două galerii deplasate din Satu Mare: Sezione Ostile şi Commando Oli. Importanţa acestui meci a fost dată de faptul că cele două echipe luptă direct pentru locul 6, ultimul care asigură calificarea în play-off.

 Olimpia a început cu Anca-Trip – D. Muntean, Heil, Fl. Mureşan, Iuhas – R. Rus, Onicaş, Villand, Bic  – Bujor, Faur. Trupa lui Tiberiu Csik a început bine meciul, având mai multe ocazii de gol în primele minute. În minutul 16, profitând de o eroare a unui mijlocaş de la Vâlcea, Faur scapă singur spre poartă, dar nu reuşeşte să-şi pună în valoare viteza şi este ajuns din urmă de căpitanul vâlcenilor, Stoica, care îl blocheză în ultimul moment. În minutul 24, Bujor îl “întinde” pe portarul advers cu un şut plasat, însă fără să reuşească deschiderea scorului. După doar un minut, vâlcenii reuşesc să înscrie primul gol al partidei, pe fondul neatenţiei defensivei sătmărene. O centrare în faţa porţii îl găseşte pe Neagoe singur în şapte metri, de unde îl execută pe Trip-Anca. De doar două minute a avut nevoie Olimpia pentru a egala. În minutul 27, Faur primeşte o centrare de pe banda dreaptă, se înalţă peste apărarea vâlceană şi marchează cu o lovitură de cap bine plasată. După zece minute în care a dominat jocul şi pe fondul susţinerii zgomotoase a aproximativ 50 de suporteri sătmăreni, Olimpia preia conducerea scorului prin Romario Rus. Mijlocaşul sătmărean scapă singur cu portarul Popescu, care respinge în primă fază, dar mingea ajunge din nou la jucătorul Olimpiei, care marchează din piruetă un gol spectaculos. O primă repriză în care Olimpia a părut echipa mai puternică, mai solidă, care urma să profite de criza prin care trece clubul din Vâlcea. Repriza secundă a debutat fără schimbări la gruparea sătmăreană, la Vâlcea intrând Konyeha în locul lui Geantă, mutare care urma să influenţeze decisiv meciul. În minutul 73, Neagoe centrează de pe dreapta şi Konyeha reia în vinclu din şase metri, peste portarul Trip-Anca. Finalul meciului a fost un joc pe contre între cele două echipe, Selagea intrând în locul lui Bujor şi Feier în locul lui Faur. În urma acestei remize, Olimpia rămâne pe locul 6 cu 20 de puncte, iar CSM Râmnicu Vâlcea pe locul 7 cu 18.

În a doua parte a reprizei secunde, s-a observat o cădere de formă fizică a jucătorilor sătmăreni, vâlcenii dând impresia că sunt mai proaspeţi. Dar obiectivul ehipei de a se întoarce cu puncte de la Vâlcea, a fost realizat. “În mare parte, sunt mulţumit de rezultat. A fost un joc bun, primul rezultat pozitiv din retur, într-o deplasare. Am marcat două goluri, dar am şi primit două. Sunt mulţumit de toţi jucătorii care au evoluat astăzi şi sunt bucuros că toţi au demonstrat că pot să joace oricând titulari. Suntem foarte mândri de cele două galerii care au facut deplasarea la meci şi ne-au susţinut încontinuu. Le multumim că în loc să stea acasă cu familia sâmbătă, ei au ales să o petreacă cu familia Olimpia”, a declarat antrenorul Tiberiu Csik la puţin timp de la încheierea meciului.

În seria a II-a, lupta pentru play-off rămâne deschisă, Olimpia având un mic avantaj de două puncte, însă şi un joc în minus. Până la finalul campionatului regulat au mai rămas de disputat cinci etape, iar sâmbăta următoare echipa de pe Someş primeşte acasă vizita ocupantei locului 2 în serie, Metalul Reşiţa. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.