Divizarea Teatrului de Nord Satu Mare, supusă dezbaterii publice. Cum comentați?

20 martie 2015 | 14 comentarii
Teatrul de Nord Satu Mare

Teatrul de Nord Satu Mare

Consiliul local Satu Mare supune dezbaterii publice divizarea parțială a Teatrului de Nord și înființarea Teatrului „Harag Gyorgy” Szinhaz Satu Mare. În termen de 10 zile de la publicare, orice persoană interesată poate să depună, în scris, propuneri, sugestii sau opinii la acest proiect, la Registratura Primăriei Satu Mare, P-ţa 25 Octombrie nr.1.

Propunerea de divizare a venit din partea grupului de consilieri UDMR Satu Mare, având în vedere următoarele considerente:
– pentru susţinerea iniţiativei publice în vederea diversificării şi dezvoltării artelor spectacolului,
– necesitatea păstrării identităţii culturale naţionale şi prin artele spectacolului în scopul asigurării unui cadru funcţional şi eficient de furnizare a serviciilor publice de cultură, în funcţie de necesităţile şi specificul cultural al publicului sătmărean
– beneficiul unui climat de colaborare în cadrul unei instituţii proprii ce se bazează pe un sprijin comunitar pentru instituţia care deserveşte un public ţintă
– necesitatea transparentizării bugetului de venituri şi cheltuieli dintre trupele care realizează spectacole pentru public ţintă diferit
– o mai bună promovare a actului artistic, o mai bună vizibilitate la nivel naţional şi internaţional, o coordonare şi armonizare a ofertei de spectacole pentru toate segmentele de public
– creşterea eficienţei personalului din instituţie
– furnizare a serviciilor publice de cultură în funcţie de necesităţile şi specificul cultural al publicului sătmărean

Instituţia Teatrului de Nord Satu Mare funcţionează de 45 de ani cu două trupe (secţii). Secţia română a teatrului şi secţia maghiară (Trupa Harag György). Cele două secţii funcţionează cu gestionare administrativă şi economică comună (ateliere, contabilitate, director general, director administrativ), dar cu management artistic propriu (director artistic, consiliu artistic).
Managementul comun încearcă să compatibilizeze şi să coordoneze concepţiile artistice şi profesionale diferite, dar şi cele la nivelul politicii de programe ale celor două trupe.
În cadrul instituţiei Teatrului de Nord s-a produs deja individualizarea strategiilor culturale şi profesionale, precum şi individualizarea conducerii artistice. Cele două trupe au directori artistici şi consilii artistice proprii care determină profilul trupelor, obiectivele profesionale, strategiile, precum şi problemele cu privire la politica de program, la comunicarea internă, la programul de lucru şi PR. Punctele profesionale forte şi aşteptările publicului sunt diferite.

Hotărârea supusă dezbaterii publice este următoarea:


HOTĂRÂRE

Art.1. Se aprobă reorganizarea prin divizarea parţială a Teatrului de Nord Satu Mare instituţie publică de cultură (spectacole, repertoriu) subordonată Consiliului local Satu Mare

Art.2. Se aprobă înfiinţarea Teatrul ,, Harag György ” Színház Satu Mare, instituţie publică de cultură (spectacole ,repertoriu) subordonată Consiliului local Satu Mare cu personalitate juridică proprie, având sediul în localitatea Satu Mare, strada Horea 3-5

Art.3. Înfiinţarea Teatrului ,, Harag György” Színház Satu Mare este rezultatul reorganizării prin divizare parţială a instituţiei de cultură aflată în subordinea Consiliului local – Teatrul de Nord Satu Mare, care va păstra in continuare personalitatea juridică

Art.4. Se aprobă modificarea Organigramei şi Statului de funcţii ale Teatrului de Nord Satu Mare, instituţie publică de cultură (spectacole, repertoriu) subordonată Consiliului local Satu Mare conform anexa 1 si anexa 2.

Art.5. Se aprobă Organigrama şi Statul de funcţii ale Teatrului ,, Harag György” Színház Satu Mare, instituţie publică de cultură (spectacole, repertoriu) subordonată Consiliului local Satu Mare ,conform anexa 3 si anexa 4.

Art.6. Se numeşte domnul Stier Péter în funcţia de Director General – Manager interimar la Teatrul ,, Harag György ” Színház Satu Mare, până la ocuparea postului prin concurs.
Art.7. Directorul General-interimar are obligaţia de a face toate demersurile necesare dobândirii personalităţii juridice de către instituţia pe care urmează a o conduce.

Art.8 Bunurile imobile reprezentând construcţii şi teren, în care îşi desfăşoară activitatea instituţiile de cultură de la art.1 şi art. 2 se află in proprietatea Municipiului Satu Mare , şi se dau în administrare comună celor două instituţii publice aflate în subordinea Consiliului Local Satu Mare.

Art.9. Împărţirea patrimoniului , precum si ale drepturilor,obligaţiilor, a contractelor aflate in derulare care sunt legate de activitatea celor două instituţii vor fi realizate conform protocoalelor încheiate,sub conducerea unei comisii de predare-primire,comisie numită prin dispoziţia Primarului.

Art.10. Transferul salariaţilor se va face cu respectarea prevederilor art. 173 – 174 din Legea nr 53 din 2003 – Codul muncii, republicată, în baza protocoalelor încheiate între instituţii.

Art.11. Începând din data de 01.07.2015 angajatorul cedent-Teatrul de Nord Satu Mare – urmează să transfere posturile către angajatorul cesionar-Teatrul “Harag György” Szinház Satu-Mare. Salariaţii îşi menţin toate drepturile şi obligaţiile izvorâte din contractual individual de muncă aplicabil la data transferului, până la data rezilierii sau expirării acestora.

Art.12. Toate spaţiile pentru activităţile artistice şi cele conexe (depozite, ateliere,etc) , vor fi în folosinţă comună. Cheltuielile cu utilităţile vor fi suportate în mod egal.

Art.13. Finanţarea instituţiilor de cultură de la art.1 si art.2 se realizează din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul local.

Art.14. Finanţarea cheltuielilor de personal se va face proporţional cu fondul de salarii a celor două instituţii, finanţarea cheltuielilor cu bunuri şi servicii se va face in mod egal.

Art.15. Veniturile proprii încasate pînă la data divizării se împart proporţional în funcţie de trupele artistice care le-au realizat. Restul veniturilor vor fi împărţite în mod egal.

Art.16 .După reorganizare fiecare instituţie va întocmi un nou Regulament de Organizare şi Funcţionare care va fi supus aprobării de către Consiliul Local Satu Mare.

Art.17. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează primarul municipiului dr. Coica Costel Dorel, serviciul de specialitate şi Direcţia economică din cadrul aparatului de specialitate al Primarului.

Art.18. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului Municipiului Satu Mare, în termenul prevăzut de lege, primarului Municipiului Satu Mare, Instituţiei Prefectului Judeţului Satu Mare,Direcţiei Finanţelor Publice Satu Mare precum şi celor două instituţii în cauză.
INŢIATOR PROIECT
Grupul de consilieri UDMR

Detalii mai multe privind acest proiect de hotărâre, rapoartele de specialitate ale serviciilor de cutură și juridic din cadrul Primăriei Satu Mare pot fi consultate pe site-ul primăriei la următorul link.

Etichete: , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (14)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. comentator spune:

    cum doriti sa comentam daca blocati comentariile?
    pe cine trebuie salingem ca sa fie postate?

  2. ralu spune:

    Pana acum au functionat impreuna. Acum sunt asa de multi bani sa functioneze separat? Deci: NU!

  3. Csaba H. spune:

    Cladirea teatrului a apartinut maghiarilor satmareni si este normal ca dupa renovare sa fie atribuita din nou maghiarilor. Sectia romana poate sa-si construiasca un teatru sau sa foloseasca Casa de cultura.

  4. comentatorul spune:

    cladirea apartine statului roman care plateste salarii si maghiarilor cetateni romani si care se ocupa si de renovarea si intretinerea cladirilor. Vreti ca maghiarii sa o treaca in proprietatea lor si apoi sa ceara de la institutiile statului roman bani pentru intretinere si reparatii? deranjeaza spectacole de limba romana in cladirea unui teatru? ce fel de artisti sunt cei maghiari daca emit asemenea pretentii?

  5. comentatorul spune:

    de acum vor apare doar comentariile maghiarilor iar romanii vor fi barati?
    va trebui sa scriem la alte publicatii?

  6. Șovini spune:

    Broscoiul Kermit graia la defilarea cu husari,cai,șei si ce o mai fi sub ele ,ca respectul naste respect si IMPREUNA am intrat in UE.Chiar am ramas interzis cand a zis cuvantul IMPREUNA pana acum erau doar ei ,era a lor,cum spunea mai sus un bou ca teatrul este al maghiarilor.

  7. cosmin spune:

    Cu acest primar totul este posibi , putem risca sa pierdem tot orasul .
    DEMISIA COICA .

  8. tataru m spune:

    coica asta este inconstirnt vrea sa bage carutele in oras,iar acum sa rupa teatru in doua un tampit ce primar avem catastrofa.

    • matroz spune:

      Mai nene de tatar,Coica vrea carute si tot el vrea si ruperea teatrului?Tu ce presa citesti?Mari boi mai populeaza si trag carutele unguresti!In fond de ce nu si-ar construi maghiarii teatru?Asta pentru dragul conversatiei cu inconstientii?

  9. satmarean spune:

    Ne intrebati daca ne convine sa platim degeaba de doua ori atatia directori si ce or mai fi?

  10. loati spune:

    Asta meritam ! Nici un primar nu s a interesat de modul de cheltuire a banilor , mai ales COICA !
    Chelule ! vei plati de 2 ORI > TREI DIRECTORI, TREI SECRETARE, DOI CONTABILI SEFI,10 MUNCITORI ATELIERE , ETC ????????????

  11. satmarean spune:

    Cladirea teatrului nu este a maghiarilor. Este a orașului Satu Mare unde trăiesc și maghiari și români. Deci clădirea este și a maghiarilor și a românilor! De ce vor maghiarii sa-i dea afară din clădirea teatrului pe români?????? Sigur din spirit european !!!!!!!!!!!!!!!!!

  12. matroz spune:

    Ca tot impartiti ce nu-i de impartit:de ce nu-i lasati pe unguri sa-si faca teatru ca tot au furat fostul teatru de vara?Daca nu ati retrocedat Lacul Pescarus inca,oferiti-l … Coica ,ce dracu cauta cai in mijlocul orasului,nu ne sunt de ajuns boii?Penibilii astia s-au imbracat ca la teatru,pentru ei tot orasul e un teatru.Domnule primar,despre vox populi,ai auzit?Treci si aplica legea nu te uita la voturile ungurilor.Oricum nu le vei avea!

  13. unguru bulau spune:

    stier, iar stier, vesnicul stier care nu se lasa pina nu ajunge general ca oricum ca director administrativ nu face mare lucru , adica nimic se crede directoru sectiei maghiare , conduce sectia maghiara si umbla dupa divizari totale , partiale de nici el nu mai stie , un singur lucru stie , vrea sa scape de taran si sa se cocoteze el general visul suprem a lui stier , sa l faca cadou pe taran sectiei romane definitivdoar ca uita un lucru uita fiecare general actual sau in devenire ca se infiinteaza doua noi institutii si atunci fiecare va trebui sa dea din nou concurs ca vor fi interimari amindoi sau poate coica iar schimba legea ?pentru cine ?pentru amindoi ?si de data asta?se pune intrebarea daca ambele teatre or sa aibe sediu in strada horea 3, 5 ce va scrie pe cladirea lui? teatru de nord sau trupa harag gyorgy szinhaz? COMENTEZI????

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest