Ultima actualizare: azi, 15:55

Locale

Marș antidiscriminare în centrul orașului

mars antidiscriminare (18)Sute de elevi sătmăreni precum și beneficiari și voluntari ai Asociației Stea au transmis astăzi mesaje cetățenilor în cadrul unei acțiunii organizate de către Asociația Stea, intitulate ”Marșul antidiscriminare”. Elevii cu pancarte în mână s-au adunat în Piața 25 Octombrie și au pornit în marș pe traseul pasajul Corneliu Coposu – Parcul Central.

Este un eveniment public la care sperăm să se alăture cât mai mulți oameni din Satu Mare pentru că dorim  să promovăm în comunitatea sătmăreană faptul că prin implicare, prin cetățenie activă putem contribui împreună la un viitor mai bun. În Satu Mare organizațiile, instituțiile din domeniul social luptă pentru incluziunea socială a persoanelor aflate în dificultate și avem foarte mare nevoie de sprijinul sătmărenilor pentru ca această incluziune să devină realitate”, a declarat directoare Asociației Stea, Cristina Bala.

”Marșul antidiscriminare” este o acțiune organizată în cadrul proiectului Parteneriat Intersectorial – Baza Serviciilor Sociale de Calitate și are ca scopul combaterea inegalităţilor sociale, a sărăciei şi excluziunii prin cetățenie activă și solidaritate.

 

 

2 comentarii

  1. matroz Răspunde

    Dar pe cei „discriminati”nu puteti sa-i mobilizati?Vrem sa rezolvam problema tiganilor fara tigani,somajul fara participarea somerilor?Sau voi cheltuiti niste bani de dragul …altora?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.