Ultima actualizare: azi, 09:17

Locale

Poliţiştii alături de elevii participanţi la discoteci controlate

campanie IPJInformaţiile pertinente îi pot feri pe copii de o serie de evenimente neplăcute. Nu doar ceea ce transmit poliţiştii, ci şi  modul, locul şi timpul acordat întâlnirilor cu elevii, devin importante pentru conştientizarea mesajelor şi depăşirea ascultării pasive. Acestea sunt şi motivele pentru care poliţiştii sătmăreni implicaţi în activităţi preventive caută să se apropie de elevi în medii informale, în care barierele impuse de prezenţa cadrelor didactice sau a altor persoane poate submina comunicarea liberă şi deschisă.

Programul Educaţional Loga Dance School, o discotecă controlată adresată exclusiv elevilor de gimnaziu, aduce la evenimentele organizate lunar, specialişti din cadrul Centrului de Evaluare, Prevenire şi Consiliere Antidrog, respectiv din cadrul Poliţiei Judeţene.

Numai în acest an peste 750 de elevi au participat la întâlnirile lunare, prilej de distracţie şi socializare, dar şi de o mai bună informare venită din partea unor specialişti.

Sâmbătă, 28 martie 2015, Loga Dance School a fost gazda celei de-a treia întâlniri din acest an, Programul educaţional avându-i şi de această dată ca invitaţi pe reprezentanţi ai celor două instituţii partenere (Poliţie, respectiv CPECA). Tema prezentată de inspector principal Hrihorişan Felicia, ofiţer sociolog în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, au fost legată de pedepsele legale ce pot fi aplicate minorilor care au comis infracţiuni. Elevii au aflat astfel, că există sancţiuni penale şi faţă de minori începând cu vârsta de 14 ani şi în ce constau aceste pedepse, precum şi faptul că nerespectarea pedepselor neprivative de libertate poate conduce la revocarea acestora şi la instituirea unor pedepse mai grave cum sunt internarea într-un centru educativ sau într-un centru de detenţie.

campanie IPJ2

Problema etnobotanicelor a fost adusă în discuţie de reprezentanta CPECA, Puşa Câmpan, specialist în prevenirea antidrog. Cei prezenţi au aflat despre cum acţionează aceste droguri şi ce pericole stau ascunse în spatele unor reclame pozitive, venite, cel mai adesea, din partea celor care vor să-şi găsească clienţi fideli în rândul elevilor de gimnaziu. Dorinţa de a experimenta ne poate conduce în ipostaza de victime ale drogurilor, putând surveni fie moartea prin supradoză, fie dependenţa şi degradarea socială specifică consumatorilor de stupefiante.

Totodată, specialiştii prezenţi le-au explicat copiilor ce fapte constituie infracţiuni legate de droguri, ca de pildă: deţinerea, producerea, vânzarea, oferirea spre vânzare, punerea la dispoziţie a unui spaţiu, inclusiv locuinţa proprie, celor care se droghează ş.a.m.d., astfel încât, elevii să aleagă ceea ce vor să facă cunoscând consecinţele legale ale unor infracţiuni din sfera criminalităţii organizate, pedepsite foarte sever în legislaţia română.

Având  convingerea că un elev  bine informat va şti mai bine să facă faţă provocărilor venite din anturaj, poliţiştii promit să continue susţinerea unor astfel de activităţi şi în viitor.

Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.