Ultima actualizare: azi, 09:33

Locale

PSD Satu Mare a sărbătorit Ziua Femeii (FOTO)

Ziua Femeii, PSD, femeile - social democrate (62)Femeile social – democrate au sărbătorit astăzi Ziua Internațională a Femeii, 8 Martie. Într-o ambianță deosebită la restaurantului Veneția, membrele și simpatizantele partidului au primit urări de bine și tradiționalele garoafe roșii de la conducerea partidului.

În deschiderea manifestării le-a vorbit președintele PSD Sat Mare, Mircea Govor, primarul Dorel Coica, deputatul Octavian Petric, precum și invitatul de onoare, președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef, aceștia le-au transmis urări de bine și felicitări cu ocazia Zilei Femeii. De asemenea, au susținut discursuri și cele două președinte ale organizației de femei social – democrate, Paula Mare și Manuela Rogoz.

”Mă bucur să fiu astăzi aici la acest eveniment deosebit din viața noastră, ziua femeilor pesediste, ziua femeilor noastre dragi, a familiei noastre, a PSD-ului și mă bucur din suflet să vă văd astăzi aici împreună, asta înseamnă că suntem o familie unită, cu doamne deosebite cărora le mulțumesc din suflet pentru tot ceea ce au făcut și tot ceea ce fac pentru partidul nostru. Doamnele înseamnă foarte mult în viața noastră și noi bărbații din PSD trebuie să fim mândri pentru că avem într-adevăr o familie deosebită de doamne, care sunt alături de noi și la bine și la rău. O spun asta, pentru că din păcate, după alegerile prezidențiale, foarte mulți din jurul nostru au început să se împiedice pe drum, unii nu mai vin, alții vin mai greoi, dar dumneavoastră ați demonstrat-o încă o dată că sunteți cele mai harnice, cele mai bune și puternice femei din județul Satu Mare și veniți întotdeauna când partidul o cere. La mulți ani de Ziua femeii”, a declarat Mircea Govor.

După discursuri, președintele PSD Satu Mare, Mircea Govor a dat startul petrecerii iar bărbații au oferit fiecărei femei câte un buchet de flori.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.