Ultima actualizare: azi, 12:11

Locale

Andreea Paul: La fiecare trei secunde o femeie este agresată în România!

andreea paulÎntoarsă de la primul congres internaţional dedicat femeilor din mediul rural ce s-a desfăşurat în Spania, deputatul Andreea Paul a susținut astăzi o conferință de presă la sediul PNL Satu Mare.

Conform datelor prezentate de aceasta, “la fiecare trei secunde o femeie este agresată în România”.

“Idei precum o palmă nu a omorât pe nimeni, sau unde dă tata creşte, sau bătaia este ruptă din rai, care ţin direct de violenţa în familie, nu mai trebuie să fie o poveste de actualitate. Cifrele arată că bătaia nu este tocmai ruptă din rai, aşa cum spuneau bătrânii. 82.000 de victime şi 800 de decese sunt înregistrate oficial în România între 2004 şi 2011 ca urmare directă a violenţei în familie”, a declarat Andreea Paul.

Ea s-a arătat revoltată de faptul că în România din anul 2008 nu s-a făcut o analiză oficială în acest domeniu şi chiar dacă trebuia să fie o strategie pentru perioada 2013-2017, de abia în 2004 s-au alocat fonduri, însă o sumă de doar 2 lei/persoană.

Deputatul a anunţat în acest context că susţine iniţiativa senatorului Pataki Csaba de modificare a legii cu privire la violenţa în familie.

Cu privire la situaţia politică actuală, prim-vicepreşedintele PNL caracterizează  situaţia politică de după alegerile prezidenţiale ca fiind “stranie” din mai multe motive.

“Avem un preşedinte ales al României, Klaus Iohannis, care a câştigat detaşat alegerile cu un program pe care nu îl poate pune în aplicare pentru că nu are un guvern care să împărtăşească acest program. Este straniu pentru că avem de-a face cu o direcţie retrogradă, necurată, necurăţată, nevotată în care merge guvernul Ponta. Stranie pentru că în acest an, în primele luni, Năstase este politicianul cel mai titrat în mass media online. Stranie pentru că avem de-a face cu o criză gravă a reperelor politice provocate de arestările politice şi din afaceri”, a afiramt parlamentarul.

De asemenea, s-a arătat sceptică şi cu privire la descinderile recente făcute de către DNA.

“Cum să faci planuri de viitor, de dezvoltare, când colaboratorii pe proiecte pot să nu mai răspundă ziua următoare la telefon pentru că sunt în anchetă? Cei mai aşteptaţi şi mai neaşteptaţi decidenţi publici, politicieni, oameni de afaceri, sunt ridicaţi din case, din maşini de pe stradă. Desigur, cu camerele de filmat. Poate fi cineva sigur, care vrea să vină cu un proiect de dezvoltare în România, fie el cetăţean român sau străin, că ziua următoare partenerul său de dialog, indiferent că e de a putere sau în opoziţie va fi tot acolo. Sigur, sigur? Atunci de ce vă miraţi că este totul blocat?”, se întreabă Andreea Paul.

Prim vicepreședintele PNL a criticat și actuala putere, afirmând că a procedat exact “ca un boxer care a încasat-o rău peste jumătate din meci, ştie că nu mai are cum să câştige la puncte şi s-a blocat”.

“S-a blocat în apărare, fără măcar să mai încerce să fie creativ sau să răspundă nevoilor oamenilor. Puterea a devenit de fapt un monstru, un monstru opac, în unicul scop de a o lungi până în anul 2016, sensibil exclusiv la menţinerea majorităţii parlamentare. Aşa se explică zidul pe care PSD îl face împotriva colegilor acuzaţi de acte grave de corupţie în Parlamentul României. Avem de-a face cu miniştri slabi şi foarte slabi, mult prea mulţi decidenţi public periculoşi prin incompetenţa lor, care menţin instituţiile publice slabe”, a spus deputatul.

3 comentarii

  1. Dorin Răspunde

    Asa cum nea agresat PDL cu cei 25‰

  2. viorel Răspunde

    Ce intorsatura ciudata au luat declaratiile d-nei Vass!
    Iti cam sufla DNAul in ceafa sau de ce nu-l mai apreciezi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.