Ultima actualizare: azi, 14:10

Locale

Au început pregătirile pentru ”Sâmbra Oilor”

SAMSUNG CSCMarţi, 21 aprilie, la cabinetul prefectului judeţului Satu Mare. dr. Eugeniu Avram a avut loc o întâlnire a Comandamentului de lucru privind organizarea evenimentului “Sâmbra Oilor”.

Scopul acestei întâlniri a fost identificarea măsurilor care se impun în vederea bunei organizări a acestei manifestări.

La şedinţă au mai participat directorul de cabinet al preşedintelui Consiliului Judeţean, Claudiu Sulea, primarul oraşului Negreşti-Oaş, Aurelia Fedorca, primarul comunei Certeze, Petru Ciocan, directorul Centrului de Creaţie, Robert Laszlo, reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, Consiliului Judeţean precum şi un reprezentant al Administraţiei Finanţelor Publice.

Pe lângă stabilirea detaliilor organizatorice privind asigurarea ordinii publice, a altor măsuri de siguranţă şi a programului artistic, un alt subiect dezbătut a fost referitor la condiţiile impuse agenţilor economici care vor fi prezenţi la eveniment. Astfel, fiecare agent economic va trebui să respecte criteriile solicitate în mod legal de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP), Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) şi Administraţia a Finanţelor Publice. Operatorii economici vor avea obligaţia să fie dotaţi cu aparate fiscale ambulante, pentru a respecta legislaţia în vigoare.

În cadrul aceleaşi şedinţe s-a stabilit că următoarea întâlnire în vederea organizării “Sâmbrei Oilor” va avea loc în teritoriu, luni 27 aprilie, de la ora 12:00.

Ajuns la cea de-a 59-a ediţie, cel mai important eveniment din Ţara Oaşului, organizat de Consiliul Judeţean Satu Mare, Instituţia Prefectului, Primăria şi Consiliul Local Negreşti Oaş şi Primăria şi Consiliul Local Certeze va avea loc în data de 3 mai, începând cu ora 11:00, pe dealul de la Huta Certeze.

Sursa: Prefectura Satu Mare

Un comentariu

  1. george Răspunde

    judetul e varza da sa facem comandamente pentru paranghelii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.