Comitetul European al Regiunilor va adopta propuneri de îmbunătățire a Planului de investiții al UE în valoare de 315 miliarde EUR

16 aprilie 2015 | 1 comentariu

stef brusselsPreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef se află la Bruxelles unde are loc astăzi 16.04.2015 întâlnirea delegaţiei României, în cadrul Comitetului Regiunilor (CoR) şi şedinţa de grup CoR ALDE după care a urmat sesiunea plenară din aprilie a Comitetului European al Regiunilor (CoR) care se susţinte astăzi 16.04.2015 şi mâine 17.04.2015.

În cadrul sesiunii plenare din aprilie a Comitetului European al Regiunilor (CoR), principala temă care va face obiectul dezbaterilor va fi garantarea faptului că toate orașele și regiunile UE beneficiază de pe urma Planului de investiții al UE în valoare de 315 miliarde EUR, care a fost lansat de Comisia Europeană în luna noiembrie a anului trecut, și contribuie totodată la acest plan. Avizul privind Fondul european pentru investiții strategice (FEIS) urmează a fi adoptat de către membrii Comitetului la 16 aprilie, cu scopul de a dezbate potențialul impact regional al planului. În preziua dezbaterii va avea loc o conferinţă la nivel înalt, intitulată Planul de investiții pentru Europa: un efort colectiv, în cadrul căreia președintele CoR, Markku Markkula, îl va avea ca invitat pe vicepreşedintele Comisiei Europene, Jyrki Katainen.

Prin intermediul avizului elaborat de președintele Regiunii Picardie din Franța, Claude Gewerc (FR−PSE), regiunile și orașele din UE își vor prezenta propunerile de îmbunătățire a Regulamentului FEIS. Printre principalele obiective se numără consolidarea capacității de mobilizare a investitorilor privaţi de la nivel regional, precum și garantarea faptului că și teritoriile mai puțin dezvoltate și proiectele la scară mică pot profita de intervenția noului fond.

Utilizarea eficientă a resurselor în domeniul construcțiilor din Europa

În cadrul eforturilor sale de a crea o economie mai durabilă, Comisia Europeană are în vedere măsuri de îmbunătățire a consumului energetic în clădiri. CoR va adopta avizul referitor la planurile Comisiei, elaborat de Csaba Borboly (RO-PPE), președintele Consiliului județean Harghita. Dl Borboly este preocupat de faptul că „va fi trecut cu vederea rolul autorităților locale și regionale, în pofida faptului că acestea au un rol major în stimularea utilizării eficiente a resurselor și în reducerea impactului asupra mediului”. Pe lângă preocuparea legată de faptul că nu se menționează utilizarea energiei regenerabile, care poate contribui în mod semnificativ la durabilitatea unei clădiri, proiectul de aviz sugerează ca UE să ajute regiunile mai puțin dezvoltate să facă față provocărilor legate de clădirile durabile și să faciliteze extinderea infrastructurii verzi.

Expirarea sistemului UE al cotelor de lapte

Întrucât la 31 martie a expirat sistemul UE al cotelor de lapte, CoR va discuta despre impactul producţiei de lactate asupra regiunilor UE pe baza proiectului de avizelaborat de René Souchon (FR-PSE), președintele Regiunii Auvergne. Raportorul își exprimă preocuparea față de consecinţele îngrijorătoare ale reducerii sau abandonării producţiei de lapte în regiunile dezavantajate sau vulnerabile, în care producţia de lapte este vitală pentru păstrarea locurilor de muncă și constituie un pilon esenţial al economiei regionale. În recomandările sale, el solicită ca UE să ia măsuri urgente pentru a salvgarda venitul tuturor producătorilor de lactate, solicitând o creștere imediată a nivelului plasei de siguranță pentru aceștia, în așteptarea introducerii unui alt mecanism.

Pe ordinea de zi se mai află şi următoarele avize:

1.Îmbunătățirea punerii în aplicare a Agendei teritoriale a Uniunii Europene 2020, Raportor: Marek Woźniak (președintele voievodatului Marea Polonie, PL-PPE)

2.Strategia de extindere și principalele provocări pentru perioada 2014-2015

Raportor: Franz Schausberger (reprezentant al Landului Salzburg, AT-PPE)

3.Punerea în aplicare a Cărții albe privind transporturile din 2011

Raportor general: Spyros Spyridon (membru al Consiliului local din Poros, EL-PPE)

4.Spre o abordare integrată a patrimoniului cultural european

Raportor: Cristina Mazas Pérez-Oleaga (ministrul economiei, finanțelor și ocupării forței de muncă al Regiunii Cantabria, ES-PPE)

Sursa: Consiliul Judetean Satu Mare

Etichete: , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (1)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest