Ultima actualizare: ieri, 21:44

Locale

Demonstrații ale jandarmilor și coborâre cu tiroliana de pe Palatul Administrativ

demonstratii jandarmi, Scoala Altfel (66)Sute de elevi sătmăreni au coborât astăzi cu tiroliană de pe Palatul Administrativ, au tras cu arme și au urmărit exerciţiile demonstrative susținute de jandarmii sătmăreni în Piaţa 25 Octombrie.

Luptătorii Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Satu Mare sub comanda lt. col. Brad Lorand au prezentat astăzi un spectaculos exerciţiu demonstrativ în cadrul proiectului educaţional « Să ştii mai multe, să fii mai bun! ».

Astfel, sute de  elevi de la instituţiile de învăţământ din Satu Mare, împreună cu cadre didactice au  urmărit cu sufletul la gură exerciţiile demonstrative ale jandarmilor sătmăreni.

Totul a debutat cu o paradă a câinilor de serviciu ai Jandarmeriei Satu Mare, angrenați ulterior în exerciţiul de interceptare a unor posibili suspecţi. După intervenția câinilor, luptătorii au reuşit să-i imobilizeze şi să-i reţină pe infractori.

Demonstraţia de arte marţiale combinate a luptătorilor jandarmi, a fost pe placul celor prezenţi, fiind urmată de diferite exerciții de forță și spargeri de cărămizi. Grupa de Intervenţie Antiteroristă a oferit celor prezenţi câteva coborâri pe instalaţia tiroliană.

După prezentarea exercițiilor demonstrative, activitatea a fost organizată pe ateliere de prezentare a materialelor din dotarea Jandarmeriei Sătmărene, a trusei criminalistice, dar și ateliere de prezentarea a unor aspecte teoretice legate de atribuţiile Jandarmeriei Sătmărene și asupra carierei militare şi a posibilităţilor de a deveni jandarm.

A fost amenajată o expoziție de fotografie veche, care surprinde aspecte din viața și activitatea jandarmilor din secolul al XX-lea și imagini cu jandarmi surprinși în diverse ipostaze: misiune, defilare, ceremonie sau chiar cu familia.

De asemenea, jandarmii au organizat un mini  Poligon de tragere cu arme air soft sub directa îndrumare a specialiștilor, unde elevii au putut să-și testeze abilitățile de buni trăgători.

Coborârile pe instalaţia de traversare tiroliană au fost cele mai apreciate de copii, aceștia  trăind  adrenalina la maxim coborând cu viteză de pe cladirea Palatului Administrativ. În această acțiune s-a implicat și președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef, care a coborât și el cu tiroliana de pe Prefectură.

6 comentarii

  1. Bálint Răspunde

    Bohócule mă Stef!! Szakadt volna el a kötél, biztos nem mosolyognál 6 hétig 😛

  2. Alint Răspunde

    Doamne feri! Cădea Stef peste Balint și mai scăpa Satmarul de un tâmpit ca tine, Balint!

  3. centura judetului Răspunde

    stef coboara cu coarda se urca pe COARDA, dupa care COARDA pe el , de fapt este si el o COARDA , nu mai inteleg nimic , dar il felicit pntr TOATE COARDELE pe care le are……..

  4. satmarean1 Răspunde

    La functia sa, de presedinte de Consiliu Judetean, nu era firesc sa se preteze la o asemenea postura.

  5. satmarean Răspunde

    Pe cand vedem o saritura cu parasuta de B.!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.