Ultima actualizare: azi, 15:02

Locale

Mihai Huzău și Ioana Vașvari, în fruntea TNL Satu Mare

Mihai Huzau (1)Ca urmare a hotărârii Biroului Politic Local PNL Satu Mare, în frunte cu cei doi co-președinți, Ileana Blidar și Romeo Pop, au fost numiți în fruntea organizației municipale de tineret Mihai Huzău din partea fostului PDL  și Ioana Vașvari din partea fostului PNL.

Cei doi co-președinți au făcut următoarele declarații:

“Doresc să fiu consecvent în filozofia politică pe care am abordat-o odată cu candidatura de la europarlamentare, și anume: Voi continua să fac politică cu tineri și pentru tineri!  Am să ies în stradă, în mijlocul tinerilor pentru a afla de la ei care sunt cele mai importante probleme precum și cum văd ei rezolvarea acestora. Doar astfel voi reuși să evit una dintre cele mai frecvente greșeli pe care o fac liderii politici, ș anume: ruperea de realitate.

Am reușit într-un timp foarte scurt să formez un birou politic de tineret, alcătuit din tineri care intenționează să facă politică la un alt nivel.

Am observat cu toții că organizațiile de tineret au fost obișnuite în mod deosebit cu un anumit gen de acțiuni, cum ar fi: organizarea de campionate sportive, acțiuni civice sau caritabile punând maipuțin accent pe acțiuni politice menite să  rezolve problemele tinerilor. De aceea, intenționez ca în perioada următoare pe langă aceste acțiuni specifice cu care ne-am obisnuit, eu, împreună cu Ioana și echipa noastră de tineri să identificăm și să punem în aplicare o serie de proiecte politice care vizează rezolvarea problemelor de tineret.

În acest sens am intenția să reiau și să pun în aplicare câteva din proiectele pe care le-am avut, printre care se numără și cafeneaua poltică care este de fapt o dezbatere în jurul problemelor de tineret, dezbatere la care vor fi invitați atât tineri apolitici cât și liderii celorlalte organizații de tineret.

Sunt convins că toate proiectele pe care le vom desfășura vor avea succes doar cu implicarea mea, a Ioanei și a întregii echipe pe care o conducem” a conchis Mihai Huzău.

În continuare, IoanaVașvari a declarat că : “Cred ca a venit rândul tinerilor să ia atitudine și să nu rămână indiferenţi la ceea ce se întâmplă în România. Aceștia au dovedit iarna trecută cât sunt de puternici și cred ca au nevoie doar de un impuls.

Ne-am săturat de politica agresivă din ultimii ani și nu aceasta este soluția creării unui mediu social stabil. Imi doresc să fac o altfel de politică bazată pe  încredere, corectitudine, onestitate și transparență.

Am fost una dintre acele persoane nemultumite care au stat deoparte si au comentat situația politică rușinoasă care nu ne face cinste niciunde în lume. Mă implic deoarece imi doresc standarde de viaţă normale pentru copiii noştri si nu numai. Este necesar să fie identificate în mod corect problemele, iar în același timp să le oferim soluții viabile”.

Sursa: PNL Satu Mare

45 comentarii

  1. Gavrau Răspunde

    Ioana soțiorul ce mai face? Mai trage pe nas? Mai da șpagă la procurori? Asta e politica pe care doriți sa o aratati tinerilor?

  2. olimpiu travel Răspunde

    Băiețaşul de sub fusta lui mamica condamnată la inchisoare cu suspendare pentru dare de mită.Olimpia Travel.

  3. Alex Răspunde

    Felicitari Mihai Huzau pentru functie , succes .

  4. Alex Răspunde

    bai olimpiu, dar cine esti tu de esti curat ca Alba ca Zapada? de ce te ascunzi in spatele unui pseudonim? ce legatura are comentariul tau cu articolul de mai sus. vroiam sa las si eu un comentariu constructiv, dar cand vad astfel de oameni ca tine imi vine rau. Mai lucreaza si tu ceva

  5. olimpiu travel Răspunde

    imi cer scuze pentru comentariul anterior, am uitat sa iau pastilele de dimineata si am unele iesiri necontrolate. sdfdsgdsgrehtrhrhbhbgfsfsbff

  6. Dani Răspunde

    Felicitari ! Acum aveti ocazia sa demonstrati capacitatea si puterea voastra de munca pentru ca acest partid sa fie number one in judet!

  7. Diana Răspunde

    Felicitari Mihai pentru functia obtinuta si pentru implicare. Ai sustinerea noastra, a tinerilor si sunt sigura ca vei face treaba buna acolo si ca vei avea un cuvant greu de spus in viitor in politica satmareana cel putin 🙂

  8. Ghita Răspunde

    Felicitari Mihai !!!

  9. Alexandra Răspunde

    Felicitari Mihai pentru functia obtinuta si pentru implicare. Ai sustinerea noastra, a tinerilor !

  10. Gina Răspunde

    In sfarsit un om care si vrea sa faca ceva , felicitari Mihai Huzau .

  11. Marcus Răspunde

    Felicitari Mihai, dupa campania anterioara ai tot sprijinul meu si a tinerilor !

  12. Robert Răspunde

    Felicitari Huzau ! cei care te cunoastem stim ca vei face o politica la alt nivel ,cred ca esti unul din viitorii politicieni de succes satmareni .

  13. Ionut Răspunde

    Felicitari Mihai pentru functia obtinuta Ai sustinerea mea si sper ca vei avea un cuvant greu de spus in viitor in politica satmareana cel putin.

  14. Andreas Răspunde

    Felicitari Mihai Huzau , esti pe drumul bun ai demonstrat la alegerile anterioare pentru europarlamentare , oameni ca tine lipsesc din peisajul politic satmarean !

  15. Marian Răspunde

    Felicitari Mihai Huzau pentru functie . Bafta !

  16. Catalin Răspunde

    Felicitari tinerilor, mult succces!

  17. Maria Răspunde

    Felicitari Mihai !!! sper ca o sa te afli pe lista din alegerile din 2016 !

  18. Calin Răspunde

    Felicitari Mihai ! Politica la un alt nivel 😉 !! i like it

  19. Muresan Răspunde

    Felicitari Mihai ! Desi esti nou in politica esti deja foarte cunoscut din campania pentru europarlamentare in care ai demonstrat ca esti capabil in politica ! Iti doresc mult succes in drumul tau ! Anul 2016 o sa fie anul tau !

  20. Cristina Răspunde

    Felicitari Mihai ! Ai tot sprijinul meu ! Succes in cariera politica !

  21. Orghici Răspunde

    Felcitari Mihai Huzau ! Un politician de perspectiva , Iti doresc mult succes si sper ca te voi revedea pe buletinul de vot la alegerile viitoare !

  22. Andrei Răspunde

    Felicitari Mihai !! Un tanar politician cu mare potential , cat despre Ioana Vaşvari nu pot spune nimic nu am auzit de ea !!!

  23. Andi Răspunde

    Felicitari Mihai Huzau pentru functie !!! Sper ca conducerea Pnl te ia in calcul pentru 2016 !

  24. pandi Răspunde

    vezi ca Alex zice correct, mi incet cu ,,oile Mariucai” ca au RAIE! Stai cuminte Travel Olimia sef!… Ce te recomanda ciocolata ? sau arborele genealogic? … copilas….

    • Dani Răspunde

      Ca orice politician tanar cu potential are nevoie de timp ca sa isi duca proiectele la capat , acuma a primit si el o sansa , nu inteleg intrebarile tale…

  25. alexandra Răspunde

    Felicitari Ioana esti competenta si cu multa initiativa.Am incredere in tine.

  26. panda Răspunde

    @pandi: din pacate e plina lumea de oameni ca tine pandi. care e problema ta defapt? eu zic sa inveti sa scrii in primul rand, iar apoi sa incepi sa dai in altii.

  27. satmarean Răspunde

    Cei doi co-presedinti de la TNL nu reprezinta nimic pentru mine. Nu s-au evidentiat prin nimic. Cum de faceti asemenea numiri? Chiar vreti sa ingropati PNL-ul?

    • Andi Răspunde

      E TNL ( Tineretul national liberal ) – promovarea unor noi tineri politicieni … ! Daca nu le dai o sansa cum vrei sa se schimbe tara asta ?

  28. romi Răspunde

    imi poate spune cineva pe la cate partide a trecut pragul acest domn???

    • eu Răspunde

      da. îți pot răspunde eu. acest tânăr a intrat în Forța Civică și odată cu fuziunea dintre PDL și FC , iar apoi PNL, s-a ajuns azi la această formulă, marele PNL. Nu a abandonat nici un proiect. Tot nu înțeleg nedumerirea ta.

      • romi Răspunde

        Scuze pentru nedumerirea mea.Acum nu mai sunt in sensul acesta deoarece am aflat ca a fost si pe la Pdl inainte de forta civica.Norocul este ca nu trebuie sa juri credinta unui partid ca era belea.Asa e doar un simplu traseist ca multi altii.As paria pe ft multi bani ca nu este ultima formatiune politica unde va aparea cu surle si trambite,cine stie poate Psd sau UDMR CA ALTCEVA NU PREA A RAMAS pe lista.

  29. koko Răspunde

    Postacii noului PNL au iesit la atac! Multe felicitari pentru Huzau interlopul si Ioana Gavrau japitza de fata a lui Vasvari, prin afacerile cu Sasu si compania!

    • Dani Răspunde

      Din postarea ta simt frustrarea :)) , ce ce nu inteleg eu de ce ai zic ca pnl a iesit la atac atata timp cat chiar tu ataci ( hoti striga hoti ) !! Cred ca te-ai gandit la alt partid cu culoare rosie :))

    • eu Răspunde

      tu dacă tăceai, mai aveai o șansă să pari inteligent. Mihai e un tânăr la locul lui. mă faci să râd când văd alăturarea cuvântului interlop lângă numele lui :-))))

  30. javrau Răspunde

    Miau Buzău și Ioana Gavrau! Tusea si junghiul! Buzău nu este pedelist cum Ioana nu a fost niciodată liberala!
    Pregătirea lor profesionala este egală cu zero, iar inteligenta, undeva pe la clasa a treia primară!
    Vai de el, partid de cârpituri si boarfe!

  31. Dacian Răspunde

    Bravo Mihai pentru functia primita ! Din postarile negative vad ca celorlalte partide li frica de tn , iti urez succes in cariera ta politica , din pacate tot timpul vor fi oameni care nu vor fi de acord cu ceva , asa e in politica , fi tare si duti pana in capat proiectele .

  32. roman Răspunde

    Un proiect al lui Dacian ar fi învățarea gramaticii! Fii tare!
    Si apoi le dam o dictare la Misu și Ioana! Am avea ce râde!
    Foștii lor colegi de școală pot povesti mai multe!

  33. Mircea Govor Răspunde

    Felicitari Mihaita! O meritat sa investesc ceva banuti la europarlamentare pa ,,baiatu cu ciocolata” ca uite, pan la urma ai ajuns mare acolo unde te-am vrut! Tine-o tot asa baiete ca numa ase ii avea ce manca si tu si mata!

  34. dinu Răspunde

    Felicitari Mihai! Asteptam de mult resetarea clasei politice, iar tu ne vei confirma toate asteptarile!asteptam candidature ta in 2016!

  35. gica Răspunde

    Singurele voturi adunate de Huzau Mihaita au fost in Medies, cred ca are ceva neamuri acolo. Au fost voturi adunate de Mihai Razvan Ungureanu si Babasan, ca baiatul nostru cu autocarele ratacea numai el stie pe unde. N-a iesit niciodata intr-o emisiune, absolut niciodata, pentru ca nu poate si pentru ca nu stie nimic. Asa cum nu poate iesi fara sa se faca de rusine nici d-na Blidar, nici celalalt, nu stiu cine-i , doar ca a ajuns co-presedinte dand asigurari ca va duce tot PMP-ul la PNL(buna gluma). Vreau sa-i vad pa astia trei sustinand o emisiune si dupa aia votez marele PNL

  36. ovi Răspunde

    Copiii astia vor sa aduca parfum in politica, sa nu combata, sa nu fie agresivi si sa se legene in intelegeri transpartinice ?? Cine v-a catapultat in varful PNL-ului, mai ,mari si noi sperante ale Satmarului?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.