Ultima actualizare: azi, 10:44

Sport

Olimpia a intrat în ZOMBIE-MODE. Bătaie de la CS Mioveni (FOTO)

FC Olimpia - CS Mioveni (5)Echipa fanion a judeţului Satu Mare, FC Olimpia este de nerecunoscut de când a început playoff-ul. Băieţii antrenaţi de Tiberiu Csik nu au mai câştigat de şapte etape şi jocul prestat în ultima vreme pare dintr-un alt film: o tragedie plină de lamentări sau poate o comedie de prost gust. Jucătorii par să intre pe teren doar datorită faptului că mai sunt etape de jucat, nu ca şi cum ar vrea să demonstreze că sunt o forţă de temut în Liga 2 sau că „pe Olimpia rar o baţi acasă”. CS Mioveni, echipa antrenată de fosta glorie dinamovistă Claudiu Niculescu, a venit sâmbătă la Satu Mare cu gândul unui meci greu, dar a dat piept cu o echipă labilă, un fel de ipohondru paraşutat pe terenul de fotbal, care vrea doar să fie lăsat să moară. S-a terminat 2-4 pentru argeşeni, la capătul unui meci la care au asistat aproximativ 300 de persoane. Publicul a fost mulţumit doar de cele câteva „firicele” de fotbal oferite de Sălăgeanu, care pare un gigant printre pitici, şi de tânărul Cădar, mai determinat în sfertul de oră care i s-a acordat decât jumate echipa care a jucat două reprize. Consemnăm cu supărare şi faptul că cele două galerii „bat în retragere”: Commando Oli nu s-a prezentat deloc, iar Sezione Ostile au fost prezenţi, dar silenţioşi.

Olimpia a început cu Trip-Anca – Muntean, Onicaş, Heil, Iuhas (C) – Villand, Bic – Rus, Faur, Sălăgeanu – Mărkuş. Înainte de debutul partidei, jucătorii și spectatorii au ținut un moment de reculegere în memoria Paulei Raț, fiica fostului președinte al clubului sătmărean, Catrinel Raț, decedată aseară într-un tragic accident auto. Scorul a fost deschis rapid de oaspeții din Argeş, în minutul 13, prin golul marcat de căpitanul Alexandru Răuță, un fotbalist monitorizat în toamnă de Steaua Bucureşti. Acesta a profitat de faptul că fundaşii sătmăreni s-au încurcat între ei şi l-a învins pe portarul Anca cu un şut plasat, de la 10 metri. După aceea a urmat egalarea, printr-un eurogol cum rar vezi în Liga I. Cine altul decât Sălăgeanu? După ce aproape i-a dat cap în cap pe doi fotbalişti ai Mioveniului, adevăratul lider de pe teren al Olimpiei, a finalizat cu un şut violent, care a planat superb pe sub transversală, din 16 metri. Publicul aplauda şi puţine lucruri anunţau umilinţa care a urmat. Prima repriză s-a terminat cu o ocazie monumentală a lui Mărkuş, care din 3 metri, cu poarta goală, dintr-o centrare de calitate a lui Sălăgeanu, a tras peste. S-ar putea motiva faptul că mingea i-a sărit puţin din cauza stării execrabile a gazonului, dar o prezenţă de spirit mai bună ar fi putut face ca Olimpia să intre în avantaj la cabine.

Repriza secundă debutează cu câte o schimbare la ambele echipe: pentru noi, Selagea în locul lui Faur, iar pentru argeşeni, Honciu în locul lui Gălan. Introducerea lui Honciu a fost decisivă în stabilirea scorului final, acesta marcând de două ori pentru oaspeţi (în minutele 77 şi 93). Elevii lui Claudiu Niculescu s-au jucat cu apărarea sătmăreană pe tot parcursul mitanului secund. Honciu marchează în minutul 77 printr-un şut imparabil din 8 metri, iar după doar zece minute, Năstăsie a driblat toată apărarea Olimpiei, îl driblează şi pe Anca şi trimite nestingherit în poarta goală, din patru metri. A fost o fază care a ilustrat perfect cursul jocului: jucătorii Olimpiei debusolaţi, iar argeşenii cu două clase peste. Ruşinea a mai fost spălată de tânărul cadet Gabriel Cădar, care a înscris cu un voleu superb din zece metrii, din centrarea eternului servant Sălăgeanu. Este primul gol al lui Cădar în tricoul Olimpiei şi suntem convinşi că vor mai urma câteva din stângul superb al acestui tânăr jucător. Tabela a fost închisă de Honciu, în minutul 93, care a profitat de erorile în lanţ a fundaşilor centrali Onicaş şi Heil.

La finalul meciului, cei doi antrenori au oferit două declaraţii interesante, care ar trebui să ajungă la urechile potrivite pentru ca sătmărenii să spere la un parcurs mai bun al echipei în anii următori. “Speram la o victorie, dar nu atât de clară. La Satu Mare este un teren unde se câștigă foarte greu, nu multe echipe au reușit acest lucru în acest campionat. Ne bucură foarte mult acestă victorie şi ne dă speranțe pentru a ajunge pe podiumul clasamentului. Muţumim primarului Miovenului şi îi facem cadou victoria. Una din ingredientele-cheie pentru succesul în fotbal este o relaţie strânsă între conducător şi echipă. A fost aproape de noi în momentele bune, dar mai ales în cele grele”, a declarat Claudiu Niculescu.

Pe de altă parte, antrenorul sătmărenilor, Tiberiu Csik şi-a asumat rezultatul şi a scos în evidenţă factorii care au dus la eşec. “Nu mai există concentrare, iar echipa cu care am jucat astăzi a profitat imediat de greșeli noastre. Noi nu am profitat de greşelile lor sau de punctele noastre forte. Sigur, poate fi amintită şi lipsa mizei din aceste partide de playoff. Am pierdut meciul și merităm criticile și le acceptăm. Atât eu, cât și jucătorii. Onicaș, din punct de vedere defensiv nu a făcut astăzi un joc strălucit. Nici Bic nu a jucat ca săptămâna trecută”, a comentat antrenorul.

“În ceea ce privește condițiile, vedeți și voi cu cine jucăm. Mioveniul a venit cu două zile înainte, dar au condiții: teren nou, stadion nou, asta ca să nu mai vorbesc de factorul financiar. Ar trebui să ne vedem și noi lungul nasului. Suntem pe locul 6, dar se putea poate și mai bine. Trebuie să subliniez care sunt condițiile de la noi față de restul echipelor din această serie. Terenul nostru este de 50 de ani, e la fel cum a fost când a început să se joace fotbal pe el, iar băieții poate că ar trebui să fie motivați financiar…”, a mai adăugat Tibi Csik.

Am mai adăuga noi faptul că lotul de jucători si stafful tehnic nu au  la dispoziţie nici măcar un teren de antrenamente decent. Se antrenează pe terenul Samobil, care este într-o stare deplorabilă. Ca să nu mai vorbim de o bază sportivă decentă. Este bine de amintit că sunt echipe de liga a 3-a care au baze sportive şi terenuri de antrenament aferente. Dacă municipalitatea nu va investi în infrastructură sportivă, Olimpia nu va putea progresa, chiar cu zece antrenori ca şi Tiberiu Csik.

3 comentarii

  1. gutza, babutza Răspunde

    lasa ca e bine si asa. cota de 4 aduce satisfactii, nu locul in clasament.

  2. codrin Răspunde

    Presedintele Babut un mascarici si un incompetent.Iti este rusine sa-l auzi si sa-l vezi in timpul unui meci!

  3. codrin Răspunde

    Csik un antrenor slab,incompetent impreuna cu acei ce i-l sfatuiesc,asa zisii “oameni de fotbal,…ei chiar nu vad ca echipa asta nu joaca nimic,nu leaga 2-3pase,mijlocul inrxistent…atacul la fel…petarda de Iuhas,depasit!Bulanul s-terminat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.