Ultima actualizare: ieri, 22:20

Sport

Olimpia scoate primul punct din confruntările cu FC Olt Slatina

olimpia satu mare fc olt slatina (147)Dacă ar fi să căutam “naşul” Olimpiei din acest sezon, acesta ar fi cu siguranţă antrenorul Dan Oprescu şi echipa lui FC Olt Slatina. În Vinerea Mare, Olimpia a scos primul punct din confruntările din acesta sezon cu formaţia oltenilor din Slatina, la capătul unui meci care s-a terminat 1-1, contând pentru etapa a II-a a playoff-ului seriei a II-a a ligii secunde. Cele două meciuri dintre Olimpia şi Olt Slatina, din sezonul regulat s-au terminat amândouă cu acelaşi scor: 2-1 pentru olteni.

Meciul a început bine pentru băieţii antrenaţi de Tiberiu Csik, aceştia reuşind să deschidă scorul în minutul 30, prin Faur, care l-a lobat pe portarul Nuno Claro de la 14 metri. Tot Faur a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 5, dintr-o pasă a lui Selagea, şutul atacantului sătmărean trecând foarte aproape de cadrul porţii. Putea să fie 2-0 pentru Olimpia la finalul reprizei secunde, din minutul 40, când Mărkuş îl driblează pe fundaşul central Fâşie şi şutează puternic spre buturile lui Nuno Claro.

Repriza secundă debutat tot în nota dominantă clară a “galben-albaştrilor”, dar slătinenii au fost cei care au concretizat ocaziile. La şase minute de la reluarea jocului, Leucuţa reuşeste să preia o minge între Onicaş şi Heil, îl vede pe Trip-Anca ieşit puţin şi înscrie printr-un lob de la 16 metri. În minutul 65, Mărkuş încearcă un şut de la 16 metri, care prinde pământul înainte de a ajunge în braţele lui Nuno Claro. Până la finalul meciului, ambele echipe au mai avut câte o ocazie notabilă, dar fără ca vreuna să-şi adjudece victoria. Un meci anost, mult sub media jocurilor precedente între cele două echipe. Programarea prost inspirată făcută a meciului în Vinerea Mare, făcută de FRF, a făcut ca meciul să se desfăşoare cu o asistenţă de doar 500 de persoane. Conform informaţiilor de la oficiali, multe cluburi au dorit să mute programarea acestor meciuri, dar s-au lovit de refuzul oficialilor federaţiei.

Publicul prezent a fost mai preocupat cu scandările anti-conducere, mai mulţi suporteri trimiţându-l pe preşedintele Băbuţ la somn, după ce acesta a apărut într-un material publicat de sport.ro, în ipostaze incredibile, dormind la o şedinţă FRF. Din tribune s-au auzit de mai multe ori expresii hazlii de tipul “somnoroase păsărele” şi “nani-nani”. Îmbucurător este faptul că publicul nu a avut ocazia să taxeze o eventuală letargie a jucătorilor Olimpiei, deoarece, faţă de meciurile precedente, aceştia au demonstrat că vor să câştige meciurile rămase de disputat în actuala stagiune.

Mai rămâne de menţionat că antrenorul Olimpiei, Tiberiu Csik, se ţine de promisiunea făcută la sfârşitul sezonului regulat, aceea de a promova tineri şi de începe construcţia echipei pentru campionatul următor încă de acum. Astfel, consemnăm cu bucurie prezenţa unui cadet în garniture echipei de pe Someş: Darius Lukacs luându-i locul lui Faur în minutul 70. Lukacs are 19 ani, este un mijlocaş de picior stâng, foarte puternic, care deja demonstrează o tehnică de invidiat, care îl poate propulsa în primul 11 al echipei. Îi dorim success în meciurile următoare şi o carieră lungă şi frumoasă la Olimpia.

Olimpia a început cu Anca-Trip – Muntean, Onicaş, Heil, Iuhas (C) – Villand, Bic – R. Rus, Faur, Selagea – Mărkuş, iar partida a fost arbitrată echitabil de către Dorin Petru Voina (Reşiţa) la centru, asistat de tuşierii Chiţoiu Andrei Nicolae şi Cristian Gabriel Drăguţ (ambii din Timişoara).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.