Ultima actualizare: azi, 11:21

Locale

Peste 3.000 pachete de țigări și 30 de litri de motorină, confiscate în luna martie

tigari de contrabandaÎn urma acțiunilor de control derulate în luna martie 2015, au fost confiscate 3.074 pachete de țigări și 30 de litri de motorină din activități de contrabandă iar 6.240 fire de ţigarete au fost abandonate.

Conform centralizatorului acţiunilor şi a rezultatelor obținute în cadrul Planului judeţean de contracarare a contrabandei cu ţigări și a evaziunii fiscale, în martie 2015 lucrătorii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră, cei ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie, ai Birourilor Vamale şi ai Sectoarelor Poliţiei de Frontieră au întreprins 71 de  acţiuni.

Ca urmare a acestor acţiuni au fost reținute în vederea confiscării bunuri în valoare de 13.998 lei. Dintre acestea 3.074 pachete de ţigări, 30 de litri de motorină iar 6.240 fire de ţigarete au fost abandonate.

În urma acestor acţiuni au fost aplicate 17 contravenţii cu o valoare de 61.000 lei. Prejudiciul creat statului român este de 13.998 lei.

Menţionăm că în baza ordinului prefectului nr.343/2012 este constituit Grupul de lucru pentru contracararea contrabandei cu țigări pe raza județului Satu Mare. Din grupul de lucru condus de prefectul judeţului Satu Mare, dr. Eugeniu Avram fac parte toate instituțiile cu atribuții în acest domeniu, care au întocmit Planul de acțiune și modelul de raportare săptămânal al acțiunilor întreprinse. Pe baza acestor rapoarte săptămânale este întocmit un Centralizator lunar al rezultatelor obținute care este prezentat prefectului județului. Analiza acestor rezultate, obstacolele întâmpinate și propunerile de măsuri sunt discutate apoi în ședințele Grupului de lucru care au loc trimestrial.

Sursa: Prefectura Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.