Careienii păgubiți în urma penelor de curent de la finalul anului, sunt așteptați la Primărie

22 mai 2015 | 1 comentariu

pana-de-curentCareienii păgubiţi în urma penelor de curent de la sfârşitul anului trecut şi din primele zile ale acestui an sunt aşteptaţi din nou la Primărie. După cum se ştie, administraţia locală şi-a luat angajamentul să acopere cheltuielile de judecată în cazul unui proces.

Circa 400 de careieni şi-au exprimat dorinţa de a da în judecată furnizorul de energie electrică pentru daunele materiale şi morale suferite. Au organizat o şedinţă, în cadrul căreia şi-au desemnat reprezentanţi, care au şi început demersurile pentru acţiunea în instanţă. Miercuri aceştia s-au reunit din nou şi au stabilit să transmită următorul comunicat:

Persoanele păgubite în urma penelor de curent de la sfârşitul anului 2014 şi începutul anului 2015 sunt aşteptate la registratura Primăriei Carei până în data de 12 iunie, la ora 12.00. Aici trebuie să completeze un formular, în care trebuie să indice (printre altele) un cont bancar cât și valoarea despăgubirilor pretinse. Persoanele păgubite trebuie să ştie că Primăria Carei şi Consiliul Local Carei vor acoperi cheltuielile legate de onorariul avocatului. Însă în categoria cheltuielilor de judecată intră și taxele judiciare de timbru.

Ordonanța de Urgență nr. 80 din 26.06.2013 (actulizată) privind taxele juridiciare de timbru arată la Art. 3 referitor la daune materiale:

(1) Acțiunile și cererile evaluabile în bani, introduse la instanțele judecătorești, se taxează astfel:

a) până la valoarea de 500 lei – 8 %, dar nu mai puțin de 20 lei;

b) între 501 lei și 5.000 lei – 40 lei + 7 % pentru ce depășește 500 lei;

c) între 5.001 lei și 25.000 lei – 355 lei + 5 % pentru ce depășește 5.000 lei ș. a. m. d. Iar Art. 7 reglementează cuantumul taxei de timbru pentru daune morale: Acțiunile privind stabilirea și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane fizice se taxează cu 100 lei.

În conformitate cu aceste prevederi, avocatul le propune păgubiţilor să treacă două sume la rubrica privind pagubele morale: 2.000 de lei ca şi sumă minimă, respectiv o sumă mai mare, în funcţie de pagubele morale suferite.

Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Carei.

Sursa: Primăria Carei

Etichete: , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (1)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest