Caritas: Au început înregistrările pentru Maratonul de Solidaritate

20 mai 2015 | 2 comentarii

ROPeste 50 de persoane s-au înscris până acum la Maratonul de Solidaritate al Organizației Caritas a Diecezei Satu Mare, care va avea loc sâmbătă, pe 23 mai. Scopul maratonului din acest an este sprijinirea persoanelor cu dizabilități. Doritorii pot să se preînregistreze până pe data de 22 mai inclusiv la sediul Caritas din Piața Libertății nr. 20, între orele 8 – 16.

În ziua evenimentului înregistrarea participanţilor va începe la ora 07:45 în faţa sediului Organizaţiei Caritas (P-ţa Libertăţii nr.20), iar startul se va da la ora 08:45.

Sponsorul principal al evenimentului este Autonet, care pentru fiecare participant oferă oraganizației Caritas o sumă cu scopul de a sprijini persoanele cu dizabilități, beneficiari ai organizației. Din cauza unor evenimente ce se desfășoară simultan cu maratonul, ruta prealabilă s-a modificat.

Astfel, ruta va fi următoarea:

P-ţa Libertăţii nr. 20 (în faţa ING Bank) – str. Alexandru Ioan Cuza – str. Vasile Lucaciu – str. Mihai Viteazul – Piața Jean Calvin – str. Ștefan cel Mare – str. Ady Endre – str. Gheorghe Barițiu – str. Gorunului – Aquaparc Aquastar (str. Gorunului 8 – intrarea din spate).

Anul acesta participanții vor parcurge aproximativ 6 km și la final vor ajunge în Aquaparcul Aquastar, unde vor avea parte de mai multe surprize,  o gustare gratuită ce constă dintr-0 porție de mici și o apă, programe distractive şi tombolă cu multe premii valoroase. Premiul cel mare va fi o bicicletă.

Activitățile de după maraton se vor desfășura pe un teren separat de piscine, aparținând zonei de agrement. Organizatorii invită participanţii ca în numele solidarităţii să poarte un tricou alb sau roşu în timpul maratonului, iar cei care doresc să beneficieze de o bălăceală la preț redus, să-și aducă costumul de baie. 

După eveniment participanții vor putea ajunge înapoi în oraș cu autobuzul Transurban numărul 3.

Binevoitorii vor putea să se alăture scopului caritabil plătind taxa de participare, care costă 9 lei. Participarea copiilor sub 7 ani este gratuită, iar grupurile beneficiază de taxe reduse, astfel taxa de participare pentru grupuri cu peste 3 persoane este 7 lei pe persoană, pentru clase cu peste 15 participanți, câte 4 lei pe persoană.

Sursa: Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare

Etichete: , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (2)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. CD spune:

    CINE a scris articolul? Sa mai puneti mana din cand in cand pe cartea de gramatica:
    - “Maratonul de Solidaritate a Organizației” = maratonul este AL Organizatiei pt. ca maratonul este de sex masculin
    - “un mici și o apă” = singuralul cuvantului MIC este un mic iar pluralul cuvantului sus amintit este doi mici.

    Stai jos in banca … 4 . mai invata pana la urmatoarul test daca nu vreai sa ramai repetent.

    Mersi

  2. CD spune:

    CINE a scris articolul? Sa mai puneti mana din cand in cand pe cartea de gramatica:
    - “Maratonul de Solidaritate a Organizației” = maratonul este AL Organizatiei pt. ca maratonul este de sex masculin
    - “un mici și o apă” = singuralul cuvantului MIC este un mic iar pluralul cuvantului sus amintit este doi mici.

    Stai jos in banca … 4 . mai invata pana la urmatoarul test daca nu vreai sa ramai repetent.

    Mersi!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest