Ultima actualizare: azi, 10:34

Locale

Dorel Coica spune că nu e supărat pe Ştef după ce l-a criticat

Dorel CoicaPrimarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, s-a declarat foarte mulţumit de organizarea târgului Produs de Cluj în centrul municipiului Satu Mare, afirmând, cel mai probabil ironic, că nu este supărat pe Adrian Ştef după ce l-a criticat.

“Am văzut cum a fost la Festivalul Vinului, au fost şapte producători. Am fost şi eu cu trei-patru prieteni şi am dublat numărul vizitatorilor. E supărat că cei de la Consiliul Judeţean Cluj nu au vrut să organizeze evenimentul cu Consiliul Judeţean Satu Mare şi au venit la Primăria Satu Mare. Ca să-i arăt d-lui Ştef că nu sunt supărat pe dânsul, îl invit să organizeze cu Primăria municipiului Cluj la Cluj un astfel de târg. Sunt convins că o să se înţeleagă foarte bine cu dl. Boc”, a spus Coica.

El a adăugat că Adrian Ştef organizează “copii nereuşite” ale unor acţiuni din municipiu.

“O să mai organizăm în toamnă evenimente. Organizăm şi Ziua Recoltei, o spun de pe acum, îi lăsăm pe dânşii să-şi stabilească Zilele Judeţului şi după acea anunţăm noi. Noi am studiat foarte bine organizarea festivalului vinului”, a spus Coica.

Referitor la colaborarea dintre ei, Coica a precizat că “avem o colaborare instituţională foarte bună”. 

32 comentarii

  1. producator vin Răspunde

    Dl primar vorbiti fara sens. Ne bucuram ca suntem atatia producatori de vinuri si ca putem sa ne promovam produsele intr-un festival dedicat doar noua. E normal sa nu vina toata tiganiada care vine di zilele orasului…deci la faza asta ai cam dat-o-n bara…

    • satmarean Răspunde

      Domnule producător sr trebui să organizeze Consiliu Județean Satu Mare asemenea tărguri pentru dumneavoastră dar nu se ocupă decăt de manifestările care aduc voturi.

    • USL EXISTĂ. Răspunde

      Este foarte clar astăzi Stef şi-a anunțat candidatura la Primărie doar că nu ştie din partea cărui partid:PSD ar fi prima lui opțiune dar nu poate să-i mai păcălească pe cei din PSD asa cum a făcut penalul de Silaghi,PLR este pe moarte şi oricum nu există decăt in Satu Mare deci rămâne să candideze cu sprijinul U.S.L care mai există doar în mintea lui.Succes domnule candidat.

    • Argeşului 69 Răspunde

      Propun candidatura domnului Ştef la primărie din partea noastră cetățenii de pe strada Argeşului ,în fiecare zi ne vizitează şi se interesează de situația străzi,al gardurilor,nu ne deranjează că parchează pe altă stradă în fiecare seară şi cel mai frumos lucru âl vedem de foarte multe ori cu căte un trandafir în gură intră la o vecină roşcată cu pistrui.Noi votăm cu Ştefănel.

      • Ionela Răspunde

        Domnisoara se numestw
        brighi si e subalterna lui Stef,cv sefa Mai mica,da minte si cap deloc.ce primar domle bucurate cat ti a mai ramas din mandat ca altu nu Mai pupi incompatibilule.

  2. dani Răspunde

    Organizarea targului a fost foarte bună felicitări primarului Coica.

  3. popa Răspunde

    Nu se poate compara cestivalul vinului cu acest targ.Stef are doar interese personale.

    • griga Răspunde

      Nu prea au ieşit planurile domnului preşedinte Ştef ,Coica nu mai poate fi declarat incompatibil ,s-a schimbat legea saptamana trecută .

    • Gherghely Csabá Răspunde

      Politicienii din orice partid fac parte trebuie să nu uite că ei deservesc interesul comunității pe care o reprezintă şi cu voturile căruia a ajuns într-o funcție publică.Din acest motiv trebuie să lase deoparte jocurile politice şi interesele personale în favoarea cetățenilor.Tărgul a fost unul bun şi nu înțeleg de ce a fost Ştef împotriva organizării.

  4. nadi Răspunde

    A fost un Tărg foarte bine organizat .Pacat ca domnul Ştef nu poate face la fel pentru producătorii locali.Felicitări Primărie Satu Mare şi Consiliul județean Cluj.

  5. Norick Răspunde

    Am văzut şi producători locali şi din Baia Mare foarte frumos ar trebui să ia exemplu Ştef.

  6. Maria Dan Răspunde

    Un tărg civilizat unde ne -am simțit foarte bine.

  7. Dragoş mihai Răspunde

    Dar nu am înțeles de ce a fost împotriva organizării acestui tărg la Saru Mare ?Am văzut şi în Baia Mare astfel de tărg şi a fost ok.?

    • oana Răspunde

      Nu a vrut Ştef să afle sătmărenii că există Consilii Județene care ajută producătorii din județele lor în alte părti.

  8. grigoruț Răspunde

    Nota 10 pentru organizatori am găsit multe produse Bio şi ieftine.

  9. vasilucă Răspunde

    STEF trebuie să ia notițe nu să critice.

  10. Bryghi Răspunde

    Te aştept diseară.P.S.1 Dacă e închisă poarta sari gardul,ştii tu pe unde.P.s.2 Să nu vii cu mâna goală.Ştii tu ce mi place.

  11. gioni Răspunde

    Da ce e rău să dai posibilitatea producătorilor din alte județe să-şi prezinte produsele?Stef e incompetent 100%.

  12. adrian Răspunde

    Vai de chelia lui ,nu are nici macar un aport in organizare totul a fost organizat de SIMBAD ELROM EVENIMENTE CLUJ dar fraierul in lipsa de proiecte face valuri.

  13. karate khid Răspunde

    Adrian ai dreptate Stef a organizat totul de fapt.

  14. Horică Andreica Răspunde

    Are dreptate Coica ,cel puțin în cazul acesta organizarea a fost net superioară față de Festivalul vinului unde au fost foarte puțini participanți.Poate ar trebui promovați in alte județe după modelul Consiliului Județean Cluj care ăi suştine financiar pe acei producători organizați în asociații.

  15. satmarean onest Răspunde

    Nu e ruşine să inveți de la alții domnule Ştef că doar de unde să vă pricepeti dumneavoastră la administrație că doar şi în mandatul trecut a-ți tăiat doar panglici pe la muzee şi biblioteci.

    • dl Trandafir Răspunde

      bine era daca umblai si tu pe la muzeu sau pe la biblioteca, ca nu mai desparteai acuma “ati”. Boule

  16. PSL CALIBRU 69 Răspunde

    U.S.L există la Satu Mare(numai în capul sec al preşedintelui STEF).

  17. griga Răspunde

    Si-a angajat Coica o echipa de postaci…

  18. bidi Răspunde

    Coica este mincinos, libidinos, un golan smecher care profita de Satu-Mare. Acesta este adevarul si toata lumea cunoaste acest lucru.

  19. dragos Răspunde

    Postacii UDMR au intrat in actiune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.