UPDATE Femeie atacată în Centrul Nou. Agresorul a târât-o pe dig

13 mai 2015 | 4 comentarii

femeie agresata2

UPDATE Poliţia Satu Mare a anunţat într-un buletin de presă că poliţiştii l-au reţinut pe atacator.

 

“Din cercetările efectuate a rezultat faptul că Ştefan S. ar fi intrat în local ca şi client şi ar fi consumat băuturi alcoolice, iar înainte ca tânăra să închidă localul, Ştefan S. l-ar fi agresat pe  Alexandru M., care era un cunoscut al tinerei şi care se afla în local, apoi ar fi prins-o pe tânără de păr şi ar fi dus-o pe o distanţă de câţiva zeci de metri, pe stradă, iar apoi prin violenţă i-ar fi sustras un inel pe care Cristina M. îl purta. Bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost reţinut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de joi urmează a fi prezentat procurorilor cu propunerile legale care se impun în acest caz. El nu se află la prima încălcare a legii.
În cauză a fost întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie calificată”, precizează Poliţia.

Ora 19:00  - O barmană a unui local din centrul orașului a fost agresată noaptea trecută, în jurul orei 2:00, de un bărbat încă neidentificat. Întâmplarea a avut loc în zona Centrului Nou, femeia fiind agresată de un client al barului și târâtă spre digul Someșului, spre zona în care a fost găsită moartă actrița Gabriela Dorgai.

Femeia a fost salvată de un alt bărbat care a văzut incidentul, agresorul fugind în final, smulgându-i femeii un inel de pe deget. Incidentul s-a petrecut noaptea, în jurul orei 2,30. Se pare că agresorul și-a plănuit din timp acțiunea, a mers în local chiar înainte de ora închiderii și a stat 30 de minute pentru a se asigura că nu mai e niciun client acolo.

În local se afla și prietenul barmanei, care a fost bătut și el de agresor înainte de a trece la atacul împotriva femeii. Băiatul a reușit să fugă și a sunat-o imediat pe patroana barului.

”Băiatul a reușit să fugă afară și m-a sunat pe mine. Am venit de acasă în cinci minute la local. Individul a lovit-o de mai multe ori pe barmană, trăgând-o de păr până la scările de la urcarea pe digul Someșului. Fata s-a prins de balustrada scărilor, moment în care a lovit-o de mai multe ori în cap. I-a sustras un inel și a fugit”, mai povestește patroana localului.

În fața anchetatorilor, victima l-a descris pe agresor ca fiind un bărbat de aproximativ 1,90 metri înălțime și are peste 100 de kg.

Anchetatorii încearcă acum să dea de urma agresorului. Potrivit prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, Florin Betea, ancheta este în desfășurare și există deja un cerc de suspecți.

Etichete: , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (4)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Attila Gacs spune:

    Asemenea oameni tampiti ar trebui pedepsi sa invete minte ca se poate si cu frumosul "Fără violenta"

  2. Attila Gacs spune:

    Asemenea oameni tampiti ar trebui pedepsi sa invete minte ca se poate si cu frumosul "Fără violenta"

  3. Mariana Rafan spune:

    sa se mobilizeze si jandarmii la patrulare pe strazile orasului!!!

  4. eu spune:

    dar camerele de supraveghere montate in tot orasul si care ne-au costat pe toti cetatenii cam mult iar nu au functionat?Cum de in zona centru nou nu sunt camere?ca sa nu fie vazut alesii locali cind vin si cind pleaca??Daca erau de mult era prins si asasinul actritei. Si de ce prietenul barmanei nu a sunat imediat la politie ci la patroana localului?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest