Ultima actualizare: azi, 12:22

Locale

Jandarmii sătmăreni au dat startul campaniei ”Jocuri de copii- Jandarm Junior”

DSCN5534Luni, 4 mai 2015, cu începere de la ora 10:00, Jandarmeria Satu Mare a răspuns invitaţiei făcute de Radio Transilvania şi Fundaţia Maria şi împreună au dat startul campaniei ”Jocuri de copii” cu tema acestui an- JANDARM JUNIOR.

Structurată  pe trei etape, campania se adresează celor mici şi îşi propune să-i familiarizeze pe aceştia cu misiunile Jandarmeriei, cu rolul instituţiei în societate şi să-i informeze despre normele de comportare pe care trebuie să le adopte copiii în mediu  instituţional sau în timpul liber.

Dacă prima etapă este destinată prezentării de către Jandarmerie a  specificului armei şi a regulilor moral civice, a doua etapă este dedicată copiilor, care vor realiza un desen sau o lucrare în urma celor prezentate de jandarmi. In ultima etapă lucrările vor fi jurizate şi premiate cu prilejul Zilei Copilului.

Primii care i-au primit pe jandarmi au fost copilaşii grupelor mari şi mijlocii de la G.P.P. ”Voinicelul Corp A”, iar apoi micuţii de la G.P.P. ”Voinicelul Corp C”  au fost gazdele jandarmilor.

După prezentarea obiectivului şi a scopului campaniei de către iniţiatoarea Otilia Matioc, preşcolarii au urmărit cu interes expunerile făcute de cpt. Lucuţ Camelia şi plt. adj. şef Bujor Cîmpian  şi le-au ascultat recomandările referitoare la normele de conduită atât pe timpul cât sunt la grădiniţă, cât şi în timpul lor liber, acasă sau pe stradă.

După prezentarea aspectelor teoretice, oamenii legii au urmărit atragerea audienţei spre dialog şi expunerea propriei păreri şi la modul în care trebuie să acţioneze atunci când sunt provocaţi sau când sunt martorii unei violenţe.

  Copiii au apreciat activităţile desfăşurate şi  le-au promis jandarmilor că vor realiza lucrări frumoase.

Marţi, 5 mai a.c, jandarmii se vor întâlni cu preşcolarii GPP nr. 7 şi GPP nr. 1  din Satu Mare.

Sursa: Jandarmeria Satu Mare

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.