Trei persoane cu borrelia la Satu Mare

20 mai 2015 | 5 comentarii

capuseTrei persoane, doi bărbaţi şi o femeie din judeţul Satu Mare au ajuns la spital infectate cu borrelia după ce au fost muşcate de căpuşe. Conform purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean, Constantin Demian, numărul persoanelor diagnosticate cu borrelia a ajuns la trei, dar sunt şi alţi suspecţi. El a precizat că persoanele au fost infectate cu o formă mai uşoară, nu cu borrelia care poate cauza encefalite sau boli mai grave, cum ar fi Lyme. Cu toate acestea, pacienţii au primit tratament de 21 de zile cu antibiotice, urmând să revină la control.

Pacienţii au endeme şi necroze de ţesut în jurul muşcăturii. Demian a afirmat că probabil persoanele respective s-au îmbolnăvit din cauza faptului că extragerea căpuşelor nu s-a făcut corect iar aceastea au apucat să elibereze în organism substanţa periculoasă.

Femeia avea căpuşa pe ureche şi a încercat să o îndepărteze punând untură, care nu a făcut altceva decât să o sufoce. Unul dintre bărbaţi şi-a îndepărtat căpuşa cu unghia iar celălalt cu o pensetă.

Demian a mai precizat că Satu Mare nu este într-o zonă foarte periculoasă din acest punct de vedere, studiile arătând că “doar” 11,8% din căpuşe au borrelia.

Etichete: , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (5)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Eli Gitta spune:

    Doar???Nu-i nimic vine vara …cam asa gandesc dragii nostri alesi . Luptati, DRAGII NOSTRI ALESI si pentru noi si pentru animalele care fac parte din viata noastra si acum nu doar cand vreti voturi !

  2. Eli Gitta spune:

    Doar???Nu-i nimic vine vara …cam asa gandesc dragii nostri alesi . Luptati, DRAGII NOSTRI ALESI si pentru noi si pentru animalele care fac parte din viata noastra si acum nu doar cand vreti voturi !

  3. Om spune:

    Asa cum se iau masuri impotriva tantarilor ar trebui sa se ia masuri si impotriva capuselor….

  4. capusa vesela spune:

    Primariile au obligatia de a lua masuri! Vorba cuiva: unde e elicopterul Florisal?

  5. lia borelia spune:

    Domnu cutare purtator de vorbe, buna dimineata boala Lyme nu e o noutate difereta e ca pacientii din SM merg sa se trateze la CJ pt ca voi sunteti incapabili, pe romaneste spus prosti, doctori PROSTI , nu stiti sa diagnosticati boala. Apoi bola nu apare instantaneu cu atacul capusei. In fine faceti si voi ceva si extirpati-le, nenorocitilor! Doar ca tot voi politruci si primarii dati acordul de pasunat pt oi in locuri nepermise . De ce? Daca ati fi avut sau ati avea asemenea boala nu ati vorbi atat de usor! Nemernicilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest