Ultima actualizare: azi, 09:58

Locale

Ziua Independenţei, Ziua Uniunii Europene și Ziua Victoriei, sărbătorite la Satu Mare

Ziua Europei  (42)Ziua Independenţei, Ziua Uniunii Europene și Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al II-lea Război Mondial au fost sărbătorite astăzi, 9 mai, la Satu Mare. Oficialitățile sătmărene, directorii de instituții, veteranii de război și elevii au depus corone la Monumentul Ostașului Român, în memoria celor care au căzut pe front.

Manifestările au început cu trecerea în revistă a Gărzii de Onoare, urmată de intonarea Imnului de Stat al României şi Imnul Europei. De asemenea, a avut loc un scurt serviciu religios în memoria celor căzuți pe front în cel de-al doilea Război Mondial.

Conducerea instituțiilor județene, reprezentanții partidelor politice, veteranii și elevii sătmăreni, rând pe rând, după serviciul religios, au depus coroane la Monumentul Ostașului Român și au asistat la defilarea gărzii de onoare, care a încheiat seria manifestărilor organizate pentru a marca această zi de 9 Mai.

4 comentarii

  1. Cotacoiei Răspunde

    Ce mutre de plictisiti de viata au mafiotii/sugatorii de bani publici: toti politrucii!

  2. hipoderm Răspunde

    Sigur, numai tu Cotacoiei ești fericit si satisfăcut! Pentru că tu sugi altceva!

  3. Fuctionar public Răspunde

    O intrebare la Kereskenyi Gabor, sa o intrebe pe colega lui de partid Elisabeta Bekessy, cu ce bani isi renoveaza casa de pe str. Ioan Slavici!!Din plicurile verzi de la SC FLORISAL SA cumva!!!!!!

  4. I.C. Bratianu Răspunde

    Daca asta e elita, va dati seama cum sunt masele? Tara fara rost.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.