Copiii Grădiniței nr. 7 din Negrești-Oaș au făcut cunoștință cu obiceiurile și tradițiile din Oaș

10 iunie 2015 | 1 comentariu

din copilaria bunicilor (1)Copiii de la Grădinița nr. 7 din Negrești-Oaș au făcut cunoștință cu obiceiurile, tradițiile și jocurile din Țara Oașului în cadrul evenimentului intitulat  “Din copilăria bunicilor”, care s-a desfășurat miercuri în curtea instituției de învățământ.

La inițiativa directorului grădiniței, Mariana Cionca și a educatoarelor, copiii ajutați de elevii de la Școala Gimnazială nr. 1, au participat la atelierele organizate în aer liber.

La Atelierul de Meșteșug, copiii au învățat cum se toarce lâna, cum se împletesc pănușile și cum se fac zgărzi. La Atelierul de Olărit, meșterul olar Istvanfi Geza le-a arătat copiilor cum se fac obiectele din lut, iar doamnele educatoare le-au pictat împreună cu copiii. La Atelierul de Gospodari, care le-a atras cel mai mult atenția, copiii au cernut făină, au curățat și măcinat porumbul și au frământat pâine. Totodată, la Atelierul Muzeu, li s-a explicat cum se întrebuințau obiectele expuse în vremurile trecute. Totodată, ”Pe cărarea din ogradă”, copiii au avut de parcurs un traseu special amenajat, unde săreau peste baloți de paie, treceau prin apă, aruncau cu nuci și își măsurau puterea în trasul frânghiei.

Fiecare dintre grupele de copii au făcut rocada ca nu cumva să scape vreun atelier sau vreo explicație.

Primarul Aurelia Fedorca a fost bucuroasă când i-a văzut atât de încântați pe micuții negreșteni.

”Salut inițiativa conducerii Grădiniței nr. 7 și a doamnelor educatoare de aici care au înțeles cât de important este să transmitem generațiilor viitoare tradițiile noastre. M-am bucurat să văd cât de încântați au fost micii negreșteni de aceste ateliere. A fost un eveniment educativ minunat a cărui organizare o încurajez și pe viitor”, a declarat primarul Aurelia Fedorca.

Sursa: Primăria Negrești Oaș

 

 

Etichete: , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (1)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. maria spune:

    Ce frumos!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest