Ultima actualizare: ieri, 22:26

Locale

Doi sirieni, depistați în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera

images (1)Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Petea – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au depistat doi cetăţeni sirieni care au încercat să treacă frontiera în Ungaria.

Ieri, 21 iunie 2015, poliţiştii de frontieră de la Sectorul P.F. Petea, judeţul Satu Mare, au desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale.

Astfel, în jurul orei 11.30 un echipaj din cadrul sectorului a depistat în localitatea de frontieră Atea, jud. Satu Mare, la aproximativ 250 m de linia de frontieră, două persoane de origine afro-asiatică care nu îşi justificau prezenţa în zonă.

Cele două persoane au fost conduse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor, ocazie cu care au fost identificaţi ca fiind doi cetăţeni sirieni de 28 şi 38 de ani.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că cei doi cetăţeni sirieni intenţionau să treacă fraudulos frontiera din România în Ungaria, iar în prezent aceştia sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Sursa: ITPF Sighetu Marmației

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.