Fostul Cinematograf Popular se transformă în centru de afaceri

2 iunie 2015 | 7 comentarii

Dorel Coica, Adriana LenghelFostul Cinematograf Popular din Satu Mare va deveni Casa Meșteșugarilor. Lucrările de reabilitare se vor încheia anul acesta în data de 30 septembrie iar valoarea acestora este de 2 milioane de euro.

Primarul Municipiului Satu Mare, Dorel Coica, împreună cu Adriana Lenghel, cea care se ocupă de proiect, a anunțat astăzi într-o conferință de presă că fostul Cinematograf Popular este în fază avansată din punct de vedre al lucrărilor de reabilitare iar în 30 septembrie acestea se vor finaliza. Mai mult, edilul a precizat că va fi viitoarea Casă a Meșteșugarilor.

Adriana Lenghel a declarat că s-au finalizat lucrările la acoperiș iar în interiorul clădirii se lucrează la partea de placare a gresiei și la vitraliu care va fi amplasat pe vechea lui locație. Săptămâna viitoare se va vedea și fațada clădirii urmând ca în perioada următoare să se lucreze la scara interioară și la refacerea picturii murale.

Totodată, Adriana Lenghel a menționat că proiectanții studiază acele lucrări interioare care s-au distrus în timp iar pentru că arhiva cu imagini din interiorul clădirii nu se găsește, cere sprijinul cetățenilor care au poze cu fostul cinematograf, pentru a ajuta la refacerea interiorului.

”Este o clădire care a suferit foarte multe modificări în timp și au fost descoperite foarte multe lucruri de care nu se știau în momentul în care am demarat proiectul, spre exemplu aceste picturi murale sau balustrada care a fost aurită. Sunt niște detalii pe care încă proiectanții noștri le studiază. În acest demers am ruga cetățenii sătmăreni să ne ajute cu poze sau imagini din vremea respectivă pentru a reconstitui acești pereți interiori și să refacem lucrările de așa natură încât să aducem clădirea la cât mai aproape de clădirea care a fost realizată în anul 1901″, a spus Adriana Lenghel.

cinema popular

Proiectul este finanțat prin Programul Transfrontalier, are o valoare de 2 milioane de euro, din care partea română este de 1,2 milioane de euro.

Toți cetățenii care dețin fotografii din interiorul cinematografului, cărți poștale sau documente, sunt rugați să se prezinte la camera 12, biroul pentru proiecte cu finanțare europeană din cadrul Primăriei.

Etichete: , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (7)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. satmarean spune:

    Iata inca un proiect demarat de fostul primar Iuliu Ilyes :)))))))

  2. Bálint spune:

    Si asta COJAC o renovat nu?? din bani publici nu??

  3. Barosan spune:

    Da e o mare realizare, păcat ca si renovarea teatrului este un proiect din vremea lui Ilyés.

  4. Anti postaci spune:

    Toate sunt proiectele lui Ilyes doar ca le-a inceput dar nu a terminat nici unul in 8 ani.sunteti penibili Balint şi Barosan.

  5. cetatean spune:

    Ce tare toate proiectele dunt incepute de Ilyes dar nici unul nu l a terminat in opt ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest