Pagube de 3,7 milioane lei în urma grindinei şi inundaţiilor

4 iunie 2015 | 1 comentariu

Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta (16)Grindina şi ploile de la finalul lunii mai au produs pagube de 3,7 milioane lei în judeţul Satu Mare. Instituţia Prefectului a prezentat astăzi o statistică provizorie ca urmare fenomenelor meteorologice şi hidrologice în localităţile: Micula, Halmeu, Porumbeşti, Supur, Acâş, Beltiug, Pomi, Dorolţ, Borleşti, Doba, Lazuri, Bogdand, Ardud, Cioncheşti.

Prefectul Eugeniu Avram a felicitat primăriile, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi celelalte instituţii care au intervenit, autorităţile reuşind la limită să evite un dezastru.

Şeful Inspectoratului ISU Satu Mare, Gheorghe Dan, a acuzat estimările hidrologice greşite.

“Ni s-a prognozat o cădere de precipitaţii de 20 de litri/ metru pătrat. Din analizele la faţa locului de către specialişti, acestea au fost de până la 92 l/mp, în unele localităţi, precum Bârsău”, a spus colonelul Gheorghe Dan.

Cea mai gravă situaţie s-a înregistrat la Craidorolţ, unde din cauza avertizărilor hidrologice greşite pompierii nu au intervenit în prima fază.

Aveam informaţii că cei de la Comitetul Local Craidorolţ se descurcă cu forţele proprii. Ulterior, când am văzut că nivelul apei creşte am mobilizat mai multe forţe, chiar dacă unii au venit mai spre final, acolo a fost nevoie, pentru că s-au făcut supraînălţări la dig pe o porţiune de 1.500 de metri. S-au înălţat de la 40 până la 80 de centimetri digurile, pe anumite porţiuni. Am crezut, la un moment dat, că şi peste acele supraînălţări va trece apa. Au mai lipsit doar doi sau trei centimetri”, a spus Gheorghe Dan.

Deputații Kereskenyi Gabor și Octavian Petric au afirmat că vor sprijini la nivel guvernamental alocarea de fonduri pentru a fi despăgubite toate persoanele afectate.

Culturi afectate şi inventariate până azi:
                – căpşuni – 440ha,                        – soia – 410ha,                             
                – grâu – 5.435ha,                           – ovăz – 307ha,
                – porumb – 10.974ha,                 – orz – 377ha,
                – floarea soarelui – 1.533ha,      – rapiţă – 1.081ha,
                – triticale – 1.083ha,                      – tutun – 1ha,
                – viţă de vie – 399ha,                    – legume – 320ha
                – lucernă – 119ha                          – plante nutreţ – 58ha.
               De asemenea au fost afectate şi 4,1 ha de sere.

Pagube materiale datorate grindinei s-au produs în localităţile:
                – municipiul Satu Mare (inclusiv Sătmărel),
                –  oraşul Ardud,
                –  comunele: Supur (Supuru de Jos, Supuru de Sus, Dobra, Giorocuta , Hurezu Mare, Sechereşa), Acâş (Mihăieni, Unimăt), Beltiug (Bolda, Ghirişa, Giungi, Răteşti, Şandra), Viile Satu Mare (Cioncheşti), Terebeşti, Doba, Vetiş, Dorolţ (Atea, Dara, Petea), Lazuri, Micula, Porumbeşti (Cidreag), Turţ (Gherţa Mare), Batarci, Apa (Someşeni), Pomi, Bârsău, Crucişor, Valea Vinului, Păuleşti.

Până la această dată după centralizarea parţială a pagubelor confirmate de către comisiile mixte de constatare şi evaluare deplasate în teren, rezultă următoarele:
               – obiective socio-economice – 16 (c. Supur), 5 (c. Beltiug), 8 (c. Viile Satu Mare), 9 (o. Ardud)
               – locuinţe – 1.193 (c. Supur), 155 (c. Beltiug), 6 ( c. Viile Satu Mare), 213 (c. Acâş), 650 (o. Ardud)
               – anexe gospodăreşti – 805 (c. Supur), 23 ( c. Viile Satu Mare), 100 (c. Acâş), 600(o. Ardud)

Însemnând :     
               – Ţigle ceramice – 730.000 buc
               – Plăci azbociment şi plăci armate bituminoase – 46.000.
Până la această dată prefectul judeţului Satu Mare, Eugeniu Avram a solicitat Ministerului Afacerilor Interne alocarea de la Rezervele de Stat a Guvernului României pentru judeţul Satu Mare a următoarelor materiale de construcţii:
               – ţigle ceramice – 1.000.000 buc.,
               – cupe coamă acoperiş – 50.000buc,
               – tablă acoperiş – 10.000mp.

Etichete: , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (1)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. ion spune:

    pagube care nu se vor plati niciodata

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest