ALDE solicită promulgarea noului Cod Fiscal

14 iulie 2015 | 12 comentarii

images (5)Noul Cod Fiscal – un cod ultraliberal – care conţine cea mai amplă reformă a sistemului fiscal după principii liberale de la introducerea cotei unice în 2005, stă spre promulgare pe masa preşedintelui Klaus Iohannis de aproape 20 de zile.

În toate discuţiile pe care le-am purtat cu mediului de afaceri în ultimele zile, am primit semnale fără echivoc că se doreşte promulgarea cât mai rapidă a Codului Fiscal.  Mai mult, reducerea TVA-ului la alimente – măsură cuprinsă în agenda de reforme fiscale pe care coaliţia de guvernare şi le-a propus la începutul anului – a dovedit că România este pe un drum economic pozitiv şi sustenabil. Datele INS au arătat că reducerea TVA a dus la o scădere a preţurilor, deci a crescut puterea de cumpărare a românilor. Aceste efecte pozitive nu pot fi tăgăduite, deşi în momentul în care a fost luată această măsură au fost multe voci, în special din zona partidelor politice din opoziţie, care s-au grăbit să anunţe un dezastru. Doar că dezastrul nu a a avut loc. Din contră, România are o creştere economică de peste 4%, cea mai mare din Uniunea Europeană, a crescut gradul de colectare a TVA la buget şi, cel mai important, românii au mai mulţi bani în buzunare.

Promulgarea noului Cod Fiscal este o măsură necesară şi are un sprijin foarte larg din partea românilor. Noul Cod Fiscal face posibilă consolidarea pe termen lung a creşterii economice şi accelerează procesul prin care creşterea economică este resimţită în buzunarele tuturor românilor. Noul Cod Fiscal este bun pentru toţi românii şi de aceea considerăm că este important ca preşedintele Klaus Iohannis să îl promulge. Solicităm preşedintelui Klaus Iohannis să promulge legea privind noul Cod Fiscal. Nepromulgarea acestei legi şi întoarcerea ei în Parlament ar fi un semnal extrem de negativ pentru mediul de afaceri şi pentru români. Mai mult, o eventuală întoarcere în Parlament a noului Cod Fiscal ar ridica mari semne de întrebare asupra implicării partizane a preşedintelui de partea unui partid politic.

Noul Cod Fiscal nu trebuie să fie obiectul bătăliei politice. Este un Cod Fiscal al românilor şi pentru români. Este un Cod Fiscal sprijinit de mediul de afaceri. Propune o agendă de măsuri economice liberale care continuă măsurile economice de centru-dreapta din ultimul an – cum a fost reducerea CAS cu 5 pp – care a dus ca România să aibă cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană. Pe baza tuturor acestor argumente, considerăm că există o singură opţiune benefică pentru România: promulgarea noului Cod Fiscal.

 copreşedinte ALDE, Călin Popescu – Tăriceanu                                                                                                        

copreşedinte ALDE, Daniel Constantin

Sursa: ALDE Satu Mare

                                                                                                                      

 

 

Etichete: , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (12)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. satmarean spune:

    Cine e ALDE? Daca ALDE exista, de ce nu este trecut in Registrul Partidelor Politice?

  2. ALDE spune:

    Unde mi-s banii mai multi in buzunare? S-a redus TVA cu 5%…s-a scumpit gazele cu 10%. Ce ma fak la iarna?

  3. C Alde spune:

    Du-te cu Ponta, Calin!
    Lasati-ne…Cresteti datoria Romaniei, crestei pe credit, nu faceti investitii ,dar dati sarcini viitorului govern.Halal!
    Unde e PNDL? Unde sunt fondurile europene pe programe facute in ultimii 3 ani??
    Unde dispar firmele?
    De ce cetatenii nu simt “cresterile” voastre?
    De ce se agita sindicatele?
    Din cauza ca un om cu cap judeca de unde se vor acoperi toate cresterile si scaderile voastre???
    Unde sunt resursele pt aceste masuri?
    Halal liberali.

    • Fuctionar public spune:

      C Alde sa stii ca a fost mai bine pe vremea PDL cind neau taiat cei -25, vai de mama noastra

      • C Alde spune:

        Pai se pare ca tot Calin a fost de vina.
        Cresteri nesustenabile,apoi criza.
        Dar tot vorbim de sectorul public..OK.
        Dar restul angajatilor de la privat ce sa zica?Ei raman victime indifferent de guvernare ,angajati care trag pana seara tarziu ,pe salarii mai mici ca in sectorul public,dar nu vad sa se planga, “functionar public”.Si platesc impozite din banii lor si ai patronilor, nu din bani publici.
        Daca cade sectorul privat, din lipsa investitiilor guvernamentale si atrase, a unui prim ministru inculpat si a unui aparator de posibili inculpati(Calin)de unde se vor aduna bani la buget,pt aceste ceresteri?

        Reformarea clasei politice este obligatorie, drum liber la justitie si neangradirea ei!Obligatoriu.
        Altfel toate masurile ,unele bune dar incomplete, vor fi degeaba.Investitorii nu vin intr-o tara unde Primul ministru si al doilea om in stat fac stavila in fata justitiei libere.
        “Vai de mama noastra”, intr-adevar!

  4. Zoo tehnica spune:

    Un țăran a fost la zoo și a văzut o girafă! S-a uitat lung la ea și apoi a spus: așa ceva nu există!
    Așa și cu cei care refuza să creadă ca
    ALDE există! Știu ei de ce se tem!

    • Kcat spune:

      Toți țăranii se uita la ALDE…oare dă si lapte?

    • pisoias spune:

      Ce comparatie..”Zoo tehnica”,Alde si girafa..
      Poate Alde si un pisoias la 2-3% cat are Alde in sondaje acum.Miau, miau miau..inspre Pontacul demisionar.
      Nu ne lasa, ca murim, miau, miau…

  5. Zonă zoster spune:

    Poate dă și lapte! Că PDL, travestit acum în PNL, ne-a dat în cap destul! Numai un idiot ar putea uita toate relele făcute de basiști! Așa ca tot mai sigur e ALDE!
    Comparati-o pe Gorghiu – nici numele nu îl are corect! – cu Tariceanu! De fapt, despre ce vorbim?
    Despre gagica lui Johannis, pusă președinte de partid? Asta e urmașa Bratienilor? Sau Blaga cu Videanu? Pe cine mai vreți să păcăliți?

  6. zona crepusculara AldeX spune:

    Si care ar fi numele corect(!) al lui Gorghiu??
    Sau comparati-l cu al lui Tariceanu, gagicul Bucurestilor, presedinte de asazis partid, aldeX. Asta-i urmasul Bratienilor? Pe cine mai poate pacali feciorul asta tomnatic? Bine ca-l mai tine prostata, ca politic e gatasiel si puscariabilii ce se strang in jurul lui

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest