Ultima actualizare: azi, 16:36

Locale

Duminică au fost aplicate 368 de amenzi și cinci permise suspendate

politia rutieraLa data  19.07.2015  pe raza municipiului şi a judeţului Satu Mare,  au avut loc  acţiuni  cu efective marite. Pentru reducerea riscului rutier  şi pentru prevenirea evenimentelor rutiere au fost aplicate 368 sancţiuni contravenţionale şi au fost reţinute 9 permise de conducere: cinci pentru consum de alcool, unul pentru nerespectarea regimului legal de viteză şi trei pentru alte abateri.

Cu ocazia acţiunilor pentru reducerea riscului rutier  şi pentru prevenirea evenimentelor rutiere au fost constate infracţiuni, după cum urmează:

La data de 19 iulie, poliţiştii rutieri sătmăreni l-au depistat în trafic, pe Viorel P., care a condus autoturismul marca Audi, pe strada A.I.Cuza, din municipiul Satu Mare. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentraţie de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, ia-u fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În acest caz se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. 

Duminică, poliţiştii din cadrul  Secției Valea Vinului l-au depistat pe raza localităţii Crucișor,  pe Gabriel M. , care în timp ce conducea autoturismul marca Audi pe DJ 193A, în dreptul discotecii din localitate, a acroșat autoturismul marca Opel care staționa pe acostamentul drumului. Oamenii legii l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul etilotest care a indicat o concentraţie de  de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

 De asemenea pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional,  au fost efectuate controale în unităţile de alimentaţie publică,  în unităţile recreative(cluburi, discoteci, baruri) şi  în centrele agro-alimentare(pieţe,târguri),  ocazie cu care au fost  verificate 9 societăţi comerciale. Au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

Au fost aplicate 75 sancţiuni contravenţionale la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire  privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale aplicate cu ocazia acţiunilor desfăşurate,  este de 66.037lei.

Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.