Executor judecătoresc din Satu Mare trimis în judecată de DNA: abuz în serviciu și spălare de bani

23 iulie 2015 | 1 comentariu

dnaProcurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului Kiss Gabriel Valentin, executor judecătoresc, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de: abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și spălare a banilor.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: 
La data de 28 iunie 2011 a fost înregistrată la B.E.J. Kiss Gabriel Valentin cererea părților civile, prin care acestea au solicitat executarea silită, pentru suma de 360.400 euro, a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice – D.G.F.P. Satu Mare (în prezent A.J.F.P. Satu Mare), în baza titlului executoriu, respectiv sentința civilă a Tribunalului Satu Mare, definitivă și executorie, prin care s-a stabilit acordarea către acestea de despăgubiri prin echivalent pentru terenul în suprafață de 6.214 mp, constituindu-se astfel dosarul execuțional 160/2011.
La data de 16 decembrie 2011, până la pronunțarea unei soluții irevocabile, cauza privind acordarea de despăgubiri aflându-se la acel moment în recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, în contul de consemnări al B.E.J. Kiss Gabriel Valentin a fost virată suma de 1.603.548 lei, din care 1.564.928,88 lei (360.400 euro) reprezentând valoarea despăgubirilor și 38.619,71 lei reprezentând cheltuielile de executare aferente dosarului.
Ulterior, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție din 14 noiembrie 2011, de admitere a unui recurs în interesul legii, s-a statuat că în acțiunile întemeiate în baza Legii nr. 10/2001, prin care se solicita obligarea Statului Român de a acorda despăgubiri bănești pentru imobilele preluate în mod abuziv, Statul Român nu are calitate procesuală pasivă. În acest context, anticipând soluţia irevocabilă ce urma să fie pronunțată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs, părțile civile au solicitat inculpatului Kiss Gabriel Valentin în mai multe rânduri să restituie Statului Român suma de 1.603.548 lei.
Tocmai ca urmare a admiterii recursului în interesul legii menționat mai sus, pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti s-a constituit un dosar civil având ca obiect contestaţia la executare formulată de Ministerul Finanțelor Publice ca reprezentant legal al Statului Român în contradictoriu cu părțile civile, în cadrul căruia, la data de 24 mai 2012, s-a dispus restituirea executării silite în cuantum de 1.603.568 lei către Statul Român.
În perioada 09 martie – 02 mai 2012, în pofida cererilor de restituire a sumelor de bani către Statul Român, depuse de părțile civile, la biroul executorului judecătoresc, inculpatul Kiss Gabriel Valentin a procedat, în mod abuziv și nelegal, la redistribuirea sumei de 1.603.568 lei în 35 de dosare execuționale.
Întrucât Ministerul Finanțelor Publice a virat în contul de consemnări al B.E.J. Kiss Gabriel Valentin sumele aferente despăgubirilor acordate în 22 de dosare dintre cele 35, realizându-se astfel în cazul acestora o dublă plată, inculpatul Kiss Gabriel Valentin, în aceeași manieră nelegală, în perioada iunie 2012 – august 2013, a efectuat o nouă redistribuire a sumei de 938.721,70 lei, încasată pentru cele 22 de dosare, în cadrul altor 199 dosare execuționale, ce priveau alți creditori și alte titluri executorii, fără legătură cu dosarul execuțional nr. 160/2011.
Ulterior, inculpatul Kiss Gabriel Valentin a retras din sumele redistribuite și a folosit în interes personal ori al biroului executor judecătoresc suma de 1.113.005,4 lei, cu titlu de cheltuieli de executare.
Ministerul Finanţe Publice, s-a constituit parte civilă în dosarul penal, cu suma de 1.603.548,69 lei, actualizată cu rata inflației la care se adaugă daune interese moratorii sub forma dobânzii penalizatoare începând cu data ieșirii din patrimoniul statului a acesteia, respectiv 16 decembrie 2011 și până la data achitării efective.
Părțile civile s-au constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.603.568, lei cu titlu de daune materiale și cu suma de 1.603.568, lei cu titlu de daune morale. 
Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Oradea cu propunerea de a se menţine măsura preventivă dispusă în cauză. 

Sursa: DNA

Etichete: , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (1)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Glonțul de argint spune:

    Se pregătește Mihalcea Benone cel șchiop, marele pistolar .Trage aer in piept si număra pana la zece ca nu putem spune ca face joc de glezne la încălzire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest