Ultima actualizare: azi, 09:47

Locale

Mesagerii Țării Oașului în vizită la frații de peste Prut

chisinau (1)În perioada 2-5 iulie, la Chişinău, s-au desfășurat festivalurile internaţionale „Ştefan cel Mare şi Sfânt” (ediţia a II-a) și „Întâlniri bucovinene” (a XXVI-a ediţie), la care au participat peste 20 de ansambluri din şase ţări. Ardealul a fost reprezentat de Țara Oașului – interpreta Maria Tripon, instrumentiștii Vasile Solomon și Ioan Rus și meșteșugarul Ana Mare. Delegația oșenească a fost condusă de dr. Natalia Lazar, managerul Casei Orășenești de Cultură Negrești-Oaș și consilierul local Mihai Big.

În prima zi a evenimentului, la statuia marelui domnitor Ștefan au fost depuse flori și s-a desfășurat un ceremonial religios, la aceste momente festive participând șefii principalelor instituții de stat, membri ai guvernului și ai parlamentului, PS Antonie de Orhei, președintele Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chișinău, Valeriu Matei, numeroși tineri îmbrăcați în straie populare.

Spectacole extraordinare de muzică şi dansuri tradiționale au fost prezentate de artiști din Polonia, R. Moldova, România, Slovacia, Ucraina și Ungaria, zilnic, în grădina publică „Ștefan cel Mare şi Sfânt”.

Managerul Natalia Lazar a transmis un mesaj de suflet românilor din Moldova: „Ne-am reunit aici, la Chișinău, sub semnul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, români de pretutindeni, din țara-mamă și din celelalte provincii istorice încă mult-încercate de soartă. Suntem împreună frați de limbâ și credință strămoșească, păstrători ai tradițiilor străbune, apărători ai vechii Dacii. Transmit salutul oșenilor – urmașii dacilor liberi – și nădăjduiesc într-un viitor bun și demn”. De asemenea, au fost puse bazele unor parteneriate culturale între instituțiile de cultură din Negrești-Oaș și organizații similare din Chișinău, în scopul promovării patrimoniului cultural și a conservării și afirmării identității etnice, lingvistice, culturale și religioase a românilor de pretutindeni.

Evenimentele au fost organizate de către Centrul Cultural European „Dacia”, prin implicarea inimoasei președinte Viorica Oprea, iar participarea reprezentanților Țării Oașului la Chișinău a fost posibilă datorită sprijinului oferit de Primăria și Consiliul local Negrești-Oaș, în special a primarului Aurelia Fedorca, un neobosit susținător al valorilor culturale și spirituale ale neamului românesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.