Prinși la volan fără permis de conducere

14 iulie 2015 | 0 comentarii

permis autoPoliţiştii Secţiei Gherţa Mică, în data de 13.07.2015, în  jurul orelor 01:40, l-au depistat în trafic pe DJ 109 M, în Batarci, pe numitul D. Ioan, de 61 ani din Valea Seacă, în timp ce conducea autoturismul marca Renault.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar la testarea cu aparatul alcool test a rezultat o alcoolemie de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Orăşenesc Negreşti Oaş în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drum public a unui vehicul fără permis de conducere şi de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul, pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste  0,80 g/l alcool pur în sânge.

De asemenea, la data de 13.07.2015, în jurul orelor 14:00,  poliţiştii Postului de Poliție Supur, l-au identificat în trafic pe strada Bisericii din Dobra, pe M. Sandor, de 19 ani din Dobra, în timp ce conducea autoturismul marca Opel Astra, deşi numărul de înmatriculare provizoriu, era expirat din data de 02.01.2015.

În  urma verificarilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drum public a unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea pe drum public a unui autovehicul neînmatriculat.

Tot în data de 08.07.2015,  în jurul orelor 08:30, poliţiştii rutieri sătmăreni l-au identificat în trafic, pe strada Independenţei din Satu Mare, pe S. Milan,  de 22 ani din Satu Mare, care conducea autovehiculul marca BMW, fără a poseda permis de conducere de nicio categorie.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drum public a unui vehicul fără permis de conducere.

Sursa: IPJ Satu Mare

Etichete: , , , , , ,

Categorie: Locale

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest