Ultima actualizare: azi, 17:36

Sport

Ţintă ratată pentru Olimpia. Nu s-au înţeles cu atacantul Alexandru Boştină

Alexandru BostinaConducerea echipei FC Olimpia împreună cu staff-ul tehnic au bătăi de cap cu o lună şi două săptămâni înainte de startul campionatului. Pe lângă problemele financiare cunoscute deja şi neînregistrarea echipei în Liga 2, nici campania de transferuri nu se anunţă una răsunătoare pentru echipa de pe Someş. Bugetul auster o face pe Olimpia să-şi îndrepte atenţia spre pepiniera proprie şi spre piaţa jucătorilor liberi de contract.

Un astfel de jucător este Alexandru Boştină de la FC Caransebeş. Au fost discuţii pentru revenirea lui la Olimpia şi mutarea se putea realiza chiar fără o sumă de transfer, dar se pare că cei din conducere nu au fost de acord cu condiţiile fostului atacant a lui Poli Timişoara. Jucătorul ar fi dorit să-i fie oferită o oarecare siguranţă privind postul de titular, deoarece consideră că în perioada petrecută la Olimpia în trecut nu i-au fost oferite multe şanse. “Au fost discuţii despre revenirea mea la Satu Mare, dar pot să spun că nu ne-am înţeles. Eu am cerut ca unele condiţii să-mi fie îndeplinite şi acest lucru nu s-a întâmplat”, a declarat Alexandru Boştină pentru PortalSM.

Boştină a mai fost jucătorul Olimpiei în perioada februarie 2014 – februarie 2015, timp în care a evoluat în 27 de meciuri şi a marcat de 9 goluri. În acest moment, antrenorul Tiberiu Csik poate conta doar pe doi atacanţi, Adrian Mărkuş şi Bogdan Faur. Între timp, se încearcă integrarea în echipă a juniorilor Horia Bîgiu şi Patrick Pop. Surse neoficiale din jurul clubului anunţă că încă se continua negocierile cu Gelu Velici, fostul atacant al echipei Dinamo II Bucureşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.