19.200 de sătmăreni au semnat pentru demiterea lui Ponta

20 august 2015 | 16 comentarii

romeo nicoaraConducerea PNL Satu Mare a anunţat astăzi într-o conferinţă de presă rezultatul campaniei de semnături pentru demiterea premierului Victor Ponta. Copreşedintele PNL Satu Mare, deputatul Romeo Nicoară, a afirmat că din municipiul Satu Mare şi din judeţ au fost adunate în total 19.240 de semnături.

Am demarat la începutul lunii iulie campania de semnături “Semnează-i demisia lui Ponta!”. Această campanie s-a încheiat, ne-am atins obiectivul pe Satu Mare, am strâns 19.240 de semnături de la cetăţenii municipiului şi judeţului Satu Mare“, a spus Romeo Nicoară.

Listele cu semnăturile au fost trimise conducerii centrale a partidului, unde sunt adunate din toată țara.

La începutul lunii august existau deja un milion de semnături, deja cred că ne apropiem de dublul acestei cifre“, a mai spus Romeo Nicoară. 

În cadrul conferinței, deputatul a afirmat că va depune interpelare la primul ministru dar şi la ministrul economiei cu privire la afirmaţiile făcute la Satu Mare de către secretarul de stat Cătălin Beciu, pe motiv că ar fi avut un discurs antieuropean total deplasat.

Etichete: , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (16)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. SATAMARENII NU VA MAI VOR! spune:

    Vai de pl voastra,kknii de doi bani!!Voi nu ati facut si nici nu veti face cat a facut Ponta pentru sarmanii romani nici in 10 ani de acum incolo!Jigodii basiste!Iar cu listele pe care le-ati semnat voi de ati facut bataturi de la pix sa va stergeti la koor!!

  2. pop vasile spune:

    Atata poate PNL-ul? Si invidia este o stare. Sa criticati stiti, dar solutii concrete nu aveti. Va deranjeaza ca nu a taiat salariile ci le mareste. RUSINE PNL

  3. Marius spune:

    Aceasta este rasplata primita dupa mariri de salarii si pensii dar si dupa reducerea de taxe si impozite crescute chiar de cei care astazi aduna semnaturi pentru demiterea premierului. ,,Desteapta-te romane!”. Cand faci ceva pentru tara asta incepi sa deranjezi (persoane din tara cat si din afara ei) si esti dat jos prin sisteme nedemocrate. ,,PNL-ul” de astazi nu valoreaza nici 20% din cat face PSD-ul.

  4. Andreea spune:

    UE doreste pentru tara noastra democratie, insa nu o democratie ce exista in vest(la ei acasa) ci una dictata de Germania,Franta, UK, prin asa zisii oameni de dreapta. De 4 ani V.P. sustine reforme de dreapta cat si de stanga, si ce sa vezi? ARE SUCCES !!!

  5. gigi spune:

    Spala-te pe cap cu ele dormeo!

  6. Ponta exemplu bun? spune:

    De cand e Ponta un exemplu bun? Vi se pare NORMAL ca un prim ministru cercetat sa mai aloce bani pentru ceva?mie personal NU! Restul e gargara…

    • Marius spune:

      Gargara asta da bani in plus romanilor si scade preturile la produsele alimentare si 20% tva general, + absortia fondurilor europene ca nimeni altul din 2007. Si restul au avut probleme penal dar spre deosebire de Ponta nu au facut NIMIC!!!

  7. Andrei spune:

    Primul premier ce va ajunge de la palatul Victoria direct la puscarie.

  8. matroz spune:

    Hello,tineri lipitori de prostioare analfabete cu iz de frustari urat mirositoare!Ati calculat cam cat ar fi procentajul in totalul populatiei cu drept de vot din judet?Presupunand ca semnaturile sunt valide si nu stranse la intrarea in tara pe la Petea!Saracii de voi!!!Admirabilul doctor Enatescu la deschiderea unei expozitii azi despre eroul necunoscut ,facand politica nefiind nimeni atent ,s-a gasit sa injure guvernul.Precis a semnat,din politete azi nu i-am spus „aut”O vor face alegatorii!!!

  9. Pop Ioan spune:

    Aceste semnaturi au fost stinse probabil la “spalatoria de bani ” al defunctului PDL,de pe str.Iuliu Maniu,fondat si administrat de D-nul Godanca pina nu a fost prins cu contrabanda de tigari si s-a evaporat (disparut) din tara cu familie cu tot,taman in Tenerife,unde detine un club de fite pe plaja

  10. Pop Ioan spune:

    stinse=strinse.Scuze pt gresala de tipar dar m-a enervat la culme tupeul acestora.

  11. cetatean spune:

    A-ţi demarat o campania pentru demisia lui Ponta sub egida Clinicii Sfantul Anton,,,,

  12. cetatean spune:

    Angajatele clinicii Sf. Anton au fost puse sa bata din usa in usa in timpul programului de munca pentru a aduna semnături. Oare s-a reprofilat Clinica?:)))

  13. adrian spune:

    Ratiu urmatorul primar in satmar.doamne ajuta sa avem primar tanar si harnic.

    • satmarean spune:

      Nu are cum sa ajunga primar, Ratiu. Are in spate un partid mult prea dezorganizat,compromis, format din ramasitele vechiului PNL si cei care au fost cei mai lacomi politicieni, cei din PDL.

  14. Bratianu spune:

    Asta da opoziție. Ați schimbat antetul la listele pentru președinție? păi la numărul ăsta de semnături inseamnă ca membrii pnl, nu si-au convins nici macar neamurile sa semneze… halal…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest